x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mărţişor pentru mama

0
Autor: Ştefan Mitroi 02 Mar 2015 - 16:35
Sunt fiul unei grămăjoare de pământ. Şi când părea să fie om din carne şi oase, mama era făcută mai mult din pământ. Sub unghiile de la mâini se vedea cel mai bine asta. Odaia în care dormea împreună cu tata mirosea mereu a câmp proaspăt.

Odată, am privit pe furiş înăuntru şi am văzut cum gâul ce creştea de sub ungiile ei se îmbrăţişa cu grâul ce creştea de sub unghiile lui. Era felul lor de a se iubi. Poate de aceea, pentru mine pâinea are gustul dragostei dintre mama şi tata.

Pe umărul stâng al mamei, cel mai apropiat de inimă, îşi făcuse cuib barza ce mă adusese pe mine pe lume. Pe umărul drept stătea Soarele. Seara, mama dădea Soarele jos. Doar aşa se putea face noapte în satul nostru. Punea luna în locul lui, ca să vadă rugăciunile pe care le spuneam înainte de culcare în gând cam pe unde este cerul.

Barza se dădea jos singură, dar se dădea în sus, adică spre cer, ceea ce însemna că venea toamna.

Dar mie îmi plăcea cel mai mult primăvara. Fiindcă atunci creştea pe pieptul mamei, chiar din pământul din care era ea făcută, o floare. Ea zicea că e mărţişorul pe care l-a primit de la mine. Numai că floarea aceea creştea singură, nu i-o aduceam eu. Rămânea până pe la culesul viilor înflorită. Din cauza asta erau ochii mamei atât de ocupaţi, căci floarea trebuia udată tot timpul cu lacrimi. Dar eu credeam ca prostul că mama plânge? Cum să plângă, însă, când era atât de fericită?

Fericirea îi venea de la faptul că vedea că sunt făcut din acelaşi pământ şi eu. Doar că, într-o zi, floarea aceea n-a mai răsărit. Dar mama n-a rămas în nicio primăvară fără mărţişor. Oriunde aş fi, împletesc un gând alb cu un gând roşu şi desenez pe pământ o creangă de cireş, pe care i-o prind mamei în piept. Dovadă că ea se bucură, creanga aceasta rămâne până primăvara viitoare înflorită.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de