Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fraților, ne-am scos! Presa sportistă din Românica a apucat-o, hotărât și neabătut, pe calea bunei reputații, pe calea eticii și etichității colectiviste, pe calea trasată de niște vajnici tovarăși. Nu l-om avem noi pe Bercea Mondialu. Nu-l avem nici măcar pe Nelson Mondialu. Dar îl avem pe Graur Mondialu. Cel care, neavând jucării când a fost mic, încearcă să-și facă acum palat cu turnulețe din ruina unei asociații breslașe de prăfuită amintire. Este vorba, după cum probabil v-ați dat seama, despre APSR. Adică Asociația Presei Sportive din România. Precizarea nu se vrea lămuritoare pentru cei care n-au auzit nicicând de APSR doar fiindcă n-au avut niciodată de-a face cu așa ceva. Dar acest altfel de CAP al jurnaliștilor sportivi nu mai figurează nici în ordinea de zi a multora dintre implicații profesiei. Realitate cauzată de faptul că APSR-ul lui Graur Mondialu nu are nimic comun cu rigoarea și rostul unor asemenea instituții. APSR-ul lui Graur Mondialu funcționează mai degrabă pe post de cantină a unor săraci rezerviști. Care, altfel, nu-și mai găsesc vreun rost în viață.
Auzisem, cu mult timp în urmă, despre pretențiile înalt apesiste ale lui Dumiutru Graur. Am și comentat evenimentul prin care casetosul de la TVR își făcuse rost de un înalt patronaj. Apoi, cu dragă inimă, am trecut în uitare această instituție de tristă menire. Iertarea uitării n-a mai funcționat însă atunci când apesiști și-au luat din nou maidanul la purtare. Au încheiat ei un acord de colaborare cu LPF. Acord de toată râderea. Acord prin care se stabilea ca acreditările jurnaliștilor sportivi la meciurile din Liga 1 să se facă centralizat. Doar prin APS. Rostul acestui acord în formularea fudulă și prostească a grauriștilor era acela al ”întronării oridinii și disciplinii profesionale”. Trec peste chinuirea gramaticală a femininului genitival. Nu pot trece însă și peste minciună. În fapt apesiștii nu erau interesați decât de cerșeala cotizațiilor. Cotizații fără de care jurnaliștii sportivi nu puteau deveni membri APS și, în consecință, nu puteau primi acreditări.
Lăcomia ascunsă în spatele unor principii lozincarde m-a stârnit. Am vrut să aflu mai multe despre APS și, în consecință, am accesat site-ul de prezentare. Informațiile aflate de aici au fost de belea. Am aflat despre un cod de conduită. Am aflat că în conduita muncii (deși munca nu are niciodată conduită!) membrii trebuie să acționeze consecvent cu bună reputație, obiectiv, onest, fără conflicte de interese. Această îmbuibare grețos demagocică a prins conturul acelei imagini a funiilor atârnate prin casa spânzuraților.
Nedumerirea mimată a funcționat și atunci când am aflat care este lista partenerilor APSR. Fiindcă aveam să constat că o firmă de odihnă și bere rece figura pe listă chiar înaintea AIPS, FRF sau LPF. Vorbesc doar despre o mimare a nedumeririi fiindcă, altfel, cunosc bine marfa. Și nu mai insist. Aștept însă ca repede, foarte repede, reprezentanții LPF să realizeze că APSR nu este ce vrea să pară. Și, în consecință, să rezilieze acordul cu APSR.
