Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ştiţi că nu se mai potrivesc criteriile de la Maastricht cu ceea ce se întâmplă în UE. Amintim ce condiţii trebuie să îndeplinească un aspirant la zona euro. Inflaţia să nu depăşească cu 1,5% mediile anuale din cele mai performante trei state UE, dobânzile pe termen lung - cu 2%. Deficitul bugetar trebuie să se plaseze la 3% din PIB, datoria publică la 60% din PIB şi cursul monedei locale să nu varieze cu mai mult de 15% pe an.
Făcând precizarea că Maastricht-ul se referă la inflaţie şi nu la deflaţie, se vede că acum - în afară de Estonia, Letonia şi Luxemburg - nu prea se mai înscrie nimeni din cele 19 state utilizatoare de euro în parametrii care le-au permis să-l adopte. Dacă mâine România ar intra în euroland, ar fi printre ţările cele mai restructurate, fiindcă va fi aderat la euro pe baza criteriilor de convergenţă nominală.
Dar pe analiştii economici români nu asta îi îngrijorează. Pe ei îi preocupă să strângă capital politic şi să facă prozeliţi pe facebook. Dacă ar fi ceea ce spun că sunt, ar sesiza că ceea ce nu-i convergent e modul discreţionar de a proceda în privinţa statelor supraîndatorate. Suprafiscalizarea vădeşte această stare, relaxarea cantitativă o ţinteşte, iar atacul politic asupra instrumentelor financiare relevante pentru riscul de ţară (CDS) e menită să stingă lumina. Noroc de criteriile de la Maastricht că trădează discreţionarismul!
UE se transformă pe zi ce trece în URSS. Ultimele decizii discreţionare se văd în problema refugiaţilor, unde statele care nu se raliază sunt amendate, după ce aplicarea hotărârilor luate pe picior acutizează ceva deja grav: taxarea. Nu-s analist politic ca să zic dacă un Brexit e nefavorabil UE, dar, cu siguranţă, că celor ce resping o politică UE derulată în cheia cine nu e cu noi e împotriva noastră le va fi mai bine.
