x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Lingouri de cartofi, păzite de SPP

Lingouri de cartofi, păzite de SPP

de Adrian Cercelescu    |    23 Feb 2022   •   07:10
Lingouri de cartofi, păzite de SPP

În Coreea de Nord, lumea muncea, mânca și se îmbrăca la întreprindere.

Când sistemul nu a mai funcționat, semnele crizei s-au văzut în pădurile de lângă marile orașe, lăsate de masele largi populare care trecuseră pe scoarță de copac. În România s-au tăiat masiv pădurile. O să ne lase gura apă după ele.

Din combinația nefericită de COVID chinezesc, politică rusească și ciudățenii UE, nici sistemul nostru nu mai funcționează. Ceea ce se întâmplă acum nu se numește scumpire. Scumpire este când cresc prețurile cu 5 bani, nu de 5 ori.

Tehnic vorbind, suntem loviți de o inflație prin costuri. De exemplu, în industria balneară, s-a ajuns ca 85% din încasări să se ducă pe energie și salarii. Vorbim de un segment economic care produce un milion de euro pe zi. Când se va închide, și asta se va întâmpla repede în condițiile actuale, va produce și 25.000 de șomeri. De fapt, aceasta este marea temere legată de explozia prețurilor.

Circulă tot felul de povești horror, cu oameni care au încheiat contracte pe un an la gaz, cu preț fix 150 de lei/MWh. Asta în iunie. În septembrie s-au trezit că le cer 300, în octombrie, 500 și în noiembrie, 1.000 de lei, ca să fie dezastrul rotund. Dar acestea sunt doar niște furturi cu licență acordată de la stat unor firmulițe cu spate politic, intrate pe piață să profite de nenorocire. Prețurile aberante la gaz nici nu s-au dezlănțuit încă asupra populației. Sunt programate pentru 1 aprilie. Iar măsurile de protecție anunțate de guvern mai mult te sperie: au ajuns să promită că fac hidrocentrale!

Criza se anunță în două reprize. Întâi te duci la întreprindere și te întorci fără bani de întreținere. Apoi, nu mai ai la ce întreprindere să te duci, pentru că a omorât-o și pe ea prețul la energie.

Și atunci se vor lua măsuri. SPP va lăsa dracu’ Cotroceniul și se va duce să păzească Piața Obor. Iar Banca Națională își va scoate lingourile în stradă, ca să-i încapă în subsol sacii de cartofi.

×