Nu ştiu să vă spun ce producţie de oţel pe cap de locuitor mai are România în 2015. Nici care este consu¬mul de şampon - tot pe cap, desigur. Darămite numărul de ore petrecute pe an cu o carte în mână de conaţionalul nostru standard mediu. Am aflat însă statistica momentului, cifra care ne scoate din rând, clasamentul în care suntem de neegalat! Da, Da, Da! Este cifra care face chiar acum înconjurul planetei (aşa am văzut că se umf lă, cu bicarbonat, ştirile pe net): 35.000.000 (treizecişicincidemilioane) de mititei au consumat românii de 1 Mai! Şi mai îmbucurător, au fost înghiţiţi cu 5 milioane mai mulţi mici decât acum un an la sărbătoarea-celor-ce-muncesc-cu-cartonul-la-grătar! Bun, în sfârşit o creştere, un spor consistent de la care nu are cum să li se aplece economiştilor, chiar dacă e aparent nesănătoasă. Aici ar putea sta cheia unei întregi filozofii macroeconomice. De la mic, la macro. În jurul acestei constante - imposibil de dezrădăcinat chiar şi prin eforturile Bruxellesului – se ordonează alţi parametri importanţi: consumul de muştar de masă a crescut şi el proporţional, a sporit de asemenea vânzarea de lemn işoare de foc, de cartoane format A5 şi de maiouri (echipament fără de care nu te poţi scufunda în fumul grătarului). Ce îşi poate dori un conducător de neam mai mult decât să vadă cum îi duduie ţara şi tot cetăţeanul se mângâie ghiftuit pe burtă! Un singur pas ar mai fi de făcut ca să se desăvârşească succesul: să facem şi din gratii tot grătare!