x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Luna de miere a premierului a cam luat sfarsit

Luna de miere a premierului a cam luat sfarsit

de Rosca Stanescu Sorin    |    11 Apr 2012   •   13:26

Domnul Mihai Razvan Ungureanu, nimerit, printr-o prestidigitatie a Presedintelui Traian Basescu, direct din fruntea spionajului romanesc in cea a Guvernului, a beneficiat de un relativ credit. In primul rand, a fost un credit al populatiei. Asa cum s-a vazut din rezultatele sondajelor. Apoi a existat un credit dat de coalitia aflata la putere. Prin sustinere politica. Si, in fine, pana la un punct, putem vorbi si de un credit al opozitiei, exprimat de Victor Ponta in faimosul discurs din Parlament. Daca masuram astazi bateriile, vom constata ca energia lor s-a cam consumat. Ungureanu o ia la vale.

Cu ce s-a ales din aceasta aventura, care nu peste mult timp va lua sfarsit, Mihai Razvan Ungureanu? Nu e putin lucru sa devii sef al guvernului unei tari. Deci, in orice caz, in CV-ul sau, aceasta pozitie va ocupa primul loc. De acum si pururea. In al doilea rand, a avut posibilitatea sa-si plaseze cativa baieti din firma pe care a condus-o pana de curand in functii importante ale statului. De unde acestia au miscat si poate vor mai misca unele parghii economice. Dar, in rest, cand va veni vremea socotelilor si se va uita in ghiozdanel, MRU va constata cu stupoare si poate cu amaraciune ca acesta este gol. Si, in plus, asa cum il va arata lumea cu degetul, nu ii va fi tocmai placut sa iasa la plimbare pe strada.

Handicapul cu care el a plecat in lupta este colosal. De ce? Pentru ca el a fost scos din palarie si plasat pe orbita Palatului Victoria de un sef de stat aflat intr-un asemenea declin incat, atunci cand a cazut, a spart pardoseala. L-am numit pe inca Presedintele Traian Basescu. A carui credibilitate nu mai poate fi scrisa de mult timp decat cu o singura cifra. In al doilea rand, cel mai important partid care l-a sustinut pe Ungureanu, PDL, se plaseaza si el sub 20 la suta. Coalitia in sine, cea aflata la guvernare, este rezultatul unei inginerii. Al unei aritmetici dupa patent Anastase. Sa adunam. 20 la suta PDL, 7 la suta UDMR si sub 1 la suta alte nationalitati si UNPR. Cat iese? In cel mai bun caz, 29 la suta. Dar nasul de la Cotroceni al doamnei Anastase a pus dupa egal o cifra de peste 50 la suta. Si a confectionat o majoritate parlamentara care nu are nicio legatura cu ceea ce doresc cetatenii Romaniei. Peste aceasta majoritate parlamentara artificiala l-a pus mot pe Mihai Razvan Ungureanu.

PDL, fiind silit sa-si retraga ministrii de la guvernare, cei carora li s-au aratat papucii in Piata Universitatii dar si cei carora nu li s-au aratat, a incercat, atunci cand a reusit sa treaca de vetoul Presedintelui, sa nominalizeze ministri surogat. Pe care, de indata, MRU i-a atentionat ca el si nu altcinveva este seful de echipa. Si asa se face ca, in realitate, MRU nici macar nu mai beneficiaza de sprijinul politic al coalitiei incropite. Care il sustine mai mult de nevoie decat de voie, pentru ca altfel, cine stie, s-ar culca cu MRU si s-ar trezi cu un guvern al opozitiei.

Iar ideea conform careia MRU ar fi capabil sa incropeasca, intre locale si parlamentare, un nou partid care sa rupa cerul si pamantul este o pura utopie. Care are insa darul de a-i irita si mai mult pe greii PDL, supusi astfel unei noi amenintari. Din deal si chiar din interior. Zilele lui MRU sunt numarate.

Sursa: CorectNews - http://www.corectnews.com/politics/luna-de-miere-premierului-cam-luat-sfarsit

×