Mă, băiete!

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Unui bătrîn de optzeci şi patru de ani, mintea i-a rămas la treizeci. Atunci s-a întîmplat să fie şi el şef cîtăva vreme, după care n-a mai fost nimic. Iar dacă n-a mai fost nimic, ce rost mai are să-ţi umpli memoria cu lucruri care nu contează?

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Unui bătrîn de optzeci şi patru de ani, mintea i-a rămas la treizeci. Atunci s-a întîmplat să fie şi el şef cîtăva vreme, după care n-a mai fost nimic. Iar dacă n-a mai fost nimic, ce rost mai are să-ţi umpli memoria cu lucruri care nu contează?

Bătrînul trecut de optzeci de ani m-a oprit pe stradă şi m-a întrebat: Mă, băiete, pe tine nu te cheamă Tudor Octavian? De cînd m-am cununat cu micul ecran, sînt întrebat uneori dacă eu sînt eu. Cauza nu e televiziunea, ci faptul că n-am maşină, că merg cu tramvaiul şi autobuzul. Maşină am avut cîndva şi nu mai am. Sînt unul din acei cetăţeni, foarte rari în toată lumea, care n-au forţat compensaţia. Dumnezeu ne-a făcut deştepţi într-o privinţă şi complet idioţi în alta. La volan sînt un idiot, drept care am depus carnetul de conducere la poliţie, ca nu cumva să mă simt dator, ca atîtea mii şi mii de idioţi la volan, să-mi dovedesc compensaţia într-un carnagiu pe şosea. Bătrînul mă ştia din armată, unde fusese staroste la UTC. Mi-a spus-o mîndru: Mă, băiete, eu am fost secretarul vostru de UTC. Pe toţi vă ştiu!

Ca să mă convingă, a închis ochii şi a recitat, dintr-o răsuflare şi în ordine alfabetică, zeci de nume. Ca într-un film rulat în mare viteză, numele au resuscitat, dintr-un străfund al uitării, chipuri, ticuri, imagini colective. Bătrînul continua să-mi zică "Mă, băiete" fiindcă aşa obişnuia să ne spună şi în anii cînd, pentru el, nu eram decît un nimeni din turmă. Numele ni-l reţinuse, pentru că aşa cerea funcţia, identitate însă nu aveau decît ofiţerii. Şi, bineînţeles, secretarii de partid şi de UTC.

Ca toţi scunzii, bătrînul se conservase şi nu-şi trăda vîrsta. Bărbaţii înalţi se resimt de trecerea timpului mai mult decît mărunţeii. Păi, mă, băiete, mi-a zis el, cînd  m-am mirat cît de bine arăta, da’ ce, voiai să mă vezi în cîrjă? Toţi secretarii UTC aveau acest obicei, să ne provoace cu întrebări la care nu aveam alternativă. Spuneam "Nu" şi ne pierdeam iarăşi în mulţime. Omul păstrase obiceiul. Mă, băiete, aşa voiaţi voi, să mor repede? Mă, băiete, am fost eu rău cu voi? Mă, băiete, m-am purtat eu urît cu tine? Mă, băiete, tu mai ştii cum mă cheamă? Răspunsul fiind la toate întrebările NU.

La ultima întrebare ar fi trebuit să răspund că nu mai ştiam cum îl chema. Omul se aştepta să spun că-i uitasem numele, dar că nu i-l ştiusem niciodată, la asta nu s-ar fi gîndit. Adevărul e că nu am găsit necesar să-mi obosesc memoria cu numele şefilor pentru care n-am fost decît o notă în catalog, un răcan din pluton sau o cantitate dintr-un total. Aşa îi pedepsim pe cei care, de îndată ce urcă o treaptă în ierarhia socială, în îndoielnica ierarhie a unei epoci, se socotesc vîrf de piramidă. Mă, băiete, i-am zis, dînd să plec, dar de ce-mi zici mă, băiete, şi nu domnule Tudor? Ce-ţi dă ţie, mă, băiete, dreptul să fii prost crescut, că doar UTC-ul a murit, PCR-ul a murit şi nici tu n-o să trăieşti o veşnicie?!