Lumea, americanii şi noi (III)

"Domnule ministru, in politica externa, un stat nu face ceea ce vrea, ci doar ceea ce poate..." (cuvinte ale unui diplomat englez, adresate, cu prilejul Congresului de pace de la Berlin, din 1878, lui Mihail Kogalniceanu, ministrul roman de externe din acea perioada).

M-a intrebat cineva, zilele acestea, de ce scriu despre Irak si despre ce s-a intamplat in urma cu 10 sau 20 de ani. I-am raspuns ca doresc, in felul asta, folosind un pretext, sa arat modul in care, desi in situatii mai delicate decat cele de acum, reuseam sa discutam cu marile puteri si sa ne aparam interesele.... Nu pot, intotdeauna, sa spun direct ce cred despre – spre exemplu ­ aprecierile facute de presedinta Lituaniei la Bucuresti, nu pot si nu vreau sa comentez, deocamdata, actiunile partizane ale presedintelui Barroso, ale comisarului Reding, ale adjunctului secretarului de Stat, Graham, asa incat am ales aceasta cale. Cred ca putem (inca) sa invatam din propria noastra istorie... (dar si a altora) cum sa ne promovam si sa ne aparam interesele...

In urma cu 12 ani – in 2000 – Condoleezza Rice, la Conventia republicana, intrunita pentru nominalizarea lui George W. Bush, afirma:

"El (George W. Bush ­ n.n.) considera ca membrii fortelor armate ale SUA nu reprezinta o forta de politie globala; militarii nostri nu sunt sistemul mondial de urgenta 911(la noi, 112 ­ n.n.)".

Din pacate, atacul din 11 septembrie 2001 a schimbat complet strategia americana. "The war on terror" a devenit argumentul pentru operatiuni preventive. Astfel incat "agenda libertatii" – cum arata Bill Keller in IHT (31 august 2012) a permis "liniei dure" de la Casa Alba sa schimbe prioritatile.

Parte din aceasta disputa in legatura cu liniile de baza ale politicii externe – bazata pe "exceptionalismul" american, atat de bine descris de Henry Kissinger in volumul lui, "Diplomatia" – se regaseste, de altfel, in dezbaterile ce au avut loc la Conventia republicana si de la cea democrata din SUA, din ultimele saptamani.

Nu putem analiza "razboiul" din Irak, inceput in 2003, fara a intelege impactul imens al atacului terorist din 2001 asupra SUA, asupra populatiei, asupra liderilor, asupra strategilor militari, obisnuiti sa gandeasca in termeni in care "agresiunea" era realizata de trupele regulate ale unei tari asupra alteia (de exemplu modelul invaziei trupelor irakiene asupra Kuwaitului, din 1990). Strategia conventionala avea in vedere capacitatea de raspuns. Terorismul (atacurile din 11 septembrie, in special) a dus la formularea, in SUA, a "doctrinei atacurilor preventive" care, evident, incearca identificarea si distrugerea oriunde, in lume, a "cuiburilor" teroriste, cu efect de descurajare.

Un critic al razboiului din Irak ("War on terror"), presedintele Chirac considera, in ianuarie 2007, ca, din contra, aceasta "aventura" a oferit terorismului un nou camp de actiune.

In acelasi sens, Institul de Studii Strategice de la Londra considera, inca in 2004, ca "ocupatia straina" din Irak a oferit un "pretext global urias pentru recrutarea de adepti" de catre mujahedini, iar invazia a "galvanizat" al-Qaida si "a potentat, in mod pervers", violenta insurgenta (Sengupta Kim, in The Independent, 26.05.2004).

"Cainii nu latra la masinile parcate":

Din pacate, atacul din 11 septembrie 2001 a creat un soc imens in SUA. La doar o saptamana distanta, la 18 septembrie, Congresul a adoptat o rezolutie, reprezentand, in fapt, o declaratie de razboi.

Votul a fost de 420:1 in Camera si 98:0 in Senat. Rezolutia ii conferea Presedintelui autoritatea de a folosi "mijloacele necesare si potrivite" impotriva celor care au "planuit, autorizat, efectuat sau ajutat" atacurile teroriste.

