x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Libia şi "eroarea politică" a lui Băsescu

Libia şi "eroarea politică" a lui Băsescu

de Miruna Munteanu    |    21 Mar 2011   •   19:53

Ultimul lucru care i-ar mai lipsi acum României ar fi să se amestece ca musca-n lapte în Libia, oferind un aju­­tor pe care, de fapt, nu i l-a cerut ni­­meni. Preşedintele Băsescu a pro­ce­­dat înţelept anunţând că numai la so­­li­­citarea NATO o astfel de opţiune va fi luată în calcul la Bucureşti. Nu la fel de înţeleaptă a fost, însă, prima sa ieşire pe această temă, la summitul extraordinar convocat la Bruxel­les pe 11 martie.

Antagonizându-l pe preşedintele Franţei, Traian Băsescu nu s-a mul­ţu­­­mit doar să sublinieze că orice in­ter­­venţie militară are nevoie de ac­cep­­tul Consiliului de Securitate. A de­­clarat răspicat că o astfel de soluţie ar putea fi "o eroare politică majoră". România a pierdut, din nou, o bună oca­zie să tacă, aşa cum ne-a reproşat, în 2002, Jacques Chirac. Atunci, gu­ver­nul de la Bucureşti fusese primul care îşi anunţase disponibilitatea de a participa la o ofensivă împotriva Irakului, într-o vreme când până şi Tony Blair mima reticenţa. Acum am să­­rit în extrema cealaltă, pripindu-ne să contestăm chiar oportunitatea unei opţiuni militare, înainte ca pro­ble­­ma să fie tranşată la ONU. În am­be­­le cazuri, graba României pare să fi izvorât din dorinţa de a fi pe pla­cul Ma­­relui Licurici de la Washington. Nu­­mai că, de data aceasta, se pare că am interpretat greşit semnalele de peste Ocean.

Potrivit unor surse din Downing Street, citate de The Guardian, rezerva Washingtonului a făcut parte dintr-o strategie pentru câştigarea spri­­­j­i­nului lumii arabe în favoarea re­zo­luţiei ONU, fiindcă "amintirea Ira­kului e încă proaspătă". Cu alte cu­­vinte, Sarkozy nu s-a erijat în mare co­­man­dant de oaste de capul lui. Nu a încercat să le ia faţa americanilor, ci şi-a asumat un rol, de comun acord cu marii parteneri transatlantici. Fiind­că atât SUA, cât şi NATO tre­zesc ins­tinctiv ostilitatea lumii arabe, cam­­pa­nia împotriva Libiei lui Gad­dafi avea nevoie de un portdrapel mai uşor de acceptat în regiune.

Ar fi o do­vadă de maximă naivitate să ne ima­ginăm că Franţa coor­do­nează mi­litar operaţiunea. Sau că a reuşit să le forţeze mâna americanilor, atră­gân­du-i într-o aventură în care aceştia nu ar fi avut chef să intre.

Din păcate, Tra­ian Băsescu pare să-şi fi dat cam târ­ziu seama de asta. Abia după ce se înfoiase la Sarkozy, închipuindu-şi că l-a prins cu spatele descoperit. Nu preşedintele Franţei era, însă, în flagrant delict de fanfaronada…

×