Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu cred că aş putea găsi, acum, cuvântul cel mai aspru pe care îl merită pasivitatea cu care inspecţia judiciară a CSM-ului tratează atitudinea juraţilor ieşeni. Mă refer la cei care au refuzat să emită mandat de arestare în lipsă pentru Vasile Miron, principalul suspect în cazul crimei care a îngrozit obştea Iaşiului şi, cu siguranţă, nu numai... Care Vasile Miron a fost identificat în Germania, unde a fugit spre a-şi pierde urma. Situaţia se complică şi se agravează atunci când aflăm că juraţii ieşeni au ignorat tocmai dovezile prezentate de poliţişti şi procurori considerându-le „insuficiente şi nefondate”. De bună seamă, ne putem întreba care au fost motivele pentru care judecătorii din Iaşi s-a luat această decizie? Sau măcar, ce argumente au folosit aceştia?
Întrebări fireşti şi necesare cu atât mai mult cu cât cel suspectat ca fiind autorul crimei nu este la prima sa faptă nenorocită. Dimpotrivă, recidivist bestial, Vasile Miron mai are la activ o crimă odioasă, individ care, atenţie mărită!, a fost pus de două ori în libertate înainte de expirarea termenelor, tot de către nişte judecători, pe motiv că în detenţie a „dat dovadă de bună purtare”!
Un om avizat şi echilibrat, bun cunoscător al mersului treburilor din poliţie şi justiţie, Dumitru Coarnă, numea decizia, repetată, a judecătorilor din Iaşi apelând la un eufemism:„lejeritate”. Fie şi aşa, dar, mai presus de orice, aici este vorba despre o „lejeritate” nu doar iresponsabilă, ci pur şi simplu de neiertat. O „lejeritate” care, într-un sistem juridic solid şi responsabil, trebuia, până acum, să pună pe jar inspecţia judiciară şi tot CSM-ul. Aşa după cum era de aşteptat ca, imediat după aflarea deciziei luate de către juraţi ieşeni, Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, în calitatea sa de membru al CSM, să fi cerut, în regim de maximă urgenţă, o verificare atentă a cazului. Dar, ca şi în alte situaţii, e drept nu chiar de aceeaşi gravitate, ministrul de justiţie a rămas tot un spectator de o imperturbabilă pasivitate.
Tăcerea şi pasivitatea de care dau dovadă în acest caz atât inspecţia judiciară, CSM-ul şi ministrul justiţiei, devin de-a dreptul scandaloase, atunci ne amintim cât promptă a fost reacţia acestora ori de câte ori au considerat ca declaraţiile unor politicieni sau jurnalişti „aduc atingere independenţei şi prestigiului justiţiei”.
Suntem - mai ales, de data asta!- în situaţia de a spune răspicat adevărul: „lejeritatea” judecătorilor din Iaşi, aceia care au refuzat, de două ori!, să emită mandatul de arestare în lipsă pentru principalul suspect în cazul unui act criminal căruia i-a căzut victimă un biet copilandru, invocând (sau pretextând?!) că „nu există suficiente probe”, iar cele prezentate „nu sunt fondate” , este, prin ea însăşi, o indubitabilă probă că una dintre cele mai grave „atingeri ale independenţei şi prestigiului justiţiei” vine tocmai de la acei judecători care pot emite asemenea decizii aberante. Cărora, prin pasivitatea lor vinovată, le devin complici inspecţia judiciară şi CSM-ul, dimpreună cu ministrul justiţiei
Citește pe Antena3.ro
