Leul, faţă în faţă cu TVA de 24%

Nervozitatea pieţei valutare, manifestată în primele zile de după decizia creşterii TVA de la 19% la 24%, a fost un şoc de scurtă durată şi de mică intensitate. Leul a coborât timp de trei zile, apoi a început să urce. Mecanismele pieţei valutare s-au dovedit a fi fost bine reglate, aşa că şocul a fost repede absorbit.

De ce vestea creşterii TVA, anunţată de Guvern acum o săptă­mână, a lovit întâi şi întâi cursul leu-euro? Fiindcă piaţa a înţeles că după creşterea TVA va urma un puseu inflaţionist. Iar inflaţia, de regulă, suflă în pânzele cursului valutar. Fapt firesc. Când inflaţia îşi ia avânt, avem nevoie de mai mulţi lei pentru a cumpăra mai puţine mărfuri. Cum să cumperi valută pe mai puţini lei? Cumperi şi valuta tot cu mai mulţi lei, ca şi mărfurile. Judecata pare simplă. Numai că o astfel de legătură, între inflaţie şi curs, provoacă efecte mai ales pe termen lung. Dar inflaţia nu doboară imediat cursul. Fapt important, pentru că piaţa valutară beneficiază astfel de un răgaz până la calmarea preţurilor.

Să recapitulăm. Lunea trecută, la prânz, rata de schimb leu-euro, calculată şi comunicată de Banca Naţională, a provocat şi nervi, şi emoţii. Numeroşi analişti ai pieţei financiare, referindu-se la cursul înregistrat, care coborâse cu 4 bani, s-au arătat şocaţi de schimbarea de sens. Faptul că s-a înregistrat o depreciere cu 4 bani a monedei noastre a fost socotit un eveniment dramatic. Concluzia s-a dovedit a fi fost pripită. Au fost însă şi analişti care şi-au spus că, în acest caz, aşteptarea e mama înţelepciunii.

Erau motive să fie considerată mişcarea de lunea trecută un eveniment dramatic? Nicidecum. Nici măcar nu era o premieră. De multă vreme, rata leu-euro se mişcă asemenea dinţilor de ferăstrău: urcă şi coboară fără încetare. Lunea trecută, piaţa valutară şi-a dezvăluit din nou gustul pentru imprevizibil, surprinzându-i pe operatori. Efectul pendulului a funcţionat însă, aşa că după câteva zile euro a început să piardă din punctele câştigate. Totuşi, unii prezicători au continuat să bată toba, anticipând viitoare deprecieri ale leului.

Război psihologic? Cert este că numărul celor care suferă când se redresează leul nu-i tocmai mic. În primul rând, suferă cei care au acumulat valută: euro sau dolari. Ei visează o destabilizare a leului, care le-ar aduce enorme câştiguri. Suferă, apoi, cei care în afacerile din export, încetinite din cauza crizei, nu mizează pe competitivitatea măr­furilor, ci pe curs. Ei aşteaptă un euro în urcare (şi deci un leu mai ieftin) ca să câştige din acest joc.

Speculatorii - cei care au mizat pe căderea leului - speră în continuare să trăiască împlinirea visului. Şi, desigur, speră să-i ajute economia încă în criză, ce se dovedeşte a fi o succesiune de fenomene complexe, a căror dinamică nu este deloc liniară. Se închid companii, scad salarii, creşte şomajul, sunt preţuri care urcă. Numai că, deşi economia suportă greu criza, multe pieţe se redresează. Cursul leului scapă, în acest fel, de o serie de presiuni. Şi, în primul rând, a scăpat de presiunea deficitului extern. Dar îl apasă problemele deficitului intern.

Să nu uităm totuşi că rata de schimb leu-euro o stabileşte piaţa, ţinând seama de realităţile din acest moment: câtă valută e cerută, câtă valută e oferită la schimb, contra lei, cum evoluează rata inflaţiei, ce tendinţe au eficienţa, productivitatea, PIB-ul şi aşa mai departe. Toţi aceşti factori influenţează direct cursul va­lutar, determinând atât direcţia de mers şi nivelul până la care urcă sau coboară, cât şi momentul în care se produce o mişcare sau alta. Dacă decizia pieţei ar fi convenabilă tutu­ror jucătorilor, piaţa şi-ar pierde unul dintre principalii factori de stimulare a eficienţei: concurenţa.

În plus, pe piaţă e şi Banca Naţională, atentă la tot ce mişcă. Iar atunci când BNR consideră că apar tendinţe de dezechilibrare a cursului, intervine fără să ezite. Niciodată pentru a scoate rata leu-euro din matca realităţii, dar întotdeauna pentru a-i conferi stabilitate pieţei va­lutare.