E primul gest al copiilor: aratatul cu degetul. Si primul obicei pe care parintii se chinuie sa-l starpeasca, numai pentru ca nu stiu ce cod al manierelor elegante il considera vulgar.
|
|
Cazul merita o dezbatere legala, insa avocatii sunt prea scumpi sa-i consulti la realizarea unui articol, asa ca am apelat la tanti Nina.
E un verdict simplu si care pune punct pe absenta completa a lui i. Dar si a lui a, b, c, d, e... in sfarsit, a tuturor literelor cand vine vorba de discurs antibranduri. Nimeni nu poate vorbi deschis despre ele. Nimeni nu poate sa atace un brand, pentru ca nici o cetate din Evul Mediu amenintat de turci nu e mai aparata ca el: avocati, bugete de PR, bugete de publicitate, copywriteri nervosi gata sa te distruga pe o pagina intreaga. Brandul nu mai e o institutie: e de-a dreptul o zeitate. Una care cere sacrificii umane in caz de necredinta.
In chestiunea disputata la CNA, cele doua companii au o buna reputatie: oamenii n-au motiv sa le injure. Dar asta nu inseamna insa ca ele nu se pot adresa una alteia. Ca nu pot sa arate cu degetul, indiferent la ce arata... Iar daca o companie se simte lezata, n-are decat sa cumpere si ea ceva spatiu (inclusiv in Jurnalul National, multumim anticipat) si sa se razbune. Ce poate fi mai placut, mai omenesc si mai viu?