Vizita mea oficiata in SUA – in calitate de prim-ministru – a avut loc in perioada 30 octombrie – 5, 4 noiembrie 2001, dupa aproximativ 50 de zile de la atacurile impotriva "Gemenilor" de la New York.

Am fost primit de presedintele George W. Bush si m-am intalnit cu secretarul de Stat, Colin Powell, cu care am semnat Acordul SOFA privind statutul fortelor tarilor NATO care participa la operatiuni militare pe teritoriul Romaniei.

Am avut intalniri cu John Ashcroft, procurorul general al SUA, Paul Wolfowitz, adjunctul secretarului american al Apararii, Paul O’ Neil, secretarul Trezoreriei, cu secretarul pentru comert, Donald Evans, cu reprezentantii unor mari companii americane, cu un numar important de senatori americani.

M-am vazut, de asemenea, cu Steve Forbes, presedintele Trustului Forbes, cu Robert Rubin, fost secretar al Trezoreriei, cu reprezentantii Agentiei Moody’s, cu conducerea unor banci de investitii si am dat semnalul deschiderii oficiale a zilei de tranzactionare pentru bursa NASDAQ.

Am participat, de asemenea, la un Ceremonial militar la Cimitirul Arlington, unde am depus o coroana de flori la Mormantului Soldatului Necunoscut si am vizitat zona World Trade Center (Ground Zero).

Gazdele din SUA ne-au multumit pentru reactia prompta si pentru sprijinul acordat autoritatilor americane dupa atentatele teroriste din 11 septembrie, subliniindu-se rolul important pe care-l juca Centrul regional SECI, de la Bucuresti, in combaterea criminalitatii organizate si a organizatiilor teroriste.

La Washington, am declarat ca am luat initiativa de a ne considera un membru "de facto" al NATO in lupta impotriva terorismului, exprimandu-ne solidaritatea cu Statele Unite.

Atmosfera era insa sumbra, atat pe strazi, cat si in sediile institutiilor. Nu se stia daca nu vor urma si alte atacuri teroriste... Nivelul alertei antiteroriste era inca foarte ridicat. De altfel, discutia cu vicepresedintele Dick Cheney, din acest motiv, a avut loc printr-un sistem de video-conferinta, vicepresedintele aflandu-se intr-o locatie secreta, la distanta de locul in care se afla presedintele.

Iata insa cateva repere importante ale relatiilor noastre cu SUA, dupa 1991 (cand a avut loc primul razboi cu Irakul):

La 8 noiembrie 1993, Romania obtine, din partea SUA, "clauza natiunii celei mai favorizate" cadru de promovare a relatiilor economice bilaterale, rezultat al interesului politic al SUA de consolidare a relatiilor cu Romania (acordarea clauzei se realiza pe baze anuale). In august 1996, Congresul SUA a aprobat si permanentizarea clauzei ca urmare a progreselor inregistrate in procesul de reforma economica si creare a conditiilor de dezvoltare a economiei de piata;

La 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la Bucuresti a presedintelui SUA, Bill Clinton, este lansat parteneriatul strategic bilateral, cadru extins de colaborare vizand consolidarea relatiilor bilaterale, sustinerea procesului de reforma si a demersurilor de integrare euro-atlantica ale tarii noastre, promovarea rolului Romaniei de factor de stabilitate si securitate in Europa de sud-est;

SUA sprijina candidatura Romaniei pentru obtinerea presedintiei in exercitiu a OSCE in 2001;

Cooperarea romano-americana a constituit un factor major in continuarea si implementarea reformei militare romanesti, precum si in promovarea pregatirilor de aderare la NATO;

Nivelul ridicat al colaborarii bilaterale in combaterea riscurilor neconventionale (trafic de droguri, de persoane, criminalitate financiara etc.) si importanta pe care cele doua parti o acorda acestei colaborari au determinat deschiderea la Bucuresti, la 20 mai 2001, a Biroului FBI in Romania;

