Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Secţia de propagandă a fotbalului atacă superlative ale profesionalismului printr-un activism ireproşabil. Lăutarii elogiului suprem şi mânioşii eticii fără de cusur au hărnicit exemplar în utimele zile pe două subiecte groaznic de tentante: succesul lui Mircea Lucescu la Roma şi revenirea lui Cristi Tănase, după cantonamentul din Turcia, printre comesenii de voie bună. Succesul Şahtiorului pe Olimpico are, indiscutabil, ţinută sportivă şi plusează consistent în şansa ucrainenilor de a se califica în sferturile Ligii Campionilor. Iar fructificarea acestei şanse în meciul retur ar însemna performanţă autentică. Performanţă care ar adăuga consistenţă şi palmaresului personal al lui Mircea Lucescu, oricum un meseriaş incontestabil. Drumul de la această realitate de netăgăduit şi până la voma elogiilor greţoase care au urmat meciului de la Roma este însă o cale pe care n-o pot parcurge decât nişte târâtoare care cerşesc prin obedienţa lor. Mircea Lucescu este povestit cel mai corect de faptele sale. Iar povestea meseriaşului este rotundă, este frumoasă, este convingătoare. Atât de convingătoare, încât refuză contribuţiile folclorice ale unor ţuţări fără har. A încerca să convingi lumea că Mircea Lucescu este întâiul descălecător al fotbalului mondial, a încerca să convingi lumea că orice poveste a fotbalului începe şi se termină cu Mircea Lucescu, este prea mult. O astfel de abordare îi creează prejudicii de imagine chiar lăudatului suprem. Putem înţelege, dacă nu ştim deja, că lui Mircea Lucescu îi place să cultive relaţia cu ziariştii de bandulieră. Iar o astfel de plăcere caracterizează omul. Şi caracterizează omul prin calificative care afectează dezastruos media profesionistului. Dar nu intrăm în amănunte care ar eclipsa prestaţia ghilabadiştilor care au hărnicit în ultimele zile pe tema elogiului suprem.
Cristi Tănase l-a concurat pe Mircea Lucescu prin expunerea mediatică pe care i-au asigurat-o, după cum spuneam, mânioşii eticii fără cusur. Tănase a fost văzut, după revenirea din Turcia, într-un club. Dintr-un ziar de sport am aflat că Tănase a stat în club până spre miezul nopţii şi n-a consumat băuturi alcoolice. Adică, nimic! Din ălălalt, adică din celălalt ziar de sport, am aflat că nimicul se poate umfla dacă ai puţină. Adică, puţină minte şi altceva care să se plieze pe respectiva puţinătate. Aşadar, de la concurenţă am aflat că Tănase "şi-a petrecut seara de miercuri spre joi" în club, că "şi-a fracturat osul din prelungirea degetului mic" şi că "nu numai că s-a simţit bine în ciuda braţului imobilizat, dar a consumat şi alcool". Să nu credeţi că am cules aceste perle din vreun ocean de creaţie. Autorul a dat bobârnace vastei sale puţinătăţi pe parcursul unei singure ştiri. Ştire din care am aflat că seara nu este doar sfârşitul unei zilei. Seara, puţin forţată, devine noapte şi punte între două zile. N-am aflat însă care este osul din prelungirea degetului mic. Să fie unghia? Nu cred. Că aia nu e os. E doar cornoasă şi zgârâie-n nas. Sau să se fi dus osul din prelungirea degetului mic, prin antebraţ, în braţul ăla de era imobilizat şi care, pe deasupra, a mai consumat şi alcool. Fir-ar a dracului de botanică. Sau de etnobotanică, sau ce-o fi ea. Că tare buruienos mai e şi scheletul ăsta uman când umblă el prin cluburi şi ne dă nouă bătaie de..., am uitat cum îi zice. Că e de râs. Dar nu e de glumă cât timp e adevărat. Cât timp activismul de presă oferă astfel de spectacole.
