x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Masca și gunoiul

Masca și gunoiul

de Serban Cionoff    |    03 Iun 2021   •   16:15
Masca și gunoiul

Drastic și foarte îndreptățit avertismentul pe care îl lansează,astăzi, confratele și prietenul Dan Constantin: „Munții de deșeuri cresc repede și amenință să ne sufoce. Ne afundăm cu inconștiență în mizerie fără să conștientizăm că nu peste mult timp masca anticovid va fi înlocuită de masca de gaze’’. Este vorba, bineînțeles, despre munții de  gunoaie care sufocă Bucureștiul și din ce în ce mai multe locuri din țară și care amenință să facă din acest verb- a sufoca- dintr-o figură de stil o nenorocită realitate. Fac această afirmație atât în calitate de gazetar, cât și în cea de locuitor în Sectorul 1 al Capitalei, cu siguranță unul dintre cele mai expuse mizerabilei invazii a gunoaielor datorată iresponsabilei stări conflictuale întreținută de către Clotilde Armand, primarul sectorului, cu firma care, până nu demult, presta operațiile de strângere a gunoaielor. Subiect intens discutat și mediatizat pe care ultra-ambițioasa doamnă l-a transformat în temă de polemici politicianiste cu o jalnică miză personală și de partid. Joc de interese ,,curat politicianiste’’ care, aplicând grila de analiză instituită de C. Rădulescu Motru, nu au absolut nici-o legătură cu teoria și practica politicii.

Dar, dacă tot am adus vorba despre gunoaiele care invadează Sectorul 1 al Cetății lui Bucur Ciobanu, haideți să discutăm și despre un alt fel de gunoaie care s-au acumulat de ceva vreme tot în acest areal și anume despre mizerabila trucare a voturilor pentru funcția de edil șef al sectorului sau, de ce nu?, și pentru Consiliul local. Sau, mai aplicat, despre operațiunea de renumărare a voturilor, declanșată din inițiativa procurorului Sorin Iașinovschi de la secția specială, SIIJ,operațiune pe care foarte mulți oameni de bună credință au salutat-o considerând-o perfect îndreptățită. Numai că, treptat-treptat, și de această dată, ne convingem de severa actualitate a unei ziceri din comoara folclorului nostru. Știți care, nu-i așa? Aceea care ne învață că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul.

 Iar, pentru a ne convinge de acest pe cât de dureros pe atât de rușinos adevăr, nu trebuie decât să dăm timpul înapoi și să vedem că, după ce Poliția Municipiului București, căreia îi revenea renumărarea voturilor, a solicitat prelungirea termenului până la 1 august, pe mai multe canale de informații au apărut semnale că ar exista o anumită diferență de voturi între Clotilde Armand și contracandidatul său, Dan Tudorache. Diferență , de data aceasta, favorabilă- cu 1300 de voturi în plus, parcă- perdantului de anul trecut. Adică lui Dan Tudorache. Care nu s-a grăbit să asalteze mass media cu declarații triumfaliste, ci ne-a recomandat să așteptăm comunicarea oficială a rezultatelor finale ale operațiunii.

 Pe parcurs, au apărut, însă, și alte câteva mișcări surprinzătoare care mai degrabă complică lucrurile. Mă refer la cererea de pensionare pe care tocmai procurorul de caz, Sorin Iașinovschi, a depus-o parcă la scurtă vreme după ce s-a anunțat decalarea termenului de finalizare a operațiunii pe care domnia sa declanșat-o. Cerere care, după cum bine știm, i-a fost respinsă. Pentru ca, mai nou și mai nou, tot procurorul Sorin Iașinovschi să acorde un interviu postului de televiziune Kanal D, deci unui canal de televiziune care, în nici-un caz nu poate fi bănuit că ar avea afinități cu opoziția parlamentară.   Eveniment mediatic anunțat de un ,,promo’’, din care aflam că, într-adevăr, operațiunea de renumărare a voturilor a dovedit că au existat mari nereguli și că, de fapt, alegerile au fost fraudate!