Dupa 11 septembrie 2001, Romania a acordat un sprijin semnificativ coalitiei internationale conduse de SUA impotriva terorismului, concretizat in sustinerea operatiunilor din Afganistan si Irak, precum si in intensificarea colaborarii bilaterale in actiuni specifice de combatere a terorismului. (vezi MAE, "Descrierea relatiilor bilaterale Romania – SUA")

Cooperarea romano-americana a constituit un factor important care a contribuit deci la conturarea si implementarea reformelor in Romania si la promovarea pregatirilor de aderare la NATO, iar America a continuat sa fie partenerul Romaniei in activitatile de reforma, chiar si dupa primirea invitatiei la Praga sau tocmai din cauza acestei invitatii. In perioada care a urmat, Romania a sustinut fara ezitare coalitia internationala impotriva terorismului, condusa de catre SUA, prin sprijinirea operatiunilor din Afganistan si Irak si colaborarea bilaterala in actiuni de combatere a terorismului. Rezultatele in planul reformelor si contributia Romaniei la razboiul impotriva terorismului, dar si in alte teatre de operatiuni, au dus la consolidarea sprijinului SUA pentru integrarea Romaniei in NATO.

In 2002 a avut loc Summit-ul de la Praga. Spre deosebire de ce se intamplase in 1997, la Madrid, SUA, au sustinut sustinut ferm candidatura Romaniei, acesta fiind unul din motivele pentru care efortul nostru a fost incununat cu succes. Iar in martie 2004, Romania, deja membru de facto al NATO, a depus instrumentele de aderare la Washington, devenind astfel membru de iure. In felul acesta, in iunie 2004, Romania a participat la Summit-ul de la Istanbul, prima reuniune la nivel inalt unde a avut un loc rezervat la masa membrilor cu drepturi depline.

Iata felul in care am abordat, dupa decizia de la Praga, intr-o conferinta de presa, din 21 noiembrie 2002, problematica relatiilor cu NATO si participarea noastra la actiunile comune:

"Reporter: Din punctul de vedere al Romaniei, NATO este important. Ce le puteti spune criticilor care afirma ca Alianta este inutila si depasita?

A.N.: NATO este importanta pentru Romania, in primul rand pentru ca multe generatii dupa al doilea razboi mondial au considerat nedrept faptul ca Romania a fost tinuta in afara familiei euro-atlantice. Intelegerea de la Yalta, apoi perioada comunista au insemat pentru multi romani o paranteza in istorie. Dupa admitere, romanii, al caror atasament pentru valorile familiei euro-atlantice il reafirm aici, doresc sa se alature Europei si Statelor Unite intr-un efort care are o dimensiune politica dar si o dimensiune de securitate. De aceea, 80% din populatia Romaniei sustin acest efort al Guvernului roman.

Reporter: Domnule Prim-ministru, aveti o armata puternica de aproximativ 170.000 de soldati. Ati fi dispus, ar fi dispusa Romania sa trimita trupe la Bagdad daca se va ajunge la aceasta?

A.N.: Noi am hotarat, dupa 11 septembrie, sa actionam ca membru de facto al Aliantei si, de aceea, noi am acceptat sa trimitem trupele noastre in Afganistan. Acest lucru a constituit un test adevarat pentru armata noastra si, din cate am inteles, a fost unul de succes. Acum, o data ce am devenit membri al Aliantei, nu putem astepta sa primim doar drepturi, trebuie sa ne asumam si responsabilitatile care decurg din aceasta calitate. De aceea, vom urma, bineinteles, strategia Aliantei referitoare la Irak."

De altfel, intr-o declaratie din 21 noiembrie 2002, Guvernul Romaniei sublinia ca a examinat cu atentie pozitia Statelor Unite fata de probleme de importanta majora ale situatiei internationale, asa cum fusesera prezentate de Presedintele George Bush, in fata Adunarii Generale a ONU, la 12 septembrie 2002 si impartasea analiza efectuata cu acel prilej in legatura cu responsabilitatea care revine Organizatiei Natiunilor Unite si comunitatii internationale, in abordarea amenintarilor globale la adresa securitatii si stabilitatii statelor.

