Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Există oameni atinşi de o aripă de înger, care din primul moment al apariţiei lor îţi aduc o stare de lumină de parcă te plimbi de mână cu primăvara. Oameni cu preaplin de energie pozitivă. Oameni reconfortanţi, care îi fac şi pe cei din jurul lor să fie mai buni, care deschid uşa larg speranţei. Luminoşii. Există teorii care susţin că în lumea asta pământeană preponderente sunt forţele negative, ne scăldăm într-o “baltă” de semne cu minus, aşa că a face bine e greu pentru că ţi se opune ambientul negativ. Tocmai de aceea oamenii luminoşi, din păcate puţini, sunt cei care aduc bucurie şi bine celor din jur. Această senzaţie de înflorire am avut-o văzând cum au sosit încărcate de glorie fetele noastre de sub 18 ani, aproape nişte copile, medalitate cu aur la Campionatul Mondial de Handbal Junioare. Televiziunile transmiteau atmosfera obişnuită a Aeroportului Otopeni şi, deodată, de după un colţ de gheretă a vameşilor înfloreşte primăvara. Apar surâzătoare, senine, luminoase fetele noastre campioane mondiale, într-o mână cu toarta cupei celor mai bune în lume şi în cealaltă mână cu steagurile tricolore ale Ţării. “Am simţit că suntem cele mai bune”, declarau cu privirea sus şi strălucire în ochi adolescentele de 16-17 ani, care au readus numele României în lumea handbalului de mare altitudine. Un om cu minte strâmbă şi pustiu în stânga pieptului s-a legat de campioanele noastre, cum că la poza de grup unele stăteau în genunchi. Au răspuns tot fetele cu surâs de bunătate pe faţă. “Cum poate interpreta cineva în felul ăsta? Cum să fie o înjosire că stăteam în genunchi ca să încăpem în poză toate? Noi suntem cele mai bune din lume”. Am simţit din nou în inima de român bucuria de a fi pe prima treaptă în handdbalul mondial. Bucurie aproape uitată pentru că au trecut, din păcate, zeci de ani de când echipa băieţilor era în fruntea acestui sport. Marele inventator de fente şi de ofensivă ingenioasă, căpitanul Cristian Gaţu era atunci un Messi, un Maradona al handbalului. Iar coechipierii lui din echipa naţională ridicau handbalul din ţări începătoare precum Spania, Franţa, America de Sud, care acum domină competiţiile internaţionale.
Luminoşii. Oameni strălucitori şi cu privirea sus, care seamănă suflet la punctul de fierbere în orice lucrare. Există artişti pe care atunci când îi auzi cântând îţi vine să mângâi România. Printre aceştia se află şi Ileana Sărăroiu. Cântecul ei te face să fii bun şi să iubeşti tot ce înseamnă ţara ta. Extraordinar de sensibilul cântec “O bătrână într-o gară” nu se poate asculta decât cu bob de lacrimă în gene. Câtă inimă pune Ileana Sărăroiu în povestea cântată despre biata bătrână venită într-o gară unde nu o aştepta nimeni, întrebâmd în dreapta şi în stânga unde e Târgoviştea! Parcă bătrâna părăsită în acea gară este chiar biata Românie, care după ce a fost vândută lui Stalin de către burtoşii bogaţi ai planetei a fost lăsată după 50 de ani de bolşevism dezorientată pe peronul unei gări depărtate. Îţi vine să mângâi România auzind cântul Ilenei Sărăroiu “Ciobănaş cu 300 de oi”. Îţi vine să alinţi România când Ileana te bucură cu “Trei voinici din Valea Mare”, “Păsărică mută-ţi cuibul şi te du”. Ileana Sărăroiu a fost o adiere de zefir peste sufletul românesc. Inima ei n-a făcut faţă însă unui zbor atât de majestuos şi plin de simţire. A murit cântând “O bătrână într-o gară”.
Citește pe Antena3.ro