 Ce a urmat, se cunoaște, mai bine spus se poate bănui. Fapt este și rămâne că, la scurtă vreme, Kanal D a anunțat că nu va mai difuza interviul cu procurorul Sorin Iașinovschi, realizat de Denise Rifai. Totuși, fragmente semnificative din acest interviu- care, după câte am înțeles, se derula pe cam 40 de minute- au fost difuzate și comentate aseară de Mihai Gâdea și invitații săi pe canalul Antena 3. Având,astfel, ocazia să auzim direct de la procurorul Sorin Iașinovschi, cuvântul-cheie:,,fraudă’’.

 Aminteam ceva mai înainte despre decizia conducerii Kanal D de a nu mai difuza incendiarul interviu cu procurorul de caz, dar m-am abținut să fac referiri la ipoteza , foarte plauzibilă de altfel, că această decizie este rezultatul unor demersuri ale unor anumite persoane sau grupuri de interese și chiar de putere. Demersuri despre care, repet și întăresc, nu am informațiile care să îmi susțină o asemenea suspiciune… foarte rezonabilă. Fac această afirmație pornind de la permisa că, în cazul în care rezultatele finale vor confirma că a fost o fraudă, iar instanța va decide că aceasta este realitatea, ar urma fie ca primarul în funcție, Clotilde Armand să își prezinte demisia (haideți să îi spunem ,,o demisie de onoare’’) , fie să se organizeze un referendum de demitere a sa. Aceasta ar fi, însă, o primă etapă, fiindcă este foarte probabil că vor urma și alte  reacții în lanț, pentru că, după cum bine observa aseară Delia Budeanu, tot la emisiunea lui Mihai Gâdea,dacă alegerile de la sectorul1 au fost fraudate, este foarte posibil ca și cele pentru Primăria Bucureștiului să fi fost și ele mânărite. Vă dați seama ce Cutie a Pandorei se va deschide, atâta vreme cât pot exista și alte localități sau județe în care rezultatele alegerilor de anul trecut pot să fie atacate și renumărate?!...

  Am promis că nu voi face speculații despre intervențiile sau presiunile exercitate pentru ca incendiarul interviu cu procurorul Sorin Iașinoveschi să nu fie difuzat de către Kanal D, atâta vreme cât nu am probe capabile să susțină asemenea discuție. Totuși, nu pot și nu putem să facem abstracție de intervenția Gabriela Scutea, Procurorul general al României, care i-a atras atenția confratelui Sorin Iașinovschi că încalcă prevederile articolelor 5 și 8 din Legea 303/2004 privind  informațiile publice, respectiv ale Ghidului CSM. Situație în care, prin deducție logică,   procurorul Sorin Iașinovschi poate primi unele sancțiuni disciplinare. Inclusiv, să piardă calitatea de procuror de caz în acest dosar.

 Întrebarea mea- dar sunt convins că nu numai a mea- ar fi următoarea: știa procurorul Sorin Iașinoveschi că, acordând acel interviu și făcând declarațiile sale fulmicotonante, se expune unei asemenea sancțiuni? Sincer să fiu, îmi este foarte greu să spun că nu știa, fie doar și pentru faptul că dacă asta ar fi adevărat, atunci ar însemna că atât de importantul dosar al renumărării voturilor de la Sectorul 1 a încăput pe mâna unui nepriceput, care nici măcar de rigorile elementare ale exercitării profesiunii nu are habar. Dar care a declanșat scandalul doar așa, ca să se afle în treabă și să îl bage lumea în seamă.

 Aceasta ar fi doar o formulă de abordare a cazului. Dar una simplistă și tendențioasă. Mult mai corectă și mai apropiată de realitate mi se pare aceea care a apărut în spațiul public  și anume că procurorul Sorin Iașinoschi a recurs la acest procedeu anume pentru a i se lua dosarul și, de fapt, pentru a fi scutit de alte presiuni și ingerințe, dacă nu chiar și amenințări. Cererea sa de pensionare, depusă anterior și respinsă, fiind tot un argument în sprijinul acestei idei.

Dosar al voturilor de la Sectorul 1 care, în condițiile în care ar încăpea pe niște mâini calificate, mai mult ca sigur că va avea toate (ne)șansele să fie închis definitiv și irevocabil. Scurt pe doi!

×