Reuşitele naţionalei din ultima perioadă, atîtea cîte au fost ele, au lăsat în foame hienele cărora doar damful putreziciunii le bucură trăirea. Acum, rezultatul meciului cu Lituania gîdilă din nou instinctul braconierilor sălbatici. E rost de hoit, iar jungla freamătă.
Reuşitele naţionalei din ultima perioadă, atîtea cîte au fost ele, au lăsat în foame hienele cărora doar damful putreziciunii le bucură trăirea. Acum, rezultatul meciului cu Lituania gîdilă din nou instinctul braconierilor sălbatici. E rost de hoit, iar jungla freamătă. Fleicile se negociază deja după hămeseală, rînjet şi capacitatea de a muşca turbat. Dar şi perspectiva ciozvîrtei sau a linsului de blide produce efecte. Ea ademeneşte în decor şi haita lătrăilor, a atîrnătorilor de profesie. Scandalurile din fotbal au devenit, prin trăinicia lor în timp, obişnuinţă. O obişnuinţă care a devenit în acelaşi timp şcoală de cadre, care a atestat profesionişti ai conflictului. Ei culisau perfect în sistem, ştiau cînd să tacă, ştiau cînd să vorbească, erau capabili să gîndească strategii şi să-şi aştepte cuminţi rîndul la reuşita negociată. Pînă şi fărădelegea funcţiona într-o regulă unanim acceptată, orice ieşire din cadenţă fiind pedepsită prin excluderea din clan. Martorii scandalurilor din fotbal învăţaseră şi ei să descifreze sensul unui scandal sau altul, să dea verdict corect ori de cîte ori rufele murdare erau spălate în piaţa publică. Scandalurile care asupresc fotbalul la ora actuală au ieşit din orice tipar. Sînt pur şi simplu năucitoare. Se trage haotic, din toate poziţiile, dinspre un front declarat spre altul, dar fac victime şi gloanţele răzleţe, fapt care generează spargerea aceluiaşi front în tabere adverse. Evident, această dezordine în care nu mai ştii cine cu cine se războieşte este generată de cancerul generalizat al corupţiei. Iar vina principală aparţine finanţatorilor care au crezut că pot ajunge mai uşor la performanţă pe calea şpăgii decît prin investiţii în propria echipă. Marian Iancu pretinde că este victima mafiei din FRF conduse de Mircea Sandu. Teoretic, pînă la proba contrară, ar trebui să-i acordăm credit patronului timişorean. Dar mai poţi să-l crezi fecioară pe Marian Iancu atunci cînd el se declară public autor al infracţiunii de mituire? Aliatul necondiţionat al lui Iancu este Dumitru Dragomir. Nu mă întreb care a fost preţul acestui partizanat declarat. Rămîn nedumerit însă atunci cînd Iancu îl atacă la baionetă pe Adalbert Kassai, în timp ce Dragomir crede despre acesta că este cel mai curat om din FRF. Se dau prea multe verdicte, şi mai toate penale, înainte ca parchetul şi justiţia să-şi intre în rol. Din această bălăcăreală nimeni nu mai poate ieşi curat şi plăcut uscat decît dacă va acţiona înspre o sentinţă definitivă şi irevocabilă a justiţiei în apărarea sa. Punerea batistei pe ţambal ar însema acceptarea vinovăţiei.
Citește pe Antena3.ro