Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vedem, zilnic, politică de scandal sau, altfel spus, scandalul în politică. Mai mult decât altădată? Nu-mi dau seama. Sau poate că aş fi subiectiv. Îmi petrec mult timp citind. Fac parte din cei 50% de cetăţeni ai României care încă mai citesc. Aşa am descoperit o carte, publicată de un anume ziarist – N. Georgescu - în 1938, la Editura Ziarului Universul şi intitulată “Literatura de scandal”. Probabil că nu mi-ar fi atras atenţia dacă prefaţa nu ar fi fost scrisă de Nicolae Iorga. În esenţă, volumul, care are 271 de pagini, îl are ca ţintă pe Tudor Arghezi, pe care îl face “pulbere”. Motivul? Decadenţă, pornografie, mascaradă literară. Sunt atacate “vulgaritatea” poeziilor sale, “lipsa de morală”, Arghezi fiind considerat “un geniu infecţios”, “dansatorul pe cadavre”, “un porcograf”. Nu are rost să continui. Puteţi să vă imaginaţi restul. Sunt citate, în extenso, poeziile “Rada”, “Tinca”, “Fătălaul”, “”Blesteme” etc.
“Decadenţa” poeziilor argheziene este ilustrată prin desene ale lui Victor Brauner, publicate în revista “UNU” iar analiza moralizantă se baza pe numeroase citate din Carol II - ceea ce, în perspectiva istoriei, pare uşor extravagant.
Oricum, incitat de această abordare partizană, am vrut să (re)citesc poeziile lui Arghezi. Realizasem că imaginea mea despre el era extrem de simplificată. Învăţasem, la şcoală câteva versuri din “Testament” (“Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, /Decât un nume adunat pe-o carte”) şi câte ceva din “Flori de mucegai”. Am găsit în bibliotecă un volum al poeziilor sale, “Versuri” (ediţie definitivă îngrijită de autor), publicată la Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, în 1943. Le-am citit cu înţelegerea vârstei de acum. Pe multe le-am “absorbit” şi le-am citit cu voce tare de parcă le-aş fi scris eu.
De exemplu, “O zi”:
“Ziua de ieri s-a ţinut după mine, crezând,/ Că un câine flămând,/ Că e legată cu ceva, cu vre-o curea,/ Cu vre-o frânghie, de viaţa mea - / Şi la o răspântie cu statui/ S-a întors, văzând că nu-i.
S-a pierdut neputincioasă şi pribeagă/ După ce vremea întreagă/ M-a urmat, pas cu pas, pâna azi/ La amiazi.
Cine şi-a pierdut o zi cât o viaţă/ S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă ceaţă.”
Citește pe Antena3.ro
