x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Libia şi "eroarea politică" a lui Băsescu

0
Autor: Miruna Munteanu 21 Mar 2011 - 19:53
Ultimul lucru care i-ar mai lipsi acum României ar fi să se amestece ca musca-n lapte în Libia, oferind un aju­­tor pe care, de fapt, nu i l-a cerut ni­­meni. Preşedintele Băsescu a pro­ce­­dat înţelept anunţând că numai la so­­li­­citarea NATO o astfel de opţiune va fi luată în calcul la Bucureşti. Nu la fel de înţeleaptă a fost, însă, prima sa ieşire pe această temă, la summitul extraordinar convocat la Bruxel­les pe 11 martie.

Antagonizându-l pe preşedintele Franţei, Traian Băsescu nu s-a mul­ţu­­­mit doar să sublinieze că orice in­ter­­venţie militară are nevoie de ac­cep­­tul Consiliului de Securitate. A de­­clarat răspicat că o astfel de soluţie ar putea fi "o eroare politică majoră". România a pierdut, din nou, o bună oca­zie să tacă, aşa cum ne-a reproşat, în 2002, Jacques Chirac. Atunci, gu­ver­nul de la Bucureşti fusese primul care îşi anunţase disponibilitatea de a participa la o ofensivă împotriva Irakului, într-o vreme când până şi Tony Blair mima reticenţa. Acum am să­­rit în extrema cealaltă, pripindu-ne să contestăm chiar oportunitatea unei opţiuni militare, înainte ca pro­ble­­ma să fie tranşată la ONU. În am­be­­le cazuri, graba României pare să fi izvorât din dorinţa de a fi pe pla­cul Ma­­relui Licurici de la Washington. Nu­­mai că, de data aceasta, se pare că am interpretat greşit semnalele de peste Ocean.

Potrivit unor surse din Downing Street, citate de The Guardian, rezerva Washingtonului a făcut parte dintr-o strategie pentru câştigarea spri­­­j­i­nului lumii arabe în favoarea re­zo­luţiei ONU, fiindcă "amintirea Ira­kului e încă proaspătă". Cu alte cu­­vinte, Sarkozy nu s-a erijat în mare co­­man­dant de oaste de capul lui. Nu a încercat să le ia faţa americanilor, ci şi-a asumat un rol, de comun acord cu marii parteneri transatlantici. Fiind­că atât SUA, cât şi NATO tre­zesc ins­tinctiv ostilitatea lumii arabe, cam­­pa­nia împotriva Libiei lui Gad­dafi avea nevoie de un portdrapel mai uşor de acceptat în regiune.

Ar fi o do­vadă de maximă naivitate să ne ima­ginăm că Franţa coor­do­nează mi­litar operaţiunea. Sau că a reuşit să le forţeze mâna americanilor, atră­gân­du-i într-o aventură în care aceştia nu ar fi avut chef să intre.

Din păcate, Tra­ian Băsescu pare să-şi fi dat cam târ­ziu seama de asta. Abia după ce se înfoiase la Sarkozy, închipuindu-şi că l-a prins cu spatele descoperit. Nu preşedintele Franţei era, însă, în flagrant delict de fanfaronada…

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de