Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu pot decât să salut iniţiativa vicepremierului Gheorghe Oprea, ministrul de interne, care a înaintat Ministrului de Justiţie un set de propuneri punctuale menite să înăsprească pedepsele aplicate celor care agresează, fizic sau verbal, poliţiştii aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. După cum lesne se poate înţelege, această iniţiativă vine după ce un poliţist a fost victima unui cumplite agresiuni din partea unui scelerat sadea travestit în om de afaceri. Împrejurare care a pus capac unui lung şir de violenţe şi ameninţări cu violenţa împotriva celor pe care îi numim”oamenii legii”. (Pe cei care merită acest calificativ, bineînţeles, fiindcă, din păcate, aşa cum au dovedit câteva foarte recente evenimente, pe lângă pădure, mai avem şi ceva uscături!).
Numai că, în realitate, poliţiştii nu reprezintă decât o parte din masa celor care, aflaţi în diverse activităţi de mare importanţă pentru viaţa colectivităţilor, sunt tot mai des expuşi unor asemenea ieşiri bestiale. Pe aceştia cine şi cum îi apără?
Sincer vorbind, nu s-ar putea spune că ne-au lipsit avertismente convingătoare în acest sens. De pildă, Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, vorbea, în termeni răspicaţi, despre necesitatea imperioasă a adoptării unor sancţiuni pentru părinţii şi elevii care agresează fizic sau verbal cadre didactice sau elevi.
În aceeaşi ordine de discuţie aş menţiona şi Raportul Colegiului Medicilor din Bucureşti în care, încă prin 2014, se scria, negru pe alb, că în jur de 15 % dintre cei peste 14 500 de medici câţi avea Capitala, au fost victimele unor agresiuni fizice.
Şi totuşi, până acum măcar, numai ministrul de interne a fost cel care a luat taurul de coarne şi a înaintat un proiect de act legislativ ministerului de justiţie. Întrebarea mea este: nu cumva, majorând pedepsele numai pentru agresiunile fizice sau verbale care îi au ca victime pe poliţişti se creează o inegalitate de tratament în raport cu cei ce lucrează, cu acelaşi devotament şi cu aceeaşi pricepere, în învăţământ sau în sistemul sanitar? Oameni care sunt expuşi, în acelaşi grad, la asemenea manifestări violente? Bineînţeles, fără ca cineva să aibă intenţia unei asemenea discriminări.
Sincer să fiu mă aşteptam ca ideea unei abordări unitare a acestei stări de fapte şi a unui tratament aplicat în mod egal, să fi venit din partea ministrului de justiţie Robert Cazanciuc , aşa încât domnia sa să fi avansat de acum consultări cu factorii interesaţi în vederea elaborării unui act legislativ care să reglementeze mai buna protecţie a tuturor categoriilor socio-profesionale expuse violenţei. Oare să nu fi observat domnia sa, procuror de profesie fiind, treaba asta? Sau, dacă a observat-o, nu i s-a părut că aceasta merită să facă obiectul preocupărilor sale?