Pe de alta parte, se arata in Declaratie, Comemorarea tragediei provocate de atacurile teroriste in urma cu un an de zile a prilejuit si reafirmarea pozitiei ferme si angajate a Romaniei fata de una dintre cele mai grave manifestari ale acestor amenintari. Dezvoltarea intensa a cooperarii cu Statele Unite in combaterea terorismului reprezinta una dintre componentele majore ale relatiei de Parteneriat Strategic dintre tarile noastre. Romania se va dovedi un aliat de incredere si in continuarea campaniei internationale impotriva terorismului.

Iata inca un fragment din acea Declaratie, din 21 noiembrie 2002, cu cateva luni inainte de inceperea operatiunilor militare:

"Impartasim ingrijorarea pe care o genereaza atitudinea obstructionista si necooperanta a autoritatilor de la Bagdad fata de rezolutiile Consiliului de Securitate, mai cu seama in ceea ce priveste regimul armelor de distrugere in masa. In calitatea pe care a detinut-o, de membru si Presedinte al Consiliului de Securitate, in perioada adoptarii multora dintre rezolutiile vizand problema irakiana, Romania a actionat consecvent pentru formularea acestora, in asa fel incat, aplicarea lor sa asigure conditiile necesare restabilirii increderii, securitatii si stabilitatii in regiunea respectiva.

Acum, dupa trecerea unui deceniu, Romania este cu atat mai mult preocupata de atitudinea guvernului irakian, care afecteaza autoritatea Organizatiei Natiunilor Unite si se situeaza in afara legalitatii internationale. Romania a sustinut cu tarie respectarea regimului international instituit fata de Irak, chiar cu pretul unor considerabile pierderi economice, cifrate la circa 3 miliarde de dolari.

Romania se alatura apelului adresat autoritatilor irakiene, de a se conforma fara intarziere si neconditionat prevederilor rezolutiilor adoptate de Consiliul de Securitate si adreseaza, in acest sens, la randul sau, indemnul statelor interesate in stabilitatea si securitatea internationala sa-si intensifice demersurile pe langa factorii de decizie de la Bagdad. In ceea ce o priveste, Romania va actiona in virtutea atasamentului sau ferm la valorile democratiei si libertatii, si va sustine punerea in aplicare a hotararilor organismelor internationale. Consecintele ignorarii, in continuare, a acestora nu vor putea fi atribuite decat autoritatilor de la Bagdad."

In acea perioada, in Statele Unite, nemultumirile insa cresteau, "vinovatul' pentru atentate era difuz. Astfel a aparut formula: "Axa raului" (Irak, Iran si Coreea de Nord), lansata de presedintele Bush.

In aceasta atmosfera, in octombrie 2002, Congresul SUA a autorizat folosirea fortei militare impotriva Irakului. (297:133 voturi in Camera si 77:23 in Senat).

Nu voi intra in amanunte legate de disputele interne americane din acea perioada. Ceea ce este sigur insa este decizia de desfasurare imediata a 150.000 de militari in zona Golfului si 300.000 – tinuti in rezerva. Pregatirile de razboi erau in desfasurare.

Lucrurile se precipitau. La 8 ianuarie 2003, am dat un interviu Agentiei Mediafax:

"Reporter: Va participa Romania la o eventuala interventie a SUA in Irak? Vom trimite trupe de interventie in acea zona?

A.N.: Romania trebuie sa-si faca datoria de aliat al Statelor Unite ale Americii, de viitor membru al Aliantei Nord Atlantice, asa cum a facut-o si pana acum. Trebuie sa intelegem ca in cazul NATO, ca si in cazul Uniunii Europene, am semnat un contract cu drepturi si obligatii. Sunt momente in care trebuie sa-ti asumi indeplinirea acelui capitol din contractul care prevede obligatiile Romaniei. In calitate de prim-ministru voi face tot ceea ce trebuie pentru a demonstra ca Romania este un partener serios, pe care se poate conta!'

