Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este lesne de înțeles că, date fiind multiplele și foarte serioasele consecințe ale acestui protest generalizat, au apărut și circulă în spațiul public variate luări de atitudine și moduri de interpretare pentru sau împotriva grevei și a greviștilor. Lucru normal într-o societate democratică, a unei libere și sincere confruntări de idei și de opinii. Ceea ce, însă, nu poate fi înțeles și, cu atât mai puțin, acceptat, este modul în care acest subiect este răstălmăcit și livrat în mass media și pe canalele de socializare cu intenția de a compromite și decredibiliza greva, pe cei care iau parte la ea și pe organizatorii săi. De aceea, cred că am greși dacă am reduce pachetul revendicărilor numai la mărirea salariilor, așa după se și încearcă pe alocuri să se insinueze.
Admitem, desigur, că nu toate revendicările formulate pot fi satisfăcute integral și instantaneu. Situație care impune negocieri susținute între sindicate și guvern și presupune, din partea ambelor părți, deschidere și înțelegere a datelor realității. Asta înseamnă, pe de o parte, că guvernanții să prezinte date convingătoare privind circumstanțele în care pot sau nu pot să fie satisfăcute în totalitate cererile, după cum, la rândul lor, liderii greviștilor să vină la masa negocierilor cu argumente temeinice care să le susțină revendicările. Dar, până la neinspirata declarație: „Aici nu suntem la piață și nu operăm cu oferta nici măcar la mall”, mai este cale lungă!
Mă rog, dacă aceste vorbe le-ar fi spus unul dintre dătătorii cu părerea care își fac veacul pe social media, poate că le- am fi trecut lesne cu vederea. Dar din moment ce declarația a fost făcută de către însuși purtătorul de cuvânt al Guvernului, atunci trebuie să ridicăm câteva serioase semne de întrebare. Asta cu atât mai mult cu cât nu știu dacă, în spațiul public, executivul a venit cu o analiză convingătoare asupra modului în care operează-sau ar trebuie opereze- să relația cerere/ofertă în procesul negocierilor cu greviștii.
A făcut-o, în schimb, un reprezentant al mediului antreprenorial, Dragoș Damian, într-o analiză apărută în „Ziarul de Cluj”. Text care oferă câteva premise viabile unei realiste înțelegeri a motivelor pentru care, acum, economia românească nu își poate permite să satisfacă integral revendicările cadrelor didactice și nedidactice din învățământul preuniversitar.
Din păcate, nu întotdeauna asemenea analize sunt luate în seamă atunci când sunt evaluate sau cotate cererile greviștilor. O grilă de analiză (dacă despre aceasta ar putea să fie vorba!) frecvent uzitată fiind una tipică pentru așa numitului „capitalism de cumetrie”. Model economic și social care, place sau nu place, își produce efectele și ne costă foarte mult. Acesta generând și întreținând, și în cazul de față, anumite reprezentări, norme și valori ale mentalului nostru colectiv. Rămâne semnificativă în această ordine de idei expresia „marș, fă, la ore că știu că nu faceți nimic!” cu care i s-a adresat unei profesoare mama unui elev. Zicere care știm în ce context a apărut prima oară și în care, de data asta, regăsim, toată splendoarea lor, vulgaritatea agresivă, tonul de comandă al îmbuibatului cu puțină carte, dar cu mult bănet și cu mult tupeu, care se crede liber să își facă mendrele fără rușine și fără frică.
Firește, nu există pădure fără uscături și trebuie să recunoaștem că, și printre cadrele didactice sau nedidactice din învățământul preuniversitar, sunt persoane care nu își fac treaba așa cum s-ar cuveni. Asta, însă, nu dă nimănui dreptul să facă generalizări pe care știința logicii formale le numește „generalizări forțate”, din acelea pe care, și de data asta, trebuie să le numim direct „lipsite de elementar bun simț”. După cum, dacă vom aplica mamei-comanditor aceeași unitate de măsură, putem presupune că, beneficiind, din familie, de o asemenea educație, odrasla sa trage la greu pe nas anumite substanțe și încinge, în clasă sau în curtea școlii, cafteli de zile mari. Bașca felul în care se comportă cu profesoara căreia măicuța sa i s-a adresat în acești termeni ultra- protocolari: „Marș, fă, la ore!” Profesoară căreia beizadeaua i-ar putea spune și: „Marș, fă, afară din clasă, ca am ceva de tras pe nas!” Mai cunoaștem niște cazuri, nu-i așa?...
Mult mai grav este, însă, faptul că în spațiul public a apărut un scenariu despre care, până acum, nu s-a discutat cu seriozitatea și cu atenția pe care o impune. Mă refer la un text în care se susține, negru pe alb, că, în realitate, greva personalului din învățământul preuniversitar nu este propriu- zis o grevă, ci o diversiune pusă la cale de la cel mai înalt nivel, de la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis fiind, se susține, cel mai interesat să se folosească de grevă pentru a amâna, sine die, rotativa guvernamentală. Recurgând, în acest scop, la lideri politici și sindicali pe care i-ar avea la mână cu dosare compromițătoare.
Nu am fost, nu sunt și nici nu voi fi un fan al președintelui în exercițiul funcțiunii, iar în ceea ce privește atitudinea sa duplicitară față de greva din învățământul preuniversitar am scris aici, în coloanele „jurnalului”, câteva texte critice. Dar, având în vedere marea gravitate a acuzațiilor pe care le promovează această ipoteză, fără a aduce și dovezi în sprijinul ei, mă simt dator să spun că nu discreditarea președintelui Klaus Iohannis este scopul real al așa zisei analize politice! Că greva generală a cadrelor didactice și nedidactice din învățământul preuniversitar este pe deplin justificată și se bucură de o largă, solidă susținere publică am avut o convingătoare dovadă, aseară, în emisiunea moderată de Mihai Gâdea și difuzată pe canalul Antena 3 CNN. După cum trebuie să constat, cu sinceră îngrijorare, că, nici până la această oră, liderii sindicatelor din învățământ sau personalități de certă notorietatea profesională și civică din rândul greviștilor, nu au dat repica meritată fantasmagoricului scenariu.
Așa încât, dacă nu va fi contrazis, riguros și la obiect, nu este exclus ca el să mai fie preluat și mediatizat, în felurite variante, de către factori interesați de denigrarea și discreditarea grevei și a greviștilor, iar, într-un final, de eșecul protestului. Nedorit final care ar putea conduce la creșterea neîncrederii în rostul și în eficiența unor viitoare acțiuni greviste și la o resemnare pasivă în fața inechităților și abuzurilor.
