Libertatea ca tragedie?

În orele unui început de noapte, vineri, 30 octombrie, în România, în Bucureşti, s-a produs, printr-un accident perfect evitabil, una dintre cele mai sinistre şi ucigătoare tragedii ale lumii contemporane, care ne obligă să ne gândim la dimensiunile danteşti pe care le poate lua răul, fie şi lovind cu totul neaşteptat. William Faulkner, referindu-se la o personalitate pe care o socotea ,,unul dintre doi-trei cei mai mari oameni’’ ai epocii sale, respectiv la Thomas Mann, afirma, sarcastic totuşi: „avea mai mult talent decât putea stăpâni”. Ei bine, omul actual – cel puţin în lumea democrată – are mai multă libertate decât poate stăpâni. Nestăpânindu-şi propria libertate, foarte mulţi abuzează de ea. Platon a socotit că regimurile monarhic, oligarhic, democratic şi dictatorial formează în istoria statelor o ciclicitate, pentru că în fiecare dintre acestea apar abuzuri specifice. În cazul democraţiei, observăm acum unele precum cele pentru care se fac anchete în cazul tragediei din 30 octombrie. O dogmă democratică stupidă spune că libertatea mea se sfârşeşte acolo unde începe libertatea ta – aceea de a încălca legile, de a lăsa persoana înconjurată de o lipsă totală de protecţie? Libertatea mea începe acolo unde începe libertatea ta şi a tuturor, noi toţi acceptând însă că nu putem face să reziste o democraţie fără a dispune de o legislaţie compactă, pentru protecţia persoanei, utilizând un aparat tehnic de aplicare inflexibilă a respectivei legislaţii, căruia să nu i se permită a încălca deplina libertate umană aflată în serviciul propriului eu, necompromiţând perspectiva sau condiţia nimănui. Fără o astfel de protecţie, ciclul politic platonic va continua să se învârtă în detrimentul libertăţii reale.