Prea puţină presă a reacţionat atunci când datele de la Statistică au arătat că şomajul, în iulie, nu a urcat la 8% cum a “proorocit” Traian Băsescu, ci a scăzut la 7,5%. Doar bloggeriţa Elena Udrea a ţinut să precizeze că preşedintele are dreptate, fiindcă deşi şomajul s-a mărit de când a devenit Ponta premier, acesta din urmă nu înţelege nimic din ceea ce i se întâmplă în economie.
Însă dacă cineva se apucă să ţipe, în contrast cu ziarele care tac, nu înseamnă că preşedintele Băsescu a nimerit prezicerea. Rata şomajului n-a fost 8% în iulie, iar numărul şomerilor n-a crescut cu 29.000, ci s-a redus cu 7.000. Deci, preşedintele s-a făcut de râs atunci când i-a strigat lui Victor Viorel Ponta: “Lupul!”. Ceea ce s-a întâmplat şi la începutul anului când a vrut să-l facă să se simtă bine pe Ponta cu ocazia numirii noului ministru al Justiţiei şi a spus: “Aş vrea să profit de acest moment să observ că, pe primele două luni ale anului, este pentru prima dată când avem un sold al comerţului exterior pozitiv. Prima dată de la Revoluţie. S-au cumulat efectele în timp şi se pare că reuşim să reducem deficitul de cont curent”. Problema e că nu balanţa comercială era pe plus, ci balanţa de plăţi. Dar presa nu i-a zis nici la acel moment că habar n-are, ci l-a lăsat să proorocească în continuare. Îmi amintesc că în 2009 - anul cu cel mai mare recul economic din ultimele două decenii - după ce a spus "continui să rămân optimist (...) România va avea o creştere economică mică, dar va avea", i-a turnat pe cei care au încercat să-i compenseze lipsa de expertiză: “Optimismul manifestat de BNR nu are acoperire în evoluţiile economice viitoare (...) ceea ce înseamnă intrare în recesiune”.
Şi totuşi Băsescu nu e decât un mare exemplu al nepriceperii naţionale. Dacă ne uităm, de pildă, la bănci, se observă că acoperirea generoasă a depozitelor populaţiei în caz de faliment face ca toate instituţiile bancare să fie percepute la fel de puţin riscante. Dar nu e deloc aşa, pentru că băncile sunt administrate prost şi ca entitate şi pe ansamblu, din moment ce creditele neperformante au ajuns la 20,3%, dublu faţă de mult hulita Spanie (11,6%). Nu înseamnă însă că managerii companiilor importante sunt prea des schimbaţi, iar dacă se întâmplă cumva, ei, de fapt, se “rotesc”. Chiar dacă incertitudinea omoară încet, dar sigur, România, şi asta se vede în încetinela cu care se fac plăţile.
Revenind la Traian Băsescu, merită remarcat că el a ancorat greşit anticipaţiile indiferent dacă a avut un discurs critic sau laudativ. Cu toate acestea nu i s-a întâmplat nimic şi poate profeţi mai departe. Iar Băsescu nu este, reiterez, decât marele exemplu al gestionării dezastruoase a riscului, ceea ce dezvăluie cât ne costă să avem conducători cu origine sănătoasă, în locul unei elite autentice.