Linsajul

Om de o perfecta civilitate, chiar si atunci cand ii spunea preopinentului sau un lucru dintre cele mai neconvenabile, Ronald Reagan o facea cu pasiune, convingere, dar nu cu patima.

De cele mai multe ori, o facea cu un umor fara pereche. Pentru el, nu a fi in dezacord era problema, ci felul dezagreabil, chiar penibil, in care ne puteam infatisa atunci cand o facem: "Disagreeing is OK. But, let’s disagree without being disagreeable".

Mi-am amintit acest indemn al lui, pe cand imi faceam niste note spre a scrie despre cartea de convorbiri intre presedintele Ion Iliescu si dl Vladimir Tismaneanu. Multe din nedumeririle mele i le-am impartasit dlui Tismaneanu in cateva lungi discutii ca si consternarea produsa de un episod ce nu are nici o legatura cu cartea. Dar am amanat sa-mi fac publice gandurile despre "Marele Soc", dupa ce am observat - mai intai cu un amuzament usor inconstient, apoi cu o amaraciune ingrijorata - ca prea multe din textele avandu-l in atentie pe dl Tismaneanu azi dau impresia unui tir concentric.

Ar fi stupid sa acuz un complot, o decizie prin consens. Numai ca linsajul e rareori rezultatul unei decizii colective. Sunt suficiente existenta unei mase critice a nemultumirii si gestul de a arunca prima piatra. Celelalte incep sa vajaie prin aer cat ai zice peste. Toti putem deveni controversabili intr-un moment sau altul. Toti putem calca in strachini. Toti putem fi ori doar parea alienati de propriile noastre credinte ori principii. De ce nu suntem cu totii obiectul unei lapidari? Cum s-a nascut aceasta masa critica a nemultumirii, a dezamagirii fata de dl Tismaneanu?

Nu voi intra acum in toate detaliile ce ma framanta. Ma rezum sa spun ca, da, ii inteleg pe cei care au ramas descumpaniti sa-l auda pe dl Tismaneanu declarandu-l pe dl Becali om politic si crestin-democrat. Da, am suspinat si eu cand dl Tismaneanu a invocat motivul vizitei la Pipera, caci suntem liberi sa vizitam pe cine vrem. Da, cred ca profesorul britanic Tom Gallagher ridica in afurisirile sale fluviu si chestiuni ce merita, trebuie discutate.

Dar mi se pare inacceptabil sa-l vad pe reputatul politolog imbrancit din Consiliul Consultativ al unei publicatii pentru care a facut extrem de mult, luat in tarbaca de autoproclamatul comisar pentru Romania cu problemele imbecilei corectitudini politice, urecheat de bursierul tuturor ligilor de aparare impotriva licuricilor nationalisti romani ori zeflemisit de pretutindenarul ce nu mai stie diferenta (toate numele invocate sunt respectabile) intre Nestor Rates si Petru Rares ori Visteriile Musat si Petru Musat.

Unul din motivele pentru care am acceptat o mai veche invitatie de a scrie in acest ziar a fost de a-mi declara solidaritatea - nu cu tot ce publica dl Vladimir Tismaneanu, nu cu toate concluziile la care ajung analizele domniei sale, nu cu toate relatiile pe care le cultiva, ci solidaritatea cu setul de valori democratice pe care le slujeste stralucit prin scris de peste doua decenii. Solidaritatea cu dreptul domniei sale de a se afla in eroare, fara a fi decapitat pentru tradari nedovedite, comploturi imaginare sau presupus haimanalac profesional si etic. Daca astazi acceptam linsajul impotriva cuiva, practic acceptam legitimitatea lui impotriva fiecaruia din noi.

Cand suntem mai inclinati sa scuipam decat sa imbratisam, cand suntem extrem de preocupati de vinovatia altora fata de noi, dar dormim fara vise, cu capul in poala vinovatiei noastre fata de altii, ceva nu e in regula cu noi.