Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fotbalul naţional se oferă fără nici un fel de împotrivire răstignirii publice. Marfă de spectacol şi nu altceva. Ritual ireproşabil. Cele mai zdravene înjurături vin acum tocmai din partea celor care au întârziat să se salveze la timp din dulcea amăgire. Pronosportiştii versaţi au luat o pauză. Scurtă. Doar atât cât să-şi savureze reuşita de a fi mizat corect de la început, doar atât cât să se distreze pe seama celor care nu şi-au tratat la timp durerile de cap. Cert este însă un singur lucru. Porţia de amar nu alege între cei care au dat verdictul la timp şi cei care au mai întârziat în speranţe deşarte. Dezamăgirea lucrează în egală măsură ficatul tuturor celor care suportă fotbalul din pasiune. N-am să discut însă acum strict despre echipa naţională. Deşi pronosticurile mi-au fost confirmate, nu încerc nici o satisfacţie. Dimpotrivă! Mai stau puţin doar pentru a-mi trece. Şi pentru a înţelege în linişte, pentru a înţelege mai bine până unde poate merge nesimţirea primilor responsabili ai acestor consistente eşecuri. Scriu în dimineaţa zilei de marţi şi nu ştiu care va să fie rezultatul meciului cu Luxemburg. Ştiu însă că el nu poate crea nici un fel de argumente capabile să determine vreo schimbare de diagnostic. Dar, cum spuneam, nu discut astăzi despre federaţie şi federali, despre strategii şi selecţioner, despre terapiile de şoc şi echipa naţională. Acum mă provoacă mai degrabă discursurile marginalilor legate de subiect. Pauza de performanţă a echipei naţionale i-a stârnit corespunzător pe corifeii campionatului intern. Şi nici nu-i de mirare că s-au pornit morile de vânt de-ndată ce naţionala a coborât ştacheta până spre judecata primară a fotbalului. Selecţionerul nu mai este înjurat de patronii cluburilor pentru că ar face selecţia pe interes, pentru că ar persecuta prin ignorare mari fotbalişti de la mari cluburi. Lipsa din repertoriul folcloric a unor astfel de reproşuri nu poate avea decât o singură explicaţie. Şi anume aceea că echipa naţională nu mai reprezintă acea vitrină de lux capabilă să facă preţul jucătorilor pe piaţa externă. Ba, şi mai rău, echipa naţională poate compromite, poate expune jucătorii unor riscuri nebănuite. Gabriel Torje este ultima victimă a afişării la echipa naţională. Tânărul dinamovist a fost scos la înaintare de Răzvan Lucescu într-o conferinţă de presă premergătoare meciului cu Luxemburgul. Întrebările jurnaliştilor, justificate oarecum de context, dar şi de o neghiobie metastazică, l-au scos din fire pe Torje. Răspunsurile sale nu au depăşit o notă băieţească. Răspunsurile sale nu au fost în nici un caz mai idioate sau mai obraznice decât întrebările care i-au fost adresate. Dar chiar şi aşa, jurnaliştii s-au simţit lezaţi în onoarea lor de reuşiţi ai meseriei. Şi au reacţionat. Pentru că îi vede şi pe ei mama lor la televizor. Torje a fost desfiinţat în presă. Inima Banatului, Piticul turbo, Turbo-Torje, Torjinho, fabulosul Torjinho, Torje one-man-show şi alte construcţii superlative ale aceloraşi ziarişti care acum se simt ofiliţi de obrăznicia dinamovistului au dispărut brusc. Torje ne este prezentat ca un neica nimeni evaluat la două milioane de euro (când a fost transferat de la Timişoara) mincinos, prin cine ştie ce făcătură evazionistă. Două milioane înseamnă, într-adevăr, mult. Foarte mult. Dar şi puţin. Oricum, mult mai puţin decât cele cinci sau şapte milioane de euro pe care, conform informaţiilor furnizate tot de aceiaşi ziarişti, Dinamo i-ar fi primit pentru transferul lui Torje la mari cluburi din străinătăţuri. Torje rămâne cum a fost. Nici mai bun, nici mai rău. Doar balansul presei de la elogiu la înjurătură reprezintă singura schimbare de decor. Aprecierile ironice de care se bucură Răzvan Lucescu din partea lui Arpad Paszkany, din partea lui Gigi Becali şi alte intervenţii patronale, scutierii de talia lui Florin Prunea care îl apără pe Răzvan Lucescu dintr-o stupidă solidaritate de gaşcă, presa care reacţionează faţă de victime cu o virulenţă pe care nu o merită decât vieţaşii recidivişti fac parte din aceeaşi mare stâlceală naţională. Stâlceală din care cu toţii, în egală măsură, trebuie să ne salvăm.
