Mai mult decât un concurs de orgolii.

Fara sa-i fi fost usor, societatea noastra a facut eforturi vizibile si a reusit, intr-o oarecare masura, sa-si infranga reflexele, obiceiurile, conservatorismul si sa treaca la ajustarea deficitului bugetar. E un inceput. Mai depar­te, nu mai pot fi insa amanate deciziile hotarate prin care sa ne schimbam noi, sa schimbam tara, sa schimbam felul nostru de a trai. Numai asa ceva ne-ar aduce un nivel de bunastare com­patibil cu cel al tarilor deja avan­sa­te, din Europa si din toata lumea.

Comparatia cu lumea nu in­seam­na nicidecum o simpla punere la in­cer­care a orgoliilor. Pentru ca n-ar avea nici un sens sa ne intrecem cu tarile avansate intr-o competitie de onoare. Noi facem comert cu aceste tari. Si, importand sau exportand, punem in relatie directa bunastarea noastra cu bunastarea lor. Diferenta nu poate sa ramana fara urmari. Desigur, in dezavantajul nostru. Di­fe­renta de bunastare dintre Romania si tarile avansate se reflecta, pe piata noastra interna, sub forma unei presiuni nefericite asupra moralului popu­latiei. Inca scazut.

Lucrurile se complica si mai mult daca renuntam la comparatii si trecem la analiza. Caci daca nu vom do­vedi ca economia noastra, inca sla­bi­ta, se antreneaza de zor, invatand cum sa faca fata crizei care inca ne calca pe nervi, am putea avea nesansa sa mai induram ceva necazuri. Trecerea examenului sustinut in fata crizei, intr-o etapa post-recesiune, nu va fi posibila fara nici o zbatere a tuturor companiilor vizand tinte precise: sa se schimbe, sa produca mai bine, mai ieftin. Fiindca nu-i de ajuns sa produca mai mult. E nevoie sa si vanda mai mult. Sa aiba deci piata. Prioritatea-prioritatilor fiind concu­renta. Numai prin concurenta vor pu­tea fi facuti pasi decisivi inspre in­sa­natosirea economiei. Dar concu­ren­ta va continua sa fie sufocata cat timp ne mai lovim inca de reflexul co­lectivist, chiar daca intr-o forma atenuata. Reflexul ce a deformat pana si teoria lui Marx, pentru ca fondatorului "socialismului stiintific" ii era limpede ca productia se justifica numai daca exista consumul; iar banii pentru consum trebuie sa provina din munca eficienta.

Daca vrem astazi sa avem o piata de consum bine organizata si deci indestulatoare, nu va fi de ajuns mun­ca si productia, cum cred multi. Adeseori avem si munca, avem si pro­duc­tie. Eficienta insa nu avem. Pro­du­­catorul, avand puterea pe piata, a fa­cut adeseori din preturi oxigenul care-l ajuta sa supravietuiasca. Socie­tatea i-a incurajat indolenta. Si pre­ju­decata nenorocita ca "Merge si asa!". Adica sa lucreze in doru’ lelii. Asa am ajuns ca preturile, in loc sa exprime eforturi pentru cresteri cali­tative, mai acopera inca munca dezorganizata, incompetenta mana­ge­riala, risipa. "Munca si productia", lipsite de absolut necesarul climat concurential, au facut sa se infunde bani multi in blocaj financiar, in pier­deri nerecuperabile si in produse care nu se vand. Am ajuns astfel la cheia problemei: costurile exagerat de mari din economia romaneasca. Parado­xal este faptul ca in Romania se produce extrem de scump in conditiile in care piata muncii este extrem de ieftina. Ce ne-am face noi daca intreprinderile romanesti ar trebui sa plateasca salarii lunare nu ca in Europa de Vest, ci macar ca in unele tari vecine? Si intreb: "Ce ne-am face noi?"... fiindca o parte importanta din economie se sufoca sub povara costurilor desi forta de munca este cumparata cu numai 300 de euro pe luna. Desigur, in medie.