Mca integrare in marele Paris (4)

Ieftin si scump sunt doua notiuni care trebuie considerate in relatie cu factorul timp.

Timpul omului care munceste are un pret. Timpul consumat in mijloacele de transport in comun e recuperat in bucatarie, unde prepararea mesei nu inseamna adesea decat incalzirea supei la cutie si a unui fel "gata de mancat". Pierde timp doar cine circula cu masina personala si n-are sofer. In orele foarte aglomerate, desi bulevardele de centura rezolva multe dintre necazurile unei circulatii in flux continuu, ce se castiga in fluiditate se pierde in viteza. Traversarea orasului dimineata si seara in automobil inseamna un ceas si mai bine irosit. In RER, in metrou si in autobuz, lumea citeste sau doarme iepureste. La pranz, puzderia de cafenele, restaurante si mici negustorii grecesti ori turcesti cu kebab rezolva decent situatia. Turcii si grecii hranesc muncitorul si studentul cu 4-6 euro. In restaurantele de conditie medie, meniurile merg la pranz de la 8 la 12 euro. Cu sandvisurile preparate de acasa poti spune ca mancarea nu costa. Macelariile marocane si algeriene vand carnea cu toptanul, la preturi considerabil mai mici decat in marile magazine cu de toate, numai ca putini francezi isi fac cumparaturile la "arabi" si in Nord, in cartierele ieftine, dominate de etniile africane si musulmane. De la noile Hale in sus, pe St. Denis, majoritatea, o majoritate cinica si libertina, o fac etnicii cu un statut profesional mai mult ca ambiguu. Daca n-ai sti ca esti la Paris, te-ai putea crede la Washington, unde optzeci la suta din locuitori sunt de culoare. Am numarat intr-un miez de zi pe strada mare a unui orasel-satelit - Juvisy sur Orge - pietonii de culoare si musulmanii si am gasit treizeci la suta de localnici. Or, Juvisyul e un orasel tipic frantuzesc, destul de putin inundat de straini. Daca deschizi vorba cu orice batranel alb, care se asaza pe scaun in metrou cu o vadita stinghereala intre un asiatic si un arab, acesta te testeaza la simtire si isi da drumul la umori rele. Francezii in varsta sunt excedati de noua compozitie etnica a orasului. Sa ne amintim doar cum arata nationala Frantei la ultimele doua Mondiale de fotbal si vom intelege mai bine ce se intampla. Parisul "colorat" e si foarte murdar. La finele lui decembrie trecut, politia n-a raportat "decat" 400 de automobile incendiate "in Nord".

In Nord insa, chiriile sunt mici. Chiria il trimite pe roman in zonele unde, daca nu dai la tot pasul de cocioabe, ca-n marginile Bucurestiului, ci tot de blocuri cu zeci de etaje si trotuare de granit, anturajul e deprimant. Oameni de treaba afli pretutindeni, nu importa din ce tara paupera au fugit spre Paris, dar sentimentul cronicizat ca existi intr-un regim marginal, daca nu te pune la ambitie, te nimiceste, te seaca la inima. Integrarea inseamna o lupta lunga si grea cu acest simtamant, ca oricat de alba ti-ar fi pielea, pentru autohtoni ramai corp strain. Ca si in SUA, iti trebuie cinci ani ca sa te consolezi cu ideea, sa nu-ti mai pese si sa iti pui in lucrare si alte nazuinte decat aceea de a rezista.