Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Îmi place din ce în ce mai mult politica. Mă gândesc la faptul că aş putea avea şi eu o carieră de succes în domeniu dacă o oarecare stânjeneală faţă de vecinii mei de palier nu m-ar împiedica să mă afişez în public. Aşa încât chibiţez. Ca la meciurile de fotbal trăite din faţa televizorului, că nici măcar pe stadion n-am elan să mă duc, darămite să-ncerc să focalizez mingea! Şi cu politica, aşijderea! Dacă n-ar fi fost ei, cu siguranţă aş fi fost eu! În condiţiile actuale însă, ei fiind prezenţi, eu nu mai ştiu care este locul meu. Unde să mă aşez , în rândul oamenilor cinstiţi, vreau să spun corecţi, nu “cinstiţi”, ca la şpriţ. Ce a înţeles mintea mea aburită de idealuri e că trăim o Daciadă a corectitudinii şi a altruismului, că ne-am angajat într-un fel de cincinal dedicat propăşirii naţiei. Am ajuns la concluzia că noi, plebeii, nu ne ridicăm la altitudinea aspiraţiilor celor care ne păstoresc. A celor care au nevoie de un timp de gândire, zece-două zeci de ani, pentru a se lămuri ce e cu noi... ce anume dorim... care ne sunt aspiraţiile... în fine...încotro ne îndreptăm...şi până la urmă... fără resentimente şi fără teatralisme... chiar e nevoie de noi?! Cum ar fi lumea fără noi, neputincioşii? Fără noi, ăştia, care suntem tributari coşmarurilor, transpiraţiilor, crispărilor, atacurilor de panică? Mai bună! Cum ar fi lumea fără năuci, fără bezmetici? Orientată către nord! Vreau să mă înec în cada deziluziilor mele, a speranţelor trădate, a exploziei de iubire, dar constat că nu mai curge apă caldă, mi-e frig, îmi pun halatul pe mine şi “dau pe ştiri”. Andrei Chiliman mestecă între dinţi nişte cuvinte care n-au nicio legătură cu venitul acasă după o zi de muncă, vorbeşte despre ceva care nu este gunoiul de la colţul blocului, tristeţea mea n-are legătură cu Iniţiativa Liberală! Înţeleg foarte-foarte bine starea de frustrare a oricui, dar nu pot să empatizez cu Vlad Moisescu, nici cu Tăriceanu şi nici cu Andrei. Singurul Andrei cu care pot să sufăr alături şi în mod spontat e frati-miu. Îmi place să cred că şi cu fiul cel mare al unui fost mare politician.
Să-mi explice şi mie cineva ce se întâmplă în relaţia dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta. Pentru că sunt obosit şi singurul lucru care mă revigorează este datoria de a-i citi poveşti copilului meu. Am impresia că sunt prada ignorată a unei conspiraţii extrem de elaborate. Mai că-mi vine să mă-nsoţesc cu alde Iniţiativa Liberală ori Mişcarea Populară. Ca să scap de speranţă şi de stresul privind răspunsul la un examen pe care ştiu că l-am picat. Ce speranţă poate să-mi mai ofere mie Mişcarea Populară? Sau Iniţiativa Liberală? Sau o fundaţie social-democrată? Votez de douăzeci şi trei de ani cu îndârjire. Şi cu speranţă, de fiecare dată. Am ajuns astazi să mă uit la Traian Băsescu, la Crin Antonescu, la Victor Ponta, ca la personajele de desene animate pe care i le descifrez copilei mele. Mişcarea Populară, Iniţiativa Liberală, băseantonescupontapontanăstasebarrosokovesi, încă una şi mă duc! M-aştepată acasă o tragedie de operetă şi un copil pe care nu-l pot apăra pentru că este o minune a lui Dumnezeu şi Lui îi aparţine. Traian, Crin, Victor, hai, noapte bună, nu mă mai dezbrac, mi-e lene!
