Mircea Lucescu rupe lanţul

Debutul naţionalei în preliminariile CE ne-a umplut de lehamite. Altădată, pe vremea în care striveala oricărei speranţe de mai bine era dictatorial şi temeinic pusă la cale, fotbalul ne mai abona pe blat la câte un răsfăţ, ne mai furniza câte un mesaj subversiv al bucuriei fără preţ. Acum, când avem libertatea de a face cam ce vrem cu viaţa noastră, rătăcim, de proşti ce suntem, în tristeţi cărora nu le mai dăm de cap. Şi, mai grav, nu mai avem nici posibilitatea de a da vina pe soarta crudă. Suntem proşti pe proprie răspundere şi acceptăm de bunăvoie să hărnicim la statuile acestei tradiţii neghioabe.

Naţionala a bifat un debut de rahat în preliminarii. Un debut ratat. Ratat, dar nu surprinzător. