Mai tare ca Nostradamus?

Ce s-ar mai putea spune despre un domeniu care şi-a făcut debutul acum aproape 4 mii de ani în Babilon, a migrat spre Grecia şi a cunoscut un soi de maturitate în Alexandria Egiptului în urmă cu două milenii şi jumătate? E vorba despre astrologie, în vechime unul şi acelaşi lucru cu astronomia, mai apoi, în Evul Mediu, diferenţiată semantic de celebrul Isidor din Sevilla, care îi acorda un loc şi un nume printre ştiinţele vremii. Doctrina şi metoda interpretării semnelor cereşti a avut numai de câştigat din progresele astronomiei, începând cu India clasică, trecând prin civilizaţia Maya şi ajungând în Europa medievală. Astrologia a fost, ca şi alchimia, o protoştiinţă.

Nu i-au lipsit nicicând criticii, începând cu scepticii perioadei elenistice, autorităţile bisericii şi marii astronomi ai Islamului. Oameni de ştiinţă ca Al Farabi, Ibn al Haytham (Alhazen), Abu Rayhan al Biruni, Avicenna şi Averroes au respins astrologia din motive de conjunctură sau religioase. În secolul al XIV-lea, pe la 1326, Ibn Qayyim al Jawziyya încearcă să desfiinţeze astrologia, pe care o califică drept "un simplu meşteşug al ghicitorilor" în monumentalul său volum "Miftah Dar al Sa Cadah".

Cu toate astea, mari gânditori s-au ocupat de pseudoştiinţa astrologiei. Printre ei, Galen, Paracelsus, Girolamo Cardan, Nicolaus Copernicus, Taqi al Din, Tycho Brahe, Galileo Galilei, Johannes Kepler şi chiar psihanalistul Carl Jung. Începând cu prima jumătate a secolului trecut şi până în ziua de azi au apărut nume noi, ca Alfred Witte, Reinhold Ebertin Dane Rudhyar, Liz Greene şi Stephen Arroyo, care încearcă să dea o bază ştiinţifică ghicitului în stele. Astrologia capătă şi nume noi: astrocartografie, inventat de Jim Lewis, şi astrogeografie, legat de cercetările lui Dan Neroman.

Dar, cum spune poetul, la ce bun toate astea dacă oricât te-ai oşteni, pentru cei mai mulţi dintre noi, astrologie înseamnă mai ales Nostradamus?! Misteriosul şi celebrul autor al celor 942 de "Profeţii" s-a bucurat şi se bucură de o imensă popularitate. Inspirat de clasici, publicat şi răspublicat, volumul ajunge în secolul al XVII-lea să fie folosit ca respectabil manual şcolar! Este creditat cu prezicerea unor evenimente precum marele incendiu din Londra, ascensiunea şi decăderea lui Napoleon I şi a lui Hitler, Revoluţia franceză, războaiele mondiale, atacurile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki. Unii comentatori descifrează în textele sale profetice aselenizarea navelor din programul Apollo, moartea Prinţesei Diana, catastrofa navetei spaţiale Challenger şi chiar tragicele evenimente din 11 septembrie 2001.

Alţii sunt mai sceptici, se aud voci care îl acuză de impostură, unii analişti încearcă să ne (şi să se) convingă că putem citi în textele lui Nostradamus exact ceea ce dorim, de la formule de blindaj la reţete de tocăniţă sârbească. Şi mai rău, un grup relativ restrâns afirma că francezul era un profet modest. Adevăratul vizionar era John Heydon.

Cine? Prea puţin cunoscut, Heydon era fiu şi nepot de astrologi, beneficiase de o educaţie clasică dublată de instrucţie militară şi era înzestrat cu multă fantezie. După spusele sale a comandat o trupă de cavalerie în slujba lui Charles I la vârsta de numai 13 ani! Avocat de meserie, îşi permite luxul de a prezice data morţii lui Cromwell şi este imediat întemniţat. Peste puţină vreme este acuzat de prezicerea datei exacte a morţii Regelui Charles II şi îşi reia cariera de puşcăriaş.

În urma altor procese îi este confiscată averea, o bibliotecă de 500 de volume, o sabie şi un ceas, care ajung la martorul plătit al acuzării. Devine membru al asociaţiei Rosicrucienilor sub numele de Eugenius Theodidactus, se ocupă de alchimie, este influenţat de neoplatonism, Cabala, Pitagora, Paracelsus şi bineînţeles de astrologie. Preia fragmente din scrierile lui Francis Bacon, Sir Thomas Browne, Cornelius Agrippa şi Elias Ashmole şi este acuzat de plagiat.

Este foarte supărat de apariţia unor texte filozofice şi astrologice aparţinând unor: "ţesători, cizmari, morari, zidari, hamali, armurieri şi valeţi". Dispreţul aristocratic pentru oamenii de rând, convingerea fermă că este infailibil, plagiatele repetate îl fac să piardă sprijinul altor ocultişti. În cele din urmă, un fost prieten, eruditul Elias Ashmole, îl califică de "ignorant şi impostor", marcând sfârşitul unei cariere strălucite şi agitate.
Mai tare ca Nostradamus? Poate mai ancorat în istoria vremurilor sale. Dar să lăsăm verdictul final pe mâna specialiştilor, oricare vor fi ei.