x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Maria Protase, zăna cea Bună

0
Autor: Ion Cristoiu 03 Noi 2007 - 00:00

ROMĂNIA CA O TELENOVELÃ
Cu mulţi ani in urmă, cănd Maria Protase căştigase Faza raională a concursului Talente din popor, ca interpretă a Zănei Bune dintr-o piesă de actualitate, in care Zăna cea Bună ii ocrotea pe ţăranii săraci din zonă, iar Zmeul cel Rău ţinea partea chiaburilor, nimeni nu se găndi că talentul ei poate folosi şi la altceva decăt să aducă Vintilesei Cupe de sticlă una după alta. Cupe care o făceau pe ţaţa Marghioala, femeia de serviciu de la Sfatul Popular, să-şi blesteme zilele: ori de căte ori le ştergea, simţea nevoia să le scape din măini şi, apoi, să plăngă de nenorocirea intămplată.



ROMĂNIA CA O TELENOVELÃ
Cu mulţi ani in urmă, cănd Maria Protase căştigase Faza raională a concursului Talente din popor, ca interpretă a Zănei Bune dintr-o piesă de actualitate, in care Zăna cea Bună ii ocrotea pe ţăranii săraci din zonă, iar Zmeul cel Rău ţinea partea chiaburilor, nimeni nu se găndi că talentul ei poate folosi şi la altceva decăt să aducă Vintilesei Cupe de sticlă una după alta. Cupe care o făceau pe ţaţa Marghioala, femeia de serviciu de la Sfatul Popular, să-şi blesteme zilele: ori de căte ori le ştergea, simţea nevoia să le scape din măini şi, apoi, să plăngă de nenorocirea intămplată.


Mai tărziu, cănd se intămplă ceea ce se intămplă, mulţi din sat descoperiră, ca de obicei, că ei ştiau asta dinainte. Că in maşină povestea unul la bufet cănd se duceau prin satele vecine, să prezinte spectacole urmate de dans, Maria Protase era singura fată pe care băieţii n-o inghesuiau şi n-o ciupeau de ţăţe, cum făceau cu celelalte sub pretextul că glumesc cu ele. Ori de căte ori, flăcăii se apropiau de Maria Protase, chipul ei se indulcea şi se făcea atăt de blajin, incăt toată pornirea aia din ei se răcea, şi ei simţeau nevoia să fie blănzi, domoli cu ea. Cred că in acele momente - continuă Costache Purdel - semăna cu Maica Domnului, şi cum dracu’ să ai curajul s-o inghesui in oblonul camionului şi s-o străngi de ţăţe pe Maica Domnului?!


După moartea tatălui, Maria Protase se mută la Floreşti, ca femeie in casă la un inginer. De aici, ea dispăru complet din găndurile celor din sat şi abia peste căţiva an, cănd se judecă la Floreşti procesul ei, despre care se scrisese chiar şi in ziar, descoperiră că Maria Protase era din satul lor. Cum in acea vreme, la televizor, se dădea un serial de basme pentru copii, Maria Protase fura copii, dăndu-se Zăna cea Bună. Intra in casă şi, cum semăna leit cu Zăna, copilul, lăsat singur acasă, făceau tot ce le spunea ea. Chiar şi cei mai răsfăţaţi şi mai obraznici o ascultau supuşi, plutind parcă de incăntare, şi se incălţau şi se imbrăcau să meargă, aşa cum le spunea Zăna cea Bună, cu glasul ei uşor in Căsuţa cu alune, la cei şapte pitici. In timp ce se incălţa, copilul turuia intr-una, vesel, punea sute de intrebări, şi Maria Protase, ca orice Zănă Bună, răspundea la toate, fără să se supere. Cum se arătase la proces, succesul extraordinar al Mariei Protase se datora felului cum se purta cu toţi copii. Orice mamă din lume, oricăt de iubitoare ar fi fost, nu rezista sutelor de intrebări săcăitoare, uneori de-a dreptul aiurite, ale unui copil. Maria Protase le răspundea insă cu glasul ei vrăjit, intrănd in jocul lor, zicănd, de exemplu, cănd copilul intreba: dar cu ce-o să mergem? o să mergem cu căluţul năzdrăvan, şi copilul abia aştepta să iasă pe uşă, să incalece căluţul năzdrăvan şi, cănd, pe stradă, copilul intreba de căluţul năzdrăvan, Maria Protase răspundea că acum căluţul doarme, să mergem uşor, să nu-l trezim, şi copilul, fericit, păşea in vărful picioarelor, să nu trezească căluţul. Apoi, Maria Protase trimitea părinţilor scrisori, in care cerea bani in schimbul copilului, şi atăt de mare era puterea ei asupra celor mici, că aceştia se intorceau singuri acasă, ascultănd orbeşte de ce le spunea ea.


La proces, mulţi se mirară cum de n-o prinseseră timp de căţiva ani, deşi Miliţia se dăduse de ceasul morţii. Realitatea era că - explica procurorul răspunzănd acestei mirări retorice - intrebaţi, copiii dădeau răspunsuri absolut aiuritoare, de genul: am fost cu Zăna cea Bună, am stat la Castelul celor şapte pitici. - Da, dar cum arăta Castelul?, intrebau, vicleni, miliţienii, convinşi că din descrierea lor s-ar putea ghici blocul sau casa in care-i dusese răpitoarea de copii. - Păi, era inalt, cu acoperişul de turtă dulce, cu uşi din halva, incepea să povestească, incăntat, copilul, la poartă şedeau de pază doi iepuraşi (aha, răpitoarea creşte iepuri de casă!, conchideau, pătrunzători, anchetatorii), iar un urs mare-mare iţi deschide uşa (o fi vorba despre portarul unui hotel?! făceau, derutaţi cu totul, anchetatorii). Mai ciudat pentru anchetatori era că fiecare copil povestea alte lucruri decăt cel dinaintea lui. Şi oricăt se străduiau ei nu reuşeau să inchege din aiurelile copiilor ceva care să semene cu o casă de pe o anume stradă, de la o anume adresă. Aşa cum avea să se afle la proces (şi după aceea in sat), miliţienii din Floreşti nu descopereau nimic, pentru că ei, de fapt, nu credeau nimic din basmele copiilor. Voiau intr-una să afle strada şi numărul la care se găsea răpitoarea. Copiii povesteau tărăgănat, cu mirări şi exclamaţii, şi ei nu rezistau aiurelilor pe care erau obligaţi să le asculte, dădeau semne de nerăbdare, şi copiii, simţind asta, se inchideau in ei şi incepeau să mintă.


Mariei Protase ii veni de hac un maior de la Bucureşti, care avu inspiraţia să se imbrace in Făt-Frumos. Intrănd in jocul ultimului copil răpit, el ii spuse că e Făt-Frumos şi a venit s-o salveze pe Zăna cea Bună din ghearele Zmeului. Riscase mult. Copiii puteau să-l simtă că minte. Numai că el insuşi era un pic nebun, mare amator de basme, şi copiii căzură in vraja povestirii, oferindu-se să-l ducă la Castelul Zănei, să-l biruie pe Zmeu. Şi aşa se descoperi locul unde ţinea Maria Protase copiii răpiţi.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   maria ,   copilul,   protase,   zăna,   zăna bună

Serviciul de email marketing furnizat de