Matusa Tudora

"Mi-am amintit de matusa Tudora, care a nadusit o suta si ceva de ani pe sapa, ieri, de 1 Mai, la Sangeru. In timp ce televiziunile glasuiau vijelios despre lumea stilata a excursiilor, desluseau tarife de homari si icre negre la Mamaia, Creta, Viena sau Varna, urmasii matusii Tudora trebaluiau tot cu sapa. Ieri, luni, si azi, marti, cand incropesc aceste ciorne in satul meu, departe de Bucuresti si lumea dominata de vedetele zilei (i-am numit pe Basescu, Becali, Vanghelie), pe sub fereastra mea trec in mutenia unei defilari autorizate de sute de ani coloane de sape"

Cand eram copil, la o varsta la care incepusem sa pricep vecinii, punctele cardinale si imi recunosteam, din relatarile bunicilor, neamurile, matusa Tudora, una din cele opt surori ale strabunicei mele dinspre partea mamei, trecea de 100 de ani. Unii spuneau ca are 102 ani, altii optau pentru 106. N-am stiut niciodata si nici matusa Tudora nu cred ca stia cu exactitate cati ani are. Toate au trait mult. Sora ei mai mica, Marita, strabunica mea din partea mamei, avea, cand s-a prapadit, 92 de ani. Era dreapta, subtire, si s-a miscat vioi pana cand plamanii au uitat sa mai respire - o greva spontana - in clipa in care strabunica gonea niste curci ratacite pe o panta abrupta. A murit sanatoasa, intr-o secunda. Si strabunica si matusa Tudora mi-au agatat in memorie, ca pe un cuier al amintirilor, imaginea unor femei care cara pe umar si dimineata si la pranz si seara o sapa. Sapa nu lipsea la crapatul de ziua, cand plecau la peticele de pamant pe care le stapaneau pe niste coaste argiloase intre paduri si nu absenta de pe umar ca un colier tragic, seara, cand se intorceau cocosate de munca. Neamurile mele din partea mamei au fost invariabil sarace. Au trudit cu sapa si nu s-au procopsit niciodata din sapa. Aceasta unealta a supravietuirii a fost blazonul lor transferat din generatie in generatie si care n-a fabricat lorzi. Mici devieri s-au mai petrecut. Bunicul dinspre mama, tata Mihai, a fost croitor, dar nici el nu s-a dezlipit cu totul de sapa. Mama a fost prima care a taiat cordonul ombilical al sapei, evadand la scoala normala si apoi la filologie. Uite-asa a stricat un vesnic si minunat dosar al sapei.

Mi-am amintit de matusa Tudora, care a nadusit o suta si ceva de ani pe sapa, ieri, de 1 Mai, la Sangeru. In timp ce televiziunile glasuiau vijelios despre lumea stilata a excursiilor, desluseau tarife de homari si icre negre la Mamaia, Creta, Viena sau Varna, urmasii matusii Tudora trebaluiau tot cu sapa. Ieri, luni, si azi, marti, cand incropesc aceste ciorne in satul meu, departe de Bucuresti si lumea dominata de vedetele zilei (i-am numit pe Basescu, Becali, Vanghelie), pe sub fereastra mea trec in mutenia unei defilari autorizate de sute de ani coloane de sape. E vremea cand se "pune" porumbul, iar pe dealurile mele n-au fost descoperite, dupa aselenizare si pipairea cu buricul destului rachetelor a planetei Venus, tractorul si semanatoarea. Semanatul porumbului nu este, ca-n America, locul de bastina al acestei buruieni folositoare, o indeletnicire de tehnologii, savanta. Sapa a ramas unicul instrument si unica tehnologie in era avioanelor-spion invizibile. Taranii cara in zori spre peticele disparate de pamant trofeul si cazna sapei. Pe umeri. Sapa e ca o cruce, dealul ca o Golgota. Nu s-au procopsit niciodata din naduseala cu sapa. Au in curte un purcel, o vaca cu tambalul coastelor vizibil, zece gaini neaviare (inca).

Un coleg de liceu, evoluat la facultati si ajuns profesor universitar in Bucuresti, a venit de 1 Mai in sat sa-si vada mama. Ce faci, Dane, l-am intrebat. Cara cu un entuziasm usor jenat o sapa in carca. Merg s-o ajut pe mama, mi-a zis el oftand. Nu vrea sa renunte la locul de langa Drumul Comorii (asta-i o poteca printre paduri care scoboara la Pietroasele, unde a fost gasita celebra Closca cu puii de aur). Mama vrea sa-l puna iar cu porumb, se plange el. Stii ca nu se face niciodata porumb acolo! Stiu. Profesorul universitar repeta de 1 Mai exercitiul ancestral al sapei. Dealurile mele de la Sangeru seamana pictural cu Toscana. O mladiere de sculptura a lui Dumnezeu, splendoare din care nu-ti vine sa mai iesi. Munca si saracia sunt insa aceleasi. Din Evul Mediu si pana azi. Citind rapoartele ministrilor nostri agricoli despre integrarea in Uniunea Europeana ma apuca rasul. Un ras taios ca o sapa. Un ras, cum sta firesc romanilor, gata sa dea in plans.