Libertatea de opinie şi la candidatură

Doi sunt politicienii care au dominat mediatic ziua: Adrian Năstase şi Elena Udrea. Unul vrea să iasă, celălalt să intre. În jocul public de imagine, ambilor li se contestă stupid nişte drepturi legale. Asta-i asemănarea. Diferenţa e că, în timp ce primul e concomitent la putere şi-n puşcărie, celălalt e-n opoziţie, nu-l întreabă nimeni de sănătate şi nu-l caută nimeni la “scheleţii din dulap”.

1. Ceea ce i se întâmplă lui Adrian Năstase e o (nouă) mizerie şi încă o încercare de umilire din partea regimului Băsescu, aflat foarte departe de sfârşitul promis de USL în campania electorală. În primul rând, procurorii (cei ai DNA sau de aiurea) sunt ultimii calificaţi academic şi profesional să judece opera ştiinţifică a oricui. N-am văzut atâta falsă rigoare publică atunci când a fost pus liber, fiindcă a jucat Sudoku, tot legal, Nuţu Cămătaru. În al doilea rând, omul şi-a ispăşit, în condiţii de bun simţ, fără să genereze evenimente reprobabile sau stricăciuni, cum scrie la lege, o treime din pedeapsă şi a prestat în puşcărie activităţi care, legal, i-ar putea-o scurta. De ce n-ar profita de asta? Nu candidează la Premiul Nobel pentru ştiinţă, nici la cel pentru pace, doar solicită, legal, eliberarea condiţionată. În al treilea rând, a-l acuza că şi-a păstrat opiniile critice la adresa funcţionării justiţiei şi că le-a mai şi scris pe blog e o (nouă) tentativă de suprimare a drepturilor constituţionale la opţiune politică, opinie şi liberă exprimare. Dar, în lumina proaspătului Raport MCV, nu se mai pune.

2. În paralel cu trecerea circului de mai sus prin faţa camerelor de luat vederi, după ce o dureau fălcile de cât a mai dezminţit până acum că ar interesa-o cumva şefia supremă, cu acte, a portocalicilor din Modrogan, Elena Udrea, consecventă ca tractoru-n brazdă, îşi anunţă candidatura la preşedinţia PD-L. Lumea se încordează, se zbuciumă, se revoltă, caută explicaţii, face tumbe pe la televizor că, după ce-a ieşt pe brânci din noroaiele Romanului, blonda favorită a lui Băsescu aleargă după nemurirea politică. În primul rând, nominalizarea candidaţilor la conducerea unei organizaţii private şi acceptarea dosarelor de candidatură e o chestiune care ţine strict de criteriile interne de acces la funcţii ale respectivei mustării. Le îndeplineşte, e liberă, aşa antipatică şi acră, să candideze şi la Pontificat, dar nu şi obligată să obţină voturile necesare parvenirii ei politice. În al doilea rând, privind traseul politic al mentorului ei, nu mi se pare că, pentru un popor cu memorie scurtă, succesul veni prin etalarea consecvenţei şi a principiilor. În al treilea rând, cică Udrea ar duce PD-L spre desfiinţare. Dincolo de faptul că-i ultima mea preocupare soarta acestui partid, de departe cel mai nociv din istoria postrevoluţionară a României, după rezultatele obţinute-n toate alegerile recente, înţeleg că Blaga-l duce spre înfiinţare.