Iar la 28 ianuarie, in cadrul unei conferinte la Universitatea Sorbona, inainte de inceperea ostilitatilor, aratam care era principala noastra preocupare: "Romania este direct interesata ca dezbaterea asupra celei mai bune cai de actiune in Irak sa nu conduca la o falie intre partenerii nostri din UE si din NATO, sa ne asiguram ca nu vom da satisfactie intentiilor lui Saddam Hussein de divizare a taberei occidentale si sa actionam intr-o maniera care sa faca fata amenintarilor reale ale lumii contemporane."

"Argumentele" prezentate de SUA la Consiliul de Securitate

La 5 februarie 2003, la Consiliul de Securitate al ONU, secretarul de Stat american, Colin Powell, a prezentat argumentele "irefutabile", bazate pe "informatii sigure si fiabile' care justificau o expeditie militara impotriva Irakului. Cu diapozitive, fotografii din satelit si un raport britanic de sustinere, avandu-l alaturi pe directorul CIA, George Tenet, Colin Powell le-a explicat celor prezenti ca Bagdadul detine arme de distrugere in masa, arme chimice sau biologice (Vezi si P. Beylan, Ecran de fumée à l’ONU, in Le Point, 16 august 2012, pag. 60-61).

In expunerea sa, Colin Powell a prezentat si imagini, generate pe un computer, care aratau un laborator mobil de arme biologice din Irak. Din pacate, aceste imagini se bazau pe informatii venite din partea unui Irakian ce traia in Germania si care a recunoscut, ulterior, ca informatiile transmise nu erau corecte.

Dupa plecarea din administratia Bush, fostul secretar al Trezoreriei, Paul O’ Neill – pe care il intalnisem in 2011 la Washington – afirma ca atacarea Irakului era planificata inca din momentul sosirii presedintelui Bush la Casa Alba, deci inainte de 11 septembrie 2001.

Atacul terorist din 2001 i-a permis insa presedintelui american sa formuleze doctrina atacurilor preventive, cunoscuta sub denumirea de "doctrina Bush", doctrina oarecum in contradictie cu articolul 5 din Tratatul NATO, care vorbeste de "apararea" comuna, bazata pe o doctrina defensiva.

In memoriile lui, Rumsfeld afirma: "Asa dupa cum stim acum, parti din prezentarea lui Powell despre programele armelor de distrugere in masa (WMD) din Irak s-au dovedit a nu fi corecte..." ("Known and Unknown", pag. 448)

Chiar Powell a aratat "Au fost persoane in zona serviciilor de informatii care stiau, la acel moment, ca unele din surse nu erau bune si ca nu ne puteam baza pe ele, dar nu ne-au spus acest lucru. Povestea asta m-a devastat". (S. Weisman, in The New York Times, 9 septembrie 2005)

Explicatia lui Rumsfeld, in aceeasi carte, este dezarmanta: "Presedintele nu a mintit. Vicepresedintele nu a mintit. Tenet nu a mintit. Rice nu a mintit. Eu nu am mintit. Congresul nu a mintit. Adevarul – mai putin dramatic – este ca ne-am inselat".

Asta e! In aceste conditii a inceput razboiul...

Operatiunea de invadare a Irakului a fost realizata, in perioada 19 martie – 1 mai 2003, cu trupe din SUA (148.000 militari), Marea Britanie (45.000 militari), Australia (2000 militari) si Polonia (194 militari). Ulterior au mai participat, in forme diverse, militari din inca 36 de tari, inclusiv Romania.

Nu e foarte clar daca, anterior declansarii operatiunii, Irakieni ar fi incercat, prin serviciile de informatii egiptene si libaneze, sa negocieze cu americanii, oferind concesii petroliere, alegeri in Irak in urmatorii ani, acceptarea a pana la 5000 de inspectori si chiar predarea unui lider al-Qaida, aflat in custodia lor.

