x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale “M-a ferit dumnezeu de păcatele trufiei şi iubirii de arginţi”

“M-a ferit dumnezeu de păcatele trufiei şi iubirii de arginţi”

de Florin Condurateanu    |    04 Aug 2016   •   09:04
“M-a ferit dumnezeu de păcatele trufiei şi iubirii de arginţi”

Umblă vorba că vine la spital cu farurile aprinse când abia au mijit zorile şi pleacă tot cu farurile luminate fiindcă s-a înnoptat. De peste 42 de ani profesorul doctor general în rezervă Teodor Horvat se află zilnic în sălile de chirurgie operând în torace, un spaţiu cu mare aglomeraţie, se găsesc aici plămânii, cordul, mănunchiul de vase mari. Profesorul Horvat a salvat mii de bolnavi prin operaţii de excepţie, îi mulţumesc fierbinte suferinzi cărora le-a extirpat un plămân cu tumori, apoi a scos un lob şi din celălalt plămân. Îl laudă pacienţi declaraţi neoperabili de alţi medici, cărora li se prevedeau doar 6 luni de viaţă şi care merg la serviciu după 6 ani, îi strânge mâna un suferind reîntors la viaţă care la rugămintea profesorului salvator a ridicat o troiţă de 5 metri. “Am intrat pe uşa din faţă, fără pile, nu există secţie de chirurgie în ţară unde să nu se afle elevi de-ai mei, am foşti studenţi în clinicile din Austria, Germania, Franţa, Anglia, America”. Oamenii nu au înţeles cum reputatul chirurg şi profesor Teodor Horvat a fost îndepărtat la o vârstă a deplinei forţe de creaţie de la conducerea secţiei de chirurgie toracică de la Spitalul Militar Central. “Dar eu sunt precum coasa, pe măsură ce mă baţi, pe aceeaşi măsură mă ascut. Împreună cu echipa mea am înfiinţat o nouă secţie clinică de chirurgie toracică la Institutul Oncologic Bucureşti, o secţie modernă. M-am născut într-o comună din judeţul Arad, unde moşii şi strămoşii au crezut că soarele răsare de la Bucureşti, la fel şi eu, am învăţat şi am muncit la Bucureşti. Dumnezeu m-a ferit de păcatele trufiei, invidiei şi a iubirii de arginţi. Sper să nu mă îndepărteze de la El şi să mă ajute pe mai departe ca la rândul meu să-i ajut pe oamenii aflaţi în suferinţă”.

×