Manele pentru lumea bună (sau Plimbarea lui Andrei Pleşu, cu arma în spate)

Din cand in cand, tot mai adesea, Andrei Plesu 'le comite', semn ca ingerii nu-i mai vegheaza pixul. Vor fi imbatranit ingerii, va fi imbatranit si Andrei Plesu?... Pacatul cu gandul-intrupat in unele texte ale sale pe care 'lumea buna' le inghite pe nemestecate, cu o religiozitate pe care nicicand nu i-o starneste credinta in Dumnezeu - mi se arata cam de neiertat, tocmai fiindca dilematicul isi ignora pozitia publica si, prin ea, influenta. Caci una e sa rostesti platitudini periculoase, tu, Andrei Plesu – crestin declarat, fost discipol al lui Noica, fost ministru al culturii, al afacerilor externe, fost consilier prezidential, om cu 'opera' - si cu totul alta este daca respectivele ieftinaturi agresive sunt debitate in agora de un individ fara notorietate. Ba mai mult, ultimul, chiar daca afirma generos, raspicat si argumentat contrariul, nu are spor dinaintea cunoscutului condeier care- trebuie spus - adauga scriiturii mestesugite si lejerul farmec al discursului oral.

In cazul sau, noblesse oblige da tot mai slabe roade cel putin din pricina unei serioase si, din pacate, irecuperabile tare care, pe un lucid, l-ar indemna la rezerve: experienta limitata a acestui barbatel de elita – am mai spus-o-, apartinand acelei specii de eruditi 'romanesti' care, pusi pe o saltea pneumatica intr-o piscina de hotel, naufragiaza si pier. Iar dovada ca 'Le style c’est l’homme même' o aduce chiar el, marturisind: 'Citesc cu placere, imi plac ideile si il caut pe Dumnezeu. Dar imi plac si cirnatii de Plescoi, bu­foneriile crude, branzeturile ras­coapte, cheful, hetaira, romanta. Sunt, hélas, lacom, echivoc, usor de atras spre lejeritati de tot soiul... Asta e, vreau-nu-vreau, «reteta» mea existentiala, tensiunea primejdioasa a destinului meu. (...) Cine- atribuindu-mi perfectiuni geometrice - e dezamagit sa-mi vada ridurile, si-a creat un interlocutor fals si nu am de gand sa incurajez o asemenea anomalie'.

Dupa o astfel de enumerare 'pacatoasa' te-ai astepta ca omul sa continue cu celelalte firesti primejdii de 'intelectual-practicant', conturand - pe plai mioritic- un destin care, vag, poate aminti de Malraux, Saint Exupery, Romain Gary sau Neagu Djuvara. Caci vremurile permit. Nu. In afara bibliotecii, anvergura cautarii Celui se Sus se reduce pentru Andrei Plesu cam la perimetrul in care, stand in fotoliu, poate vedea ceva ori apuca ceva. Cu gura, cu mana. Iar 'primejdiile destinului' sau, aflandu-se in zona bucatariei, birtului, oricum, pe asfalt, nu au cum genera experientele, pe care, filtrate si prezentate maiestrit, citiorul le asteapta de la scriitor (cum recomanda Emil Cioran).

Nimic condamnabil, ar putea spune un 'avocat' grabit, subliniind modestia personajului care, iata, este sincer si nu vrea sa-si insele publicul, pozand in model si invatator. Ei bine, 'consumatorul' se afla in fata unei flagrante probe de ipocrizie: cea a notoriului care- cu burta plina si cu 'cu pieptul gol', declarand deschis ca 'asta sunt' si 'atata sunt'-, va fi adulat in plus, fraternizand, prin banalitati, cu masa cititorilor sai, inaintea carora isi consolideaza astfel pozitia de primum inter pares. Implicit, pe cea de invatator. Trucul 'electoral' e simplu si motivatia, deopotriva: din cand in cand si 'lumea buna' are nevoie de manelele sale, in tiraje incurajatoare.

Cu toate astea, daca Andrei Plesu nu ar avea constante tresariri publice impotriva ecologiei si eco­logistilor, luand in zeflemea, la gramada – ca toti bar­bateii de elita -, ingrijorarile si avertizarile acesto­ra, nu as scrie aceste randuri. Lasand pe alta­data disectia acestui fel de scrieri - ce umbresc pro­ductiile Andreei Marin si ale Raduleascai, ma rezum la pilda recentei pozitii pe care Andrei Plesu si-a asumat-o, semnand 'Despre tigru', in Dilema veche.

Nu demult, prin neglijenta ingrjitorului, un tigru a scapat din custile zoo de la Sibiu si a fost impuscat. Dezaprobarea publica a nepriceperii si pripei cu care a fost tratat 'cazul' a beneficiat de contraatacul dilematicului (putea sa taca, dar nu a rezistat): 'Opinia publica a fost indignata mai ales de bestialitatea celui care, atacat de tigru (...), a tras in el cu un glont adevarat si l-a omorit. «Atita stiti sa faceti: sa trageti!» – a rasunat protestul unui muzician iubitor de natura. In ce ma priveste, sunt de alta parere. Bine ca macar insul a stiut sa traga!'.

Ei bine, si eu sunt de alta parere al carei adevar l-ar fi decelat Andrei Plesu, doar daca ar fi trait si altfel de primejdii decat cele din bucatarie. Asadar, sa fie clar: omul nu a fost 'atacat de tigru', ci 's-a bagat' la tigru spre a-l ucide. Adevarul este deci exact pe dos: tigrul a fost cel atacat. Caci e greu de presupus ca, dintre toti plimbaretii, animalul sa-l fi ales pentru pranz tocmai pe cel cu pusca.

Fireste, logica mea cade in cazul in care, precum in vestul salbatic, sibienii ies la plimbare cu arma in spate. Fapt putin probabil pentru locuitorii unei capitale culturale europene.