x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Libertate pe cartelă

Libertate pe cartelă

de Cristian Crisbăşan    |    18 Iul 2013   •   19:02

Dictatura comunistă ne dădea mâncare în rații pe cartele. Azi, "noua democrație capitalistă" vrea să ne raționalizeze libertatea pe cartelele pre-plătite la serviciile de telefonie mobilă. Aflăm abia după un an că USL-ul a decis în CSAT să se treacă la interceptarea, înregistrarea și urmărirea milioanelor de cartele pre-plătite ale utilizatorilor din România.

Mass-media românești sunt foarte discrete în acoperirea "cazului Snowden", dar în realitate este vorba de un uriaș scandal internațional care depășește cu mult granițele unui simplu conflict diplomatic. Și ce descoperim? Că chiar și după ce Snowden a dezvăluit lumii întregi că libertățile omului sunt încălcate de serviciile secrete americane - și în mod sigur și de cele ale altor state -, după ce The Guardian este principalul aliat din mass-media al fostului agent CIA, după ce Merkel, Hollande și alți politicieni grei europeni cer socoteală USA pentru activitatea de spionaj asupra unor guverne și instituții din Europa, Dl. Ponta declară senin: "Este o decizie adoptată în luna august a anului trecut de către CSAT şi, de atunci, am progresat în ceea ce priveşte procedurile de implementare, pentru că în acest moment sunt peste 10 milioane de cartele pre-plătite (…). Nu doar că o susţin, eram în CSAT, dacă nu mă înşel era în perioada mandatului interimar al domnului Antonescu, (…) erau toţi miniştrii acolo, şi a fost adoptată această decizie imediat după atentatul din Bulgaria, unde atacatorii au folosit cartele pre-plătite".

Există un film american (l-am văzut pe HBO), bazat pe o întâmplare reală, în care un om nevinovat este răpit de CIA în Europa și este anchetat mai multe luni, distrugându-i-se viața, pentru că primise un apel necunoscut pe telefonul lui al cărui număr aparținuse înainte, întâmplător, unui om suspectat că era terorist și cu care el nu avea absolut nici o legătură. Vă rog să-l căutați și să-l vedeți. Și să vă mai gândiți apoi dacă vi se pare OK să vă dați CNP-ul atunci o să cumpărați o cartelă pre-pay.

Terorismul nu s-a născut pentru că oamenii simpli au descoperit că nu mai au loc pe lume de oamenii de alte religii, ci din cauza manipulărilor istorice ale oamenilor politici în urmărirea scopurilor lor oculte. Și acum ei vor ca oamenii simpli să plătească pentru asta cu libertatea lor, conform conceptului stupid că "dacă vreți securitate, trebuie să renunați la anumite libertăți". Nu, asta este doar o cale perfidă de a spori vulnerabilitatea oamenilor pentru a putea fi mai ușor controlați. Eu nu am nimic cu musulmanul, evreul, sau hindusul. Teroriștii din toate taberele și religiile sunt responsabilitatea exclusivă a oamenilor politici și a jocurilor lor care au radicalizat oamenii. Vor să controleze tot. Și astfel, într-o zi, implementarea unui cip în fiecare nou născut va deveni o procedură standard și normală.

×