x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Minciunile dumneavoastră sunt inadmisibile și incalificabile, domnule Klaus Iohannis!

Minciunile dumneavoastră sunt inadmisibile și incalificabile, domnule Klaus Iohannis!

de Serban Cionoff    |    25 Aug 2018   •   11:25

,,Guvernul PSD a gazat și a bătut români,asta mi se pare inadmisibil șii incalificabil!’’ Also sprach, Klaus Iohannis! După ce ne-a anunțat că așteaptă ,,cu foarte mult interes’’ concluziile pe care trebuie să le prezinte procurorii militari în legătură cu evenimentele din 10 august. 
 Se ridică întrebarea: care ar mai putea fi acele concluzii după ce domnul președinte s-a antepronunțat atunci când a vorbit, cu subiect și predicat, despre gazare și bătaie? Cât privește cuvântul ,,trebuie’’ acesta ne duce numaidecât cu gândul la o altă faimoasă zicere prezidențială referitoare la Viorica Dăncilă, despre care garantul suprem al respectării Constituției spunea că ,,trebuie să facă ceea ce i se cere’’. Adică să demisioneze. De unde putem deduce la ce concluzii trebuie să ajungă procurorii militari pentru a răspunde interesului (sau intereselor?) domnului președinte. Să facă ce li se spune!
 Nu este prima oară când domnul  președinte se antepronunță și aruncă vorbe grele, fără să se gândească prea mult dacă acestea întrunesc dovezile necesare și suficiente. Observație perfect valabilă și pentru tirada sa de ieri, în care, printre altele a acuzat despre PSD că  ,,a bătut români’’. Las la o parte ideea că,atunci când afirmi așa ceva trebuie să spui și să arăți care au fost –cu nume și prenume-  membrii Executivului care au ieșit, înarmați cu bâte și topoare, din Palatul Victoria și i-au snopit pe pașnicii manifestanți Mălin Bot și băieții lui. După cum amân să îl întreb pe domnul președinte dacă și pe jandarmeriță tot un membru al guvernului a băgat-o în spital? 
Ajungând,astfel, la o anumită expresie din filipica prezidențială care merită o atenție cu totul aparte și anume ,,guvernul a gazat’’.De unde am învățat noi expresia asta? Cu siguranță, din dramaticele istorisiri ale supraviețuitorilor lagărelor de gazare de la Auschwitz,Dachau sau Birkenau, unde milioane de oameni au fost gazați de către criminalii naziști în numele ,,soluției finale’’. Dramă fără seamăn a umanității de care nimeni nu are voie să se folosească pentru a arunca acuze, mincinoase și otrăvite, împotriva adversarilor săi politici. Motiv pentru care nu pot decât să îi dau dreptate Liei Olguța Vasilescu atunci când îi spune de la obraz, elegant dar ferm, președintelui Klaus Iohannis:,,Ca neamț, ca să vorbești despre gazare, îți trebuie să ai mult curaj’’. Punere la punct pe care Klaus Iohannis o merită pe deplin și care nu poate fi calificată de către orice om de bună credință ca manifestare  a urii față de Germania și de resentimente față de poporul german.
În schimb, trebuie luate cu maximă seriozitate și responsabilitate în discuție ecourile sau poate chiar consecințele foarte dăunătoare- pentru România, nu pentru coaliția PSD- ALDE și guvern- pe care le-ar putea avea acest nou puseu de ură și de venin al președintelui Klaus Iohannis. Președintele României, stat membru al UE și al NATO, care declară că guvernul țării sale gazează românii și îi bate, fapte care, în mentalul colectiv al lumii democrate se asociază cu practicile criminale ale nazismului și ale totalitarismului! 
 Oare chiar nu s-a gândit Klaus Iohannis în ce cheie vor citi partenerii noștri asemenea scandaloase și mincinoase declarații făcute, de către însuși Președintele României în anul în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire? Și cu mai puțin de un semestru înainte ca țara noastră să preia președinția rotativă Consiliului Uniunii Europene? Din păcate trebuie să spun- bazându-mă pe o multitudine de declarați și manifestări acumulate pe parcursul mandatului prezidențial care se va încheia tot în anul ce vină-, că domnia s-a gândit la asta și tocmai de aceea a și spus ceea ce a spus!  
 Aceste minciuni sunt și rămân, cu adevărat, inadmisibile și incalificabile, domnule președinte Klaus Iohannis!

×