LEURO

Ar fi extrem de usor de spus de maine ca euro e moneda noastra nationala, fiindca de facto am trecut deja la ea de ieri. Dar a recunoaste realitatea e tot una cu a trece la o adoptare rapida a monedei unice, iar noua tocmai criteriile de la Maastricht nu ne convin.

Desi avem, poate, cea mai eurizata economie din Europa Centrala si de Est, vom fi totusi ultimii care vom adopta moneda unica europeana. Motivatia pentru aceasta trecere tarzie - in nici un caz mai devreme de 2012, dar mai probabil abia prin 2015 - e data de faptul ca preturile romanesti trebuie sa se alinieze la cele europene. Si atunci, zic oficialii, e o problema de suportabilitate sociala ca painea sa coste de cinci ori mai mult decat acum, iar zaharul - dublu.
Da, dar daca lasam deoparte painea, zaharul si uleiul - marfuri cu preturi semiadministrate prin rezervele strategice care stau in spatele lor - cu toate celelalte alimente suntem ca si aliniati. La fel cu benzina si gazele. Ba, medicamentele si electrocasnicele, detergentii si automobilele sunt chiar mai scumpe ca-n Occident. Numai terenurile si casele au ramas inca mai ieftine, ca sa avem si noi din ce face crestere economica, fiindca atunci cand vor ajunge si acestea la nivel european chiar ca-i greu de spus din ce se va mai majora PIB-ul.

Asadar, desi e o problema sociala, oamenii suporta deja preturi ca-n Vest. Mai mult, ei sunt obisnuiti sa calculeze in euro, dupa ce abia s-au dezvatat de socotelile in dolari. Mai bine s-ar recunoaste ca nu populatia-i problema, ci ministrii si managerii. Ca statul are nevoie de o politica monetara independenta si de un buget care sa-l lipseasca pe consumator de forta decizionala, pentru ca numai asa pot fi ascunse favorurile selective, insotite de erori in gestiune. Ca daca ar exista piete, si nu o economie impartita intre monopoluri, duopoluri si oligopoluri, marjele de profit s-ar duce in jos. Ca, la cinci-sase ani dupa ce ceilalti est-europeni noi membri UE au renuntat la preturi administrate, noi le mai avem inca - pentru ca aici, la noi, in rolul de manager joaca numai oamenii in care "sistemul" are incredere, chit ca scara de valori ramane stramba.
OK, dar sa nu se creada cumva ca articolul de fata ar pleda neaparat pentru adoptarea rapida a monedei europene. Nu! Vrea doar sa sublinieze ca la euro am trecut de mult, dar nu vrem s-o si recunoastem. La fel cum se intampla cu FMI, de care n-avem nevoie sa fim legati printr-un acord, ci numai sa ne prevalam de principiile sale in negocierile cu salariatii. Daca s-ar recunoaste asta, ar trebui aplicate si liniile politicii monetare comunitare ori cele ale Fondului Monetar International. Si exact asta nu vor conducatorii. Ei au nevoie de reguli precum "Asa-i si-n UE" sau "Asa zice FMI" pentru populatie, nu si pentru clientela politica, fiindca asta i-ar face sa-si piarda privilegiile.

Cu alte cuvinte, ar fi extrem de usor de spus de maine ca euro e moneda noastra nationala, fiindca de facto am trecut deja la ea de ieri. Dar a recunoaste realitatea e tot una cu a trece la o adoptare rapida a monedei unice, iar noua tocmai criteriile de la Maastricht nu ne convin. Daca ne-am incadra repede in conditionalitatile de inflatie impuse de Uniunea Economica si Monetara, ar trebui sa ne asumam falimentele si somajul pe care acum le substituim printr-o politica monetara si bugetara, care arunca pierderea pe umerii tuturor celor lipsiti de protectie politica sau sindicala.
Adica, mai pe sleau, ar fi scosi din fiefurile lor managerii care stiu sa administreze numai cand fac afaceri cu statul. Cu riscul de a nu profita de avantajele adoptarii euro - finantare stabila si pe termen lung, competitie deschisa (care permite tinerea pasului cu firmele europene), import de inflatie redusa, conectare totala la infrastructura financiar-bancara a Vestului. Bine ca de toate acestea vor beneficia tari precum Slovacia si Polonia, care au mers pe mana "terapiei de soc". Si care acum se bat pentru fiecare euro-cent din afara, pentru ca numai asa pot reduce un somaj care a ajuns in anumite perioade la 19%-20%.

Concluzia e trista. Pe bulevardele oraselor noastre, care arata ca dupa bombardament, circula armate de "tancuri" 4X4. Uruitul motoarelor, reflectat de fatadele termopanizate ale vilelor, acopera complet discursurile oficiale despre schimbarea filozofiei fiscale. Sansele celor ramasi pe jos sunt spulberate de cei pentru care obligatiile nu trec de blindajele de relatii.
Evident, o economie bazata pe astfel de realitati nu poate fi condusa relaxat, cum e normal in timp de pace. De aceea se declara demagogic razboi coruptiei, ca sa se justifice aplicarea in economie a legii martiale - cine nu e cu noi e pe dinafara.