In ceea ce priveste pozitia noastra, puteti citi, in continuare, Declaratia Guvernului Romaniei, difuzata in 6 februarie 2003, in urma prezentarii facute de secretarul de Stat Colin Powell, in Consiliul de Securitate al ONU, in data de 5 februarie 2003:

"Guvernul Romaniei sustine cu tarie ca Irakul trebuie sa respecte in totalitate termenii si cerintele Rezolutiei 1441 a Consiliului de Securitate. In acest sens, Guvernul Romaniei reafirma sustinerea pentru mesajul ferm al Uniunii Europene exprimat cu claritate in demersul Presedintiei elene fata de Irak, din data de 4 februarie, la care Romania s-a asociat.

Guvernul Romaniei considera ca Statele Unite au prezentat in data de 5 februarie in fata Consiliului de Securitate al ONU dovezi relevante si convingatoare privind nerespectarea de catre Irak a obligatiilor care ii revin in legatura cu problema detinerii armelor de distrugere in masa.

Romania sustine necesitatea asumarii hotarate de catre Consiliul de Securitate, de catre intreaga comunitate internationala, a responsabilitatii aplicarii rezolutiilor ONU privind dezarmarea Irakului.

Autoritatile irakiene trebuie sa puna imediat si integral la dispozitia inspectorilor informatiile solicitate, inclusiv raspunsuri clare la problemele ridicate in rapoartele acestora prezentate Consiliului de Securitate al ONU la 27 ianuarie si sa colaboreze activ si in mod deschis cu echipele de inspectie.

Intelegand pericolele pe care le prezinta atitudinea regimului de la Bagdad, consideram ca membrii comunitatii internationale trebuie sa actioneze solidar pentru a face fata pericolului reprezentat de armele de distrugere in masa. Ne exprimam increderea in forta relatiei trans-atlantice si in actiunea unitara a statelor democratice. Suntem convinsi ca astfel se va asigura fundamentarea celei mai potrivite decizii pentru a pune capat amenintarii globale pe care o reprezinta armele de distrugere in masa detinute de regimul irakian.

Guvernul Romaniei subliniaza responsabilitatea care revine autoritatilor irakiene in aplicarea neintarziata a prevederilor rezolutiilor pertinente ale ONU.

Apreciem ca solutionarea problemei armelor de distrugere in masa detinute de regimul irakian este de natura sa asigure perspectiva restabilirii increderii in regiune, in primul rand a conditiilor necesare pentru ca poporul irakian sa traiasca in libertate, democratie si pace."

Acestea erau datele pe care le aveam la dispozitie atunci – date provenite pe filiera americana si care s-au dovedit, partial, incorecte.

Am dorit sa aratam insa un angajament loial, odata cu intrarea noastra in familia NATO.

Iata acum si textul Hotararii din 12 februarie 2003, privind participarea Romaniei la Coalitia Impotriva Irakului:

"Parlamentul Romaniei adopta prezenta hotarare: "Art. 1. - Se aproba participarea Romaniei la Coalitia impotriva Irakului cu subunitati de decontaminare nucleara, chimica si biologica, de politie militara, de geniu, precum si de asistenta medicala, astfel: a) 4 ofiteri de stat major, in cadrul Comandamentului Coalitiei; b) o companie de aparare NBC, alcatuita din 70 de militari; c) un pluton de politie militara, alcatuit din 25 de militari; d) un detasament medical, alcatuit din 30 de cadre; e) un detasament de geniu, alcatuit din 149 de militari.

Art. 2. - Se reconfirma punerea la dispozitia Coalitiei a spatiului aerian al Romaniei si a elementelor de infrastructura necesare.

Art. 3. - Pregatirea, finantarea si angajarea fortelor si mijloacelor participante la misiune vor fi reglementate prin hotarari ale Guvernului."

Alaturi de celelalte state Central-Europene si Baltice din "grupul Vilnius" (Albania, Bulgaria, Croatia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Slovacia si Slovenia), Romania a semnat un document de sustinere a pozitiei Washington-ului in februarie 2003 (Declaratia tarilor Grupului de la Vilnius privind Irakul). Statele mentionate declarau in acest document, ca sustin dezarmarea Irakului deoarece acesta a incalcat prevederile ONU privind dezarmarea sa nucleara. Mai mult decat atat, statele afirmau ca sunt pregatite sa participe la o coalitie internationala care sa aiba drept scop dezarmarea Irakului.

