Românaşii au din nou parte de o iarnă adevărată. Şi se vaită. Au dat-o-n boceală. Că n-au de niciunele, că a dat gerul peste ei, că au fost din nou minţiţi de guvernaţi care le-au tot promis chestia aia cu încălzirea globală. Şi, când colo, s-au ales cu promoroaca-n izmene. Asta e! Cine poate îşi duce crucea până la capăt. Iar ălora de cedează să le fie visarea colorată. Să afle ei că o fi dură această iarnă adevărată, dar nici minciuna nu-i mai brează. Gerul crapă pietrele, minciuna îngheaţă apele. Depinde cum îţi este apucătura şi ce-ţi alegi în viaţă. Adevărul care-ţi antrenează trăirea sau amăgirile minciunii.
Iarnă e şi-n fotbal. Şi-n fotbal trăitorii de drept comun aleg greu între descurcăleala prin minciună sau înfruntarea adevărului. Or fi mai posaci ăia de acceptă verdictul dur al realităţii. Dar se pot consola la gândul că nu vor fi niciodată perpeliţi de disperarea care-i face să intre în vrie pe ăi de se-mpotmolesc în nămeţii minciunii.
Antonie Solomon, primarul Craiovei, şi Adrian Mititelu, patronul Universităţii, au un mare meci. Craiova pare să nu-i mai încapă pe bezmeticii războiului degeaba. De aceea scriam zilele trecute că Mititelu şi-a luat valea, Solomon şi-a luat maidanul. Vizam intenţia lui Mititelu de a muta echipa la Turnu-Severin şi pretextele jenante invocate de Solomon în justificarea ruperii protocolului dintre primărie şi clubul Universitatea. Spunea atunci Solomon că Mititelu n-a respectat câteva prevederi contractuale care se refereau la obligaţia patronului Universităţii de a nu-l denigra pe primar şi aceea de a asigura intrarea liberă pe stadion a câtorva categorii de suporteri. După ce am citit în presă conţinutul integral al Protocolului nr. 61860 din 19.05.2009 mă văd obligat să corectez ceea ce am scris acum două zile. Solomon nu şi-a luat, pur şi simplu, maidanul. Solomon şi-a luat maidanul rău de tot. Solomon minte. Cu voia dumneavoastră aş zice că Solomon minte chiar cu neruşinare. Niciunde în protocol nu este stipulată obligaţia lui Mititelu de a nu-l critica pe primar şi nici aceea de a asigura accesul gratuit pe stadion al copiilor, revoluţionarilor, veteranilor de război şi persoanelor cu handicap.
Intenţia lui Solomon de a-l executa silit pe Mititelu pentru datoriile acestuia la bugetul local ar putea fi una lăudabilă.
Cu o condiţie. Intransigenţa primarului să fie nediscriminatorie, să nu facă diferenţe între datornicii prieteni şi cei neprieteni. Personal nu cred în această variantă. Reacţia viscerală a lui Solomon împotriva lui Mititelu nu-mi dă voie nici măcar să mimez naivitatea. Prefer de aceea să nu discut mai mult pe această temă. Ar putea fi trecută cu vederea şi pornirea lui Antonie Solomon împotriva Universităţii Craiova. Dar pornirea primarului Craiovei împotriva Universităţii nu mai are nici o scuză. Este prostească pur şi simplu.