x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Literatura de scandal

0
Autor: Adrian Năstase 09 Sep 2014 - 14:48
Vedem, zilnic, politică de scandal sau, altfel spus, scandalul în politică. Mai mult decât altădată? Nu-mi dau seama. Sau poate că aş fi subiectiv. Îmi petrec mult timp citind. Fac parte din cei 50% de cetăţeni ai României care încă mai citesc. Aşa am descoperit o carte, publicată de un anume ziarist – N. Georgescu - în 1938, la Editura Ziarului Universul şi intitulată “Literatura de scandal”. Probabil că nu mi-ar fi atras atenţia dacă prefaţa nu ar fi fost scrisă de Nicolae Iorga. În esenţă, volumul, care are 271 de pagini, îl are ca ţintă pe Tudor Arghezi, pe care îl face “pulbere”. Motivul? Decadenţă, pornografie, mascaradă literară. Sunt atacate “vulgaritatea” poeziilor sale, “lipsa de morală”, Arghezi fiind considerat “un geniu infecţios”, “dansatorul pe cadavre”, “un porcograf”. Nu are rost să continui. Puteţi să vă imaginaţi restul. Sunt citate, în extenso, poeziile “Rada”, “Tinca”, “Fătălaul”, “”Blesteme” etc.

“Decadenţa” poeziilor argheziene este ilustrată prin desene ale lui Victor Brauner, publicate în revista “UNU” iar analiza moralizantă se baza pe numeroase citate din Carol II - ceea ce, în perspectiva istoriei, pare uşor extravagant.

Oricum, incitat de această abordare partizană, am vrut să (re)citesc poeziile lui Arghezi. Realizasem că imaginea mea despre el era extrem de simplificată. Învăţasem, la şcoală câteva versuri din “Testament” (“Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, /Decât un nume adunat pe-o carte”) şi câte ceva din “Flori de mucegai”. Am găsit în bibliotecă un volum al poeziilor sale, “Versuri” (ediţie definitivă îngrijită de autor), publicată la Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, în 1943. Le-am citit cu înţelegerea vârstei de acum. Pe multe le-am “absorbit” şi le-am citit cu voce tare de parcă le-aş fi scris eu.

De exemplu, “O zi”:

“Ziua de ieri s-a ţinut după mine, crezând,/ Că un câine flămând,/ Că e legată cu ceva, cu vre-o curea,/ Cu vre-o frânghie, de viaţa mea - / Şi la o răspântie cu statui/ S-a întors, văzând că nu-i.
S-a pierdut neputincioasă şi pribeagă/ După ce vremea întreagă/ M-a urmat, pas cu pas, pâna azi/ La amiazi.

Cine şi-a pierdut o zi cât o viaţă/ S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă ceaţă.”


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de