Razboiul din 2003 a creat insa o noua problema pentru Romania, pentru ca a aparut o bresa intre SUA, pe de o parte si unii aliati europeni, in legatura cu modul de actiune. Franta, Germania, partial Spania aveau alte opinii in legatura cu caile de urmat.

Pentru Romania – angrenata in doua proiecte majore, complementare, NATO si UE, aceasta bresa a determinat tensiuni.

Trebuia sa fim constienti de faptul ca raportul de forte in plan mondial, se modificase. Traiam intr-o alta lume in care haina construita dupa al doilea razboi mondial, nu se mai aseza perfect pe organizatiile care se creasera atunci. Ele nu mai reflectau mecanismul de decizie, raportul de forte nu mai reflecta aceste noi realitati. De aceea, intr-un fel, criza irakiana, ne-a aratat si aceasta tensiune din sistemul mondial.

Noua si Vechea Europa

In 22 ianuarie 2003, presedintele Chirac si cancelarul Schröder anuntasera ca ei se vor opune incercarii de schimbare a regimului din Irak.

Donald Rumsfeld considera ca rezervele Frantei privind sprijinul operatiunilor militare in Irak se datorau si faptului ca, in anii ’70, Franta incheiase un acord cu Irakul privind vanzarea unui reactor nuclear iar in perioada urmatoare vanduse Irakului echipamente militare in valoare de peste 1,5 miliarde dolari.

Opozitia unor tari europene fata de razboiul pornit de SUA a generat si unele reactii extravagante. De exemplu, un apel, in SUA, la boicotarea vinurilor frantuzesti sau atacurile dure la adresa presedintelui Frantei ("Jacques Chirac a ajuns rusinea Europei" – in ziarul britanic The Sun, apartinand lui Rupert Murdoch).

Formula "Vechea Europa" – care a creat numeroase discutii pe cele doua maluri ale Atlanticului – i-a apartinut lui Rumsfeld, care a folosit-o pentru a desemna Franta si Germania, subliniind ca centrul de greutate al NATO s-a deplasat spre Est, odata cu noii membri. Intentia lui a fost sa spuna "old NATO", nu "old Europe", dar asa i-a iesit...

Presedintele Francez, Jacques Chirac criticase fostele state comuniste din Europa, candidate la Uniunea Europeana, apreciind ca au ratat "o ocazie buna de a tacea", aliniindu-se punctului de vedere al Statelor Unite asupra crizei irakiene, transmite AFP.

"Consider ca Romania si Bulgaria au avut o atitudine deosebit de superficiala in conditiile in care pozitia lor este oricum foarte problematica din punct de vedere al Europei. Daca intentionau sa-si diminueze sansele de a intra in Europa nu puteau gasi o metoda mai buna", a spus presedintele francez.

Presedintele Jacques Chirac se referea la faptul ca Romania si alte tari din Europa de Est, candidate la aderarea la UE, au permis deja Statelor Unite, fara sa li se fi cerut insa, accesul de principiu la spatiul aerian si infrastructura aeroportuara, in timp parlamentele nationale, printre care si Parlamentul Romaniei au aprobat ca in caz de razboi cu Irak-ul sa fie trimise trupe (in cazul nostru numai 278 soldati, incluzand 4 ofiteri in Corpul de Comanda al Coalitiei, o unitate de decontaminare bio-chimica (70 de soldati), o escadra de politie militara (25 de soldati), o unitate medicala (30 de medici) si o unitate de geniu (149 soldati) – (Mediafax, 18 februarie 2003).

