x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Magdaciumacii din fotbal şi Elodia stenogramelor

Magdaciumacii din fotbal şi Elodia stenogramelor

de Dan Dumitrescu    |    09 Feb 2009   •   00:00

Criza economică nu pare atât de ame­nin­ţă­toa­re pe cât se dovedeşte a fi criza superlati­ve­lor cu care s-au împroprietărit inflaţionist dis­cursu­rile din media.



Cioflingarii condamnaţi să trăiască într-o nedumerire fără leac nu mai contenesc să agaţe epitete bombastice de orice năsărâmbă ce le traversează cunoaşterea. Ju­bi­lează atunci când constată prin forţe proprii că după luni urmează marţi. Miercuri sunt uluiţi, joi iau antinevralgice, vineri deja visează colo­rat, iar sâmbătă şi duminică sparg ciulini cu fundul de nerăbdare. Abia aşteaptă să constate dacă respectiva minune a înşiruirii zilelor se va repeta în săptămâna viitoare şi în toate săp­tă­mâ­nile care vor urma în viaţa lor. Ferice de ei! Nişte norocoşi a căror mirare mereu proaspătă nu va fi nicidecum înfrântă de re­pe­tiţie. Somnul lor este întotdeauna senzaţional, visele le sunt furnizate de surse bine informate care do­resc să-şi păstreze anonimatul, trezirea incendiară, iar întâmplările de peste zi li se dez­vă­luie în exclusivitate, ele fiind doar fulminante.

Elodia în varianta stenogramelor de la DNA i-a stârnit până la erecţie pe magdaciumacii sen­zaţionalului de Glina. Hărnicuţii urcă vân­tul la deal într-o mare veselie. Caută fără odihnă duda în găinaţul de gâscă câtă vreme ea, duda, atârnă întreagă şi nedigerată, la vedere, într-un copac cât toată pădurea. Scormonitorii prin stenograme se hrănesc la mâna a doua. Clisma înregistrărilor nu a scos la iveală informaţii pe care să nu le fi cunoscut până şi juniorii fenomenului. Nici nu putea fi altfel. Fiindcă le este mai uşor salariaţilor drep­tăţii să lăutărească în această cântare a fotbalului decât să pună timpanul pe declaraţiile pu­blice ce vorbesc pe şleau despre corupţie.

Adrian Porumboiu face afirmaţii dure despre făcăturile arbitrilor. Acelaşi Adrian Porumboiu este ultimul om care ar putea fi bănuit că nu se pricepe să-i observe pe fluieraşi şi că nu ştie ce spune. Dar nimeni nu-l întreabă ce ştie. Marian Iancu vorbeşte despre jucători aflaţi pe statul său de plată care au trântit me­ciuri. Nici el nu este însă audiat pentru conti­nuarea demonstraţiei. Mai sunt şi alţi corişti care s-au înscris la cuvânt şi care nu sunt băgaţi în seamă. Poate că Adrian Porumboiu, Marian Iancu şi toţi ceilalţi sunt consideraţi prea mici pentru a beneficia de atenţia cavalerilor drep­tăţii stipendiaţi de la buget. Dar nimeni nu-şi poate permite să-l ignore pe cel mai cel dintre magnifici, pe numele său Dumitru Dragomir. Omul care pretinde că ştie tot ce mişcă în liga pe care o conduce poate avea în portofoliu personal "stenograme" cu mult mai preţioase de­cât cele de la DNA. El a declarat pe proprie răs­pundere, atunci când onoarea de veşnic pre­şe­dinte i-a fost lezată de o declaraţie a lui Arpad Paszkany, că dacă se apucă să vorbească va fi cutremur la CFR. Nu este singura declaraţie de acest fel a lui Dumitru Dragomir şi nici nu sunt eu omul care să se îndoiască de spusele sale. Dacă ar fi pus în situaţia să aleagă între calomnie, şantaj şi sinceritate, sunt convins că Dumitru Dragomir ar alege sincerita­tea. I-ar prinde bine şi lui, le-ar prinde bine şi celor a căror curiozitate este trecută în fişa postului.

×
Subiecte în articol: editorial