Leul greu de economisit

Romanii n-au incredere in stat, fiindca le toaca banii fara rost.

Economisim sau consumam, aceasta-i intrebarea. In Danemarca lui Hamlet, Anglia lui Macbeth sau in Italia lui Romeo si a Julietei raspunsul este simplu: capitalismul se mai numeste si societate de consum. Acolo, prin intermediul atotputernicului card de credit se ia din potentialul viitorului pentru a se stimula cresterea economica din prezent. Economia de piata este un sistem natural de distributie in care companiile - si nu bugetul! - evolueaza in rolul principal si se afla intr-o permanenta legatura cu angajatii lor, care in ultima instanta ii reprezinta si pe clientii lor, cumparatorii finali.

Asa arata modelul ideal si pe deplin functional. Numai ca inainte sa se consume e necesar sa se produca. Cresterea isi extrage seva dintr-o oferta mai mare decat cererea, dintr-un surplus care este aspirat de amplificarea consumului si finantat cu bani din viitor.

Dar ce ne facem noi, cei din tara "Napastei" lui Caragiale, noi, care in loc de excedent avem deficit? La noi e exact pe dos: consumam mai mult decat producem, iar minusul se acopera din datorii. In ultimii ani am afisat si noi ceva bunastare, numai ca fara sa o putem contrabalansa cu ancore solide. Am luat cu imprumut de la altii, ca sa aratam ca avem si noi.

Revenim la intrebarea initiala: Economisim sau consumam? Realitatea ne indeparteaza de modelul ideal. Sa presupunem ca la un moment dat balanta e in echilibru, dar Guvernul decide sa destinda puterea de cumparare mai mult decat permite productivitatea, prin intermediul salariilor ori al creditului de consum. Rezulta deficite, finantate de imprumuturi. Da, dar datoria contractata in prezent va trebui restituita in viitor. Atunci, guvernul nu va avea decat doua posibilitati: fie vinde din active, daca mai are ce vinde, fie extrage cu ajutorul taxelor sau al cursului de schimb bunastare oferita oamenilor pe datorie.

Deci, daca ar fi sa ia o decizie rationala, romanii ar trebui acum sa economiseasca, nu sa consume, fiindca pe viitor tot ei vor plati ce au primit la pret de dumping. Iar daca n-au pus nimic deoparte, vor constata mai tarziu ca, dupa ce au mancat abundent, va veni o vreme in care vor fi nevoiti sa flamanzeasca, iar imbuibarea si postul sunt la fel de rele pentru stomac.

Din pacate insa, romanii nu procedeaza rational. Conform unui sondaj GfK, doar 19% dintre cetatenii Romaniei sunt de parere ca acesta este un moment potrivit pentru a economisi, mai bine de trei sferturi il vad ca pe unul propice pentru consum. Fireste ca atitudinea lor contine o ampla componenta psihologica. Dupa ani intregi de strans cureaua, au prins o bresa si aplica principiul "consuma cat mai poti". Asa s-a vazut si in 1990, cand au dat navala la bunurile si alimentele de care au fost lipsiti in anii ’80. Dar au ajuns in aceasta situatie tocmai fiindca statul le-a pus consumul la index ca sa poata plati datoriile externe.

Toate acestea nu arata decat ca Romania e o familie mare. Capul familiei, politicianul roman, destept nevoie mare, n-a priceput niciodata ca o tara trebuie sa accepte deficite doar ca sa se dezvolte, nu ca sa subventioneze nivelul de trai. Pe seama datoriei recente, statul a tot amanat privatizarea furnizorilor de utilitati publice, ca sa protejeze sindicalistii de somaj si clientela politica de deranj. La randul lor, oamenii s-au bagat la rate de la 2-3 banci, iar daca cumva isi mai iau si salariul pe card, nu iarta nici descoperitul de cont. Atat la nivel macro, cat si la cel micro am cazut victimele gandirii pe termen scurt.

Ne intoarcem din nou la dilema consum-economisire. Societatea de consum n-a existat dintotdeauna. Dupa razboi, de pilda, nemtii, japonezii sau sud-coreenii au pus ban langa ban, au construit cu ei capacitati de productie performante si abia dupa acoperirea deficitului au intrat in caruselul consumului. Ba, in perioadele de criza, in care tara era solvabila, dar nu avea lichiditati, coreenii n-au ezitat sa mearga cu banii la banca si sa echilibreze balanta.

Romanii n-ar face in veci asa ceva, dar nu neaparat fiindca rationeaza altfel. Poata ca si nemtii ar fi facut ca noi, daca le-ar fi fost inselate asteptarile cu atatea Dacii de la CEC, tepe de la SAFI si tunuri de la FNI. E normal ca, dupa toate acestea si multe altele, coeziunea sa fie inlocuita cu o lupta fratricida dintre om si stat, dupa regula celui mai smecher.

Rezultatul tine de teatrul absurd. Statul n-are cum sa imparta decat daca se imprumuta, iar oamenii nu i-ar da nici daca ar avea, fiindca stiu ca platesc degeaba.