x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mâna caldă a ministrului Ferrari

0
Autor: Razvan Barbulescu 29 Dec 2008 - 00:00
Mâna caldă a ministrului Ferrari


Urările politicienilor făcute românilor pe blog au fost în spiritul Crăciunului şi a promisiunilor electorale. Călduroase, tandre, mămoase, intime…



Adăpostit la pieptul vedetelor politice te simţeai protejat ca în fragedă pruncie, departe de orice suferinţă. Vă daţi seama prin ce treceau bărbaţii naţiunii ghemuiţi la pieptul dnei Elena Udrea sau lipiţi de dna Roberta Anastase. Sau năduşelile mondenelor tv mângâiate fiind de ministrul Ferrari. Dar n-a ţinut mult.

Imediat după Crăciun, Preşedintele şi Guvernul au dat semne că e lată. Conform logicii marinăreşti, nici iarna asta nu e cum se anunţa. Urările electorale şi cele de pe blog vor fi urmate, pare-se, de potop. Pe blogurile politicienilor care au confundat sau nu Crăciunul cu Învierea descoperi o altă Românie. Urările nu conţineau chiar peisaje bucolice, flăcăi, fete, costume populare, fâneţele de rigoare, transhumanţă, ciobănaşi de album, forme de relief, mare albastră. Erau însă
pe-aproape. Urările provocau astfel imagini. Politicienii purtau în suflet pozele frumoase despre ţară şi populaţia care i-a votat, iar din preaplinul lor întorceau electoratului afecţiuni pe măsură. Dl Tăriceanu avea o chestie super pe blog: "… să ne împăcăm cu noi înşine". Creştineasca urare a produs seisme în sânul electoratului. În loc să chiuie de sărbători, hohotea ca la Sclava Isaura. Era sedus de intimitatea că în sufletul politicianului se petreceau sfâşieri cutremurătoare. În adâncimile lor se produceau Niagare de împăcări cu lacrimi. Se armoniza simplul cetăţean cu omul de partid şi de stat. Mila omului Pogea se împletea cu icberg-ul ministrului de Finanţe. Care este. Împăcările dureroase păreau ca durerile de măsele. Asemenea promisiunilor electorale, urăririle de Crăciun au fost ca un balsam.
Hemigway mărturisea că dificultatea scrierii unei povestiri constă în primele rânduri. Să începi cu cea mai adevărată propoziţie sau frază. Pe urmă totul e simplu. Festival. Curg ideile şuvoi. Pe blog lucrurile se petrec la fel. Dna Udrea este un personaj. Blondă, graţie, decolteu, unduiri, ciorapi. Cam ce-i trebuie unei ministrese de succes. Ne scrie Elena hemingway-ian pe blog: "Să uităm de griji şi supărări". Dar care ar fi grijile ministresei? Râurile, ramurile şi Regatul Norvegiei condus un preşedinte. Adăugaţi motivele mopului, sarmalelor, croşetatului, şi dintr-o dată descoperiţi atmosfera tonică a Crăciunului.

Sau, o vorbă frumoasă dar naivă. Dl Adrian Năstase: "Câtă vreme suntem capabili de sărbători, înfruntăm orice". Subtil şi adevărat. Altfel, facem observaţia că România e plină de inşi care sărbătoresc în draci şi nu înfruntă nimic. Pentru că n-au nimic de înfruntat, dar au mai mereu de sărăbătorit. Fostul guvern sărbătoreşte şi acum. Creşterea economică spectaculoasă din mandatul Tăriceanu a fost un prilej perpetuu de focuri de artificii. Declaraţiile ministeriale şi prim-ministeriale se ţineau lanţ ca la inaugurări. Îi tâmpisem pe bulgari, unguri. De albanezi nu mai vorbim. Chiar dacă trăiai prost, erai încântat că ţi-e bine. Dacă aveai o leafă decentă, te simţeai nabab. Nu mai vorbim de cum se simţea Gigi Becali.

Odată trecut Crăciunul, preşedintele, complet străin de cele de mai sus, ne linişteşte până la anestezie: "Multe din promisiunile electorale nu vor fi respectate". În perfectă armonie de idei, premierul Boc a cerut grav documente pentru evaluarea situaţiei financiare din România. Conştiinţa politicienilor de la vârf te scutură ca după o noapte de beţie: legătura între promisiunile electorale şi urările sărbătoreşti este ca diferenţa fatală între aspiraţii şi luarea la mişto.
De-o parte avem propoziţii adevărate gen Hemingway: "Fondul de pensii s-a prăbuşit". De cealaltă, dulcegării de telenovelă: "Să uităm de griji şi supărări".
Sigur, aşa e tradiţia. N-o să urezi nimănui criză uşoară, restructurarea fericită.  

P.S. Unii şi-au luat ministeriatul în serios. Incognito prin spitale, când alţii băgau în ei caltaboşi, ministrul Sănătăţii Bazac tăia culoarele spitalelor cu elanul unui pilot de formula unu: rece, calculat, cu ochii pe volan. Urmărit de camerele tv şi celebrul doctor Arafat, tip care ia totul în serios în primul rând prin vocaţie şi apoi prin educaţie. La un moment dat, a profitat că s-a aflat singur cu un pacient pensionar. Ministrul Ferrari şi-a pus palma ca o mângâiere pe fruntea bolnavului. Cameramanul a înregistrat mâna caldă şi privirea rece a demnitarului. Metaforă a atitudinii paterne a politicianului român. Fierbinte în simţăminte, sloi în calcule. E şi tată, şi mamă. Nu e pedagogic să se prindă ăla mic ce e în sufletul părinţilor.
Ca să nu şi-o ia în cap.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de