Mihail Gorbaciov si naufragiul bolsevismului

Gorbaciov a simbolizat deopotriva promisiunile si inconsecventele revizionismului marxist
In urma cu 20 de ani, in martie 1985, Mihail Gorbaciov i-a succedat obscurului Konstantin Cernenko ca secretar general al CC al PCUS. Nu era limpede atunci ca relativ tanarul aparatcik va fi cel care va declansa un val reformator ale carui efecte vor fi prabusirea blocului sovietic si disparitia URSS. Printre primii care au anuntat posibila orientare innoitoare a lui Gorbaciov a fost Zdenek Mlynar, fostul ideolog al Primaverii de la Praga, intr-un articol publicat in "L’Unita" (Mlynar se afla in exil in Austria). Pe masura ce Gorbaciov se angaja tot mai hotarat in directia antistalinista, devenea clar ca sistemul intrase in faza ultima a maladiei sale. Se intetea conflictul dintre reformatori si conservatori, iar societatea civila devenea o forta majora a schimbarii. Prindeau fiinta mii si mii de grupuri informale, preocupate de recuperarea memoriei si doritoare sa afirme drepturile omului.

Acum, Uniunea Sovietica a sucombat, utopia leninista a esuat lamentabil si nu putini militanti ai stangii recunosc anacronismul postulatelor bolsevice. In acelasi timp, unele chestiuni nu si-au pierdut intru totul relevanta: Mai are socialismul un viitor in pofida mostenirilor terifiante ale sovietismului? Pot fi democratia si socialismul reconciliate in numele principiilor universale ale justitiei sociale? Acestea au fost principalele probleme dezbatute in 1968 sub semnul acelei nazuinte catre "socialismul cu chip uman" cunoscuta drept Primavara de la Praga. Programul de Actiune al Partidului Comunist din Cehoslovacia adoptat in aprilie 1968 a fost un document care i-a exasperat pe liderii sovietici din epoca si pe aliatii lor din Tratatul de la Varsovia. Multe dintre ideile acestui document au fost ulterior imbratisate de Gorbaciov, dupa ce a ajuns in fruntea PCUS. Ceea ce nici Programul cehoslovac, nici liderul sovietic nu acceptau era necesitatea vitala a pluralismului, inclusiv competitia libera a partidelor politice.

Gorbaciov si-a dat demisia din PCUS dupa puciul avortat din august 1991, finalmente pierzandu-si pozitia de presedinte al URSS o data cu decesul Uniunii. Chiar si dupa acest moment crucial, Gorbaciov a continuat sa nutreasca iluzii in ceea ce priveste posibilitatea transformarii leninismului intr-un sistem democratic. Atasat ideilor lui Nikolai Buharin privind posibilitatea unui "bolsevism democratic", Gorbaciov ramane convins ca a existat o tendinta "liberala", antiautoritara in scrierile tarzii ale lui Lenin si ca a fost vina lui Stalin de a fi tradat aceasta potentialitate, construind un monstruos sistem totalitar. Evident, exista mai mult decat o dimensiune in mostenirea lui Lenin, ceea ce nu inseamna ca Stalin a inventat un nou sistem. Toate institutiile utilizate de catre Stalin spre a fortifica totalitarismul existau sub Lenin (inclusiv Gulagul in stadiu embrionic).

Cariera lui Gorbaciov s-a desfasurat in universul cenusiu al aparatului politic. In scrierile sale, inclusiv cele mai recente, orizontul teoretic al lui Gorbaciov este ingust, chiar banal. Se complace in generalizari insipide despre "dreptul la libertatea optiunii individuale" si "complexitatile unei lumi a interdependentelor", insa dovedeste prea putina cunoastere a traditiei disidente. Pe scurt, continua sa gandeasca si sa vorbeasca in limba de lemn. Nu se indoieste ca reformele de la varf erau calea regala a transformarii sistemice. Poate ca lucrurile sa fi stat astfel in URSS, insa experienta poloneza vorbeste despre rolul fundamental al societatii civile, deci al miscarilor independente de la baza societatii in distrugerea despotismului leninist. Considera ca ar fi trebuit sa fie mai categoric in opozitia fata de fortele dogmatice, insa crede in continuare ca reformele trebuiau sa fie introduse prin partid, nu impotriva acestuia. Aici aflam marea distinctie intre Gorbaciov si adversarul sau, Boris Eltin: acesta din urma a stiut, mai ales dupa 1989, ca partidul leninist devenise principala forta a reactiunii conservatoare neobolsevice.

Un Imre Nagy a constatat prapastia dintre promisiunea marxismului originar si realitatile cumplite ale sovietismului. Tocmai aceasta discrepanta socanta facea ruptura cu partidul de tip leninist, exclusivist si intolerant, un imperativ moral, iar Nagy si camarazii sai au avut curajul de a opera aceasta despartire. Nu fara un amar sentiment al infrangerii finale a crezului leninist, Gorbaciov admite astazi ca a existat ceva putred in chiar ideologia initiala, respectiv cultul bolsevic al violentei revolutionare si dispretul pentru legalitate. Aceasta este lectia ce poate fi extrasa din experienta bolsevismului: faptul ca nici un tel, oricat de generos formulat, nu poate justifica mijloace inumane si ca sacralizarea scopului si repudierea moralitatii traditionale au fost cauzele fundamentale ale catastroficului esec al tuturor eforturilor de a construi utopia societatii fara clase. In egala masura, trebuie recunoscut ca reformele gorbacioviste - perestroika, glasnost, renuntarea la doctrina Brejnev a "suveranitatii limitate" - au fost un catalizator pentru mobilizarea miscarilor civice care au dus la prabusirea sistemului.