Mâna moartă mai vrea o dată

De când e în politica mare, Traian Băsescu a susţinut cinci prim-miniştri: Roman, Stolojan, Ciorbea, Radu Vasile, Tăriceanu. După ce s-a folosit de ei, pe toţi i-a făcut cum i-a venit la gură. S-a căţărat pe turul pantalonilor acestora ca să-i fie bine. Când s-a văzut cocoţat, a lovit cu sete în zona moale a celor care îl promovaseră. Aflat acum în funcţia presupus responsabilă de preşedinte, Traian Băsescu trebuie împiedicat cu orice chip să mai impună o nouă soluţie unilaterală.

Ambiţia declarată a preşedintelui Traian Băsescu de a nu desemna un premier al viitoarei majorităţi parlamentare, ci unul ales personal de el, deschide porţile unei ample discuţii despre democraţie şi responsabilitate. Textul Constituţiei, care devine fundamental pentru evoluţiile postalegeri, defineşte dincolo de orice îndoială cadrul unei colaborări obligatorii între preşedinte şi Parlament la desemnarea primului-ministru şi a echipei sale guvernamentale. Să vedem textul Constituţiei.

ARTICOLUL 85: Numirea Guvernului
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-mi­nistru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

ARTICOLUL 103: Învestitura
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-minis­tru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majorita­te, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Preşedintele, indiscutabil, desemnează. Fără votul Parlamentului însă, desemnarea e doar un gest birocratic. Tocmai de aceea, în lipsa unui partid care să aibă majoritate absolută, Traian Băsescu trebuie să renunţe la inflexibilitatea sa binecunoscută. Dacă nu-şi armonizează poziţia cu viitoarea majoritate, indiferent care va fi ea, va fi autorul intrării României într-o criză ex­trem de periculoasă, pe fondul proble­me­lor grave economico-financiare din toată lumea. Instabilitatea politică, eventuala cădere a unul sau doi premieri candidaţi în Parlament, va prelungi cu o lună perspectivele de instabilitate ale ţării. Lipsa unui Guvern şi a unei majorităţi stabile acceptate de preşedinte va avea efecte serioase asupra economiei româneşti. Respon­sabilitatea revine în proporţie covârşitoare şefului statului. În funcţie de comportamentul său politic după 30 noiembrie, Traian Băsescu va fi scanat, analizat şi votat la alegerile din 2009. Dacă va genera haos şi instabilitate, dacă nu va accepta formula democratică universal valabilă a lui 51% pe care o invocă de trei ani încoace, el va fi unicul vinovat pentru eventualele consecinţe nefaste.

Traian Băsescu îşi asumă un mare risc atunci când afirmă că va impune primul-ministru partidului care va câştiga ale­ge­rile. Un risc pe care ţara nu merită să-l su­porte doar din cauza hachiţelor preziden­ţiale. Dacă eram într-o situaţie normală, de stabilitate şi fără ame­nin­ţa­rea crizei economice, ne puteam permite orice fel de excentricitate în raporturile dintre pre­şedinte, partide şi Parlament. Presi­u­nea pentru un comportament responsa­bil este însă mai mare ca oricând. Ştiu că ar­monia îi displace profund actualului şef al statului, dar dacă se va juca de-a stabilitatea, judecăţile ulterioare nu-l vor pu­tea evita. În cel mai aspru mod cu putinţă.
Mi-e teamă însă că tot acest demers pentru evitarea apelor tulburi în plină furtună internaţională rămâne fără ecou.

Traian Băsescu e obsedat de ideea im­pu­nerii viitorului prim-ministru. Vrea unul de-al lui, care să-i confere un cadru fa­­vorabil pentru alegerile prezidenţiale din 2009. O persoană prin intermediul căreia să fie el, de fapt, premier şi pre­şe­din­te. După ce l-a ales şi impus pe Tăriceanu ca premier în 2004, pe care-l consideră acum incompetent şi corupt, Băsescu vrea să ne mai bage încă o dată pe gât un om de-al său. De care se va dezice ulterior, cum a făcut-o cu toţi în trecut. Preşedintele vrea experimente pe pielea tăbăcită de soluţii proaste a românului. De când e în politica mare, Traian Bă­ses­cu a susţinut cinci prim-miniştri: Ro­man, Stolojan, Ciorbea, Radu Vasile, Tă­ri­cea­nu. După ce s-a folosit de ei, pe toţi i-a făcut cum i-a venit la gură. S-a căţărat pe turul pantalonilor acestora ca să-i fie bi­ne. Când s-a văzut cocoţat, a lovit cu sete în zona moale a celor care îl promovase­ră. Aflat acum în funcţia presupus res­ponsabilă de preşedinte, Traian Băsescu trebuie împiedicat cu orice chip să mai impună o nouă soluţie unilaterală. Când va da chix a nu ştiu câta oară, se va considera eternul nevinovat, simbol al mo­ra­lităţii. Va face atunci apel la "ro­mâni" să-l scape şi de acel premier, sprijinit tot de el până mai deunăzi. În ciuda bilanţului trist, mâna moartă Traian Băsescu vrea să mai tragă încă o dată un loz politic, iluzionându-se că de data asta, a şasea oară, ar putea fi câştigător.

Esenţa statului de drept e echilibrul dintre normele democratice, respectarea raportului majoritate-minoritate şi Parlament, forul suprem de legitimitate populară. De aceea au murit peste 1.000 de oameni în Decembrie ’89. Să nu mai stăm la ficaţii intoxicaţi de ură ai unui singur personaj. Oricât de popular şi patriot se vede în oglinzi paralele.