Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rezultatul meciului Manchester United – Otelul Galati s-a asezat cuminte in ordinea de drept a fotbalului. S-a intamplat din nou o fireasca victorie a gradatilor impotriva unor trupeti ai cadentei timide, s-a intamplat o victorie care nu a deranjat totusi superlativele executiei. Nu a fost fortata nici surpriza surprizelor, nu au fost fortate nici limitele de sus ale unui rezultat catastrofal. Jocul a fost anesteziat de o rutina exemplara. Abia dupa meci a inceput marea chinuiala. Fiindca trufasii fotbalului au fost greu incercati de exercitiul modestiei, de promovarea minciunii protocolare. Fiindca saracii performantei au fost si mai greu incercati de recitarea unor clisee tocmai bune sa ne convinga ca am pierdut onorabil, ca nu ne-am facut totusi de ras.
Sir Alex Ferguson, imediat dupa meci, a balansat cu gratie cadelnita ritualica. Legendarul spunea ca a stiut de la inceput ca va intalni un adversar puternic (?!), ca avea insa nevoie stringenta de victoria pe care, in cele din urma, a obtinut-o pe deplin meritat. Dorinel Munteanu s-a declarat, la randu-i, profund dezamagit. Neamtul era convins de faptul ca fotbalul a ramas in cumpana si doar smecheria fotbalistica s-a impus in fata unei naivitati impardonabile. Altfel echipa sa, desi deranjata de pesimismul marginalilor, ar fi putut obtine victoria. Marius Stan, aflat la mai mare distanta de emotie, s-a debarasat de incorsetarea protocolara si, realist, a bagat metafora ironiei amare. Presedintele galatean a tinut sa atraga atentia asupra faptului ca in timp ce Manchester United sarbatoreste 25 de ani cu Ferguson pe banca, Otelul implineste 25 de saptamani de cand s-a pricopsit cu o biata instalatie de nocturna.
Meciul Otelului cu Manchester United a avut in fapt un scenariu de uzura. Timp de vreo ora au fost sparte semintele unei asteptari plicticoase, asteptare tulburata de doar cateva firave tentative de deranj. Mormaiala lipsita de dictie a jocului avea suportul motivatiei conjuncturale. Galatenii s-au cocotat pe ambitia de a-si forta norocul. Sperau otelarii, probabil, ca vor putea fructifica aceasta sansa unica de a-si legitima cariera. De cealalta parte, dresatii lui Ferguson si-au amintit mai greu ca venisera cu treaba la Bucuresti. Or fi crezut ei ca materializarea diferentei de valoare se poate produce chiar si intr-o nesimtire de efort. Dar, chiar si asa, in cele din urma inevitabilul s-a produs. Ceea ce nu s-a implinit prin virtute fotbalistica a reusit eroarea jocului. Doua lovituri de la 11 m, cauzate de stangaciile aparatorilor galateni, i-au bagat glont pe teava lui Rooney. Berarul a punctat de doua ori si a devenit astfel, fara sa vrea neaparat, cel mai bun marcator din istoria C.L.
Otelul a ramas fara puncte in campania europeana. Sensibilii sustin duios ca Otelul nu s-a facut totusi de ras. Asa o fi. Otelul nu s-a facut de ras. Dar si cand moare frumos, cand moare eroic, mortul tot mort ramane. Nu am sa cred insa niciodata ca Otelul a facut reclama proasta fotbalului romanesc. Dimpotriva, cred ca Otelul este doar echipa care a acceptat sacrificiul. Sacrificiul de a reprezenta in CL un fotbal care agonizeaza convingator in propria-i batatura.