Nemultumirea Frantei dar si a Germaniei viza insa si Polonia, pentru ca Polonia tocmai schimbase angajamentul de a cumpara avioane din Franta cu avioanele americane F16. Presedintele Chirac, sau in orice caz clasa politica din Franta au spus: "Pai, noi ajutam Polonia sa intre in Uniunea Europeana, fermierii nostri dau bani pentru fermierii polonezi, iar ei, cu banii astia cumpara avioane de la americani". Acesta a fost un mecanism care a creat, intr-un fel, si tensiunea pe fondul careia trebuie intelese aprecierile in legatura cu tari candidate ca Romania sau Bulgaria (Polonia, Ungaria si Cehia deja trecusera de filtrul respectiv al integrarii si erau in procesul de tari acceptate de catre Uniunea Europeana). Romanii si bulgarii erau inca la poarta si presedintele Chirac ne-a spus: "Fiti atenti ca daca nu va purtati cum trebuie, nu treceti de poarta asta". Este de inteles, din punct de vedere al unei istorii speciale intre Romania si Franta o astfel de declaratie si eu cred ca prin semnalele care s-au dat, prin comunicarile pe care le-am avut in perioada urmatoare, aceasta chestiune a fost depasita.

Sigur, motivul invocat de SUA pentru declansarea operatiunilor militare a fost cel a refuzului Irakului de a se dezarma, dar si implicit, o acuzatie referitoare la o legatura intre atacul asupra Turnurilor gemene si Saddam Hussein – care ar fi oferit, conform declaratiilor lui Dick Cheney, "baza geografica a teroristilor", inclusiv pentru operatiunea din 11 septembrie.

Mai clar, obiectivele invaziei au fost enumerate de generalul Tommy Franks: "1) incheierea regimului Saddam Hussein; 2) identificarea, izolarea si eliminarea armelor de distrugere in masa ale Irakului; 3) cautarea si capturarea teroristilor din Irak; 4) culegerea informatiilor referitoare la retelele de teroristi; 5) culegerea de informatii referitoare la reteaua mondiala a armelor de distrugere in masa; 6) incheierea sanctiunilor si oferirea de ajutor umanitar irakienilor in dificultate; 7) conditii de securitate pentru terenurile petrolifere si resursele din Irak; 8) ajutor pentru poporul irakian de a realiza tranzitia la o auto-guvernare reprezentativa" (Sale, Kahn, "Missions Accomplished").

Razboiul a durat, in fapt intre 19 (20) martie 2003 si 18 decembrie 2011, momentul retragerii oficiale a soldatilor americani din Irak.

Implicarea militara in Irak a avut un pret foarte mare. Au murit mii de soldati, au fost cheltuite sute de miliarde de dolari. A fost afectata politica interna americana dar si din alte tari. Abandonarea motivului initial – existenta in Irak a unor vaste depozite cu arme de distrugere in masa – a facut multi ca multi lideri, dar si opinia publica din multe tari sa considere ca razboilul nu a fost necesar.

Nu s-a dovedit, se pare, nici ca Saddam Hussein ar fi fost legat de ceea ce s-a intamplat la 11 septembrie 2001, la New York.

Trebuie inteles insa si mecanismul de luare a unor astfel de decizii, in sistemul politic american. Iata opinia lui Peter Beinart "Razboiul pe care l-am abandonat", in revista Newsweek din 6 august 2012:

"Vreti sa stiti de ce, atat de des, lumea isi exprima neincrederea in America? Pentru ca suntem o natiune de amnezici. Liderii nostri se hotarasc dintr-o data, ca o tara, la o distanta de jumatate de glob, trebuie remodelata – o tara despre care aflam ca violeaza valorile americane si ameninta securitatea Americii. Presa americana se asociaza, poporul american compatimeste si urmeaza o ploaie de rachete deasupra locului respectiv. Tiranii fug; alti tipi preiau conducerea ­ ei par, la inceput, a fi mult mai buni. Apoi, localnicii incep sa fie nemultumiti cu prezenta noastra; ei incep sa-i omoare pe soldatii nostri in atacuri care ingrozesc opinia publica americana – si incepe o dezbatere dura despre cum sa plecam de acolo – ceea ce, eventual, se si intampla. Cortina se lasa, show-ul se incheie si aproape nimeni nu mai acorda vreo atentie tarii X. Conversatia publica se muta, incet, pre tarile Y si Z, unde lideri rai ar crea un pericol intolerabil pentru valorile americane si pentru securitatea Americii..."

Sigur, este avuta in vedere plecarea militarilor americani din Irak in urma cu cateva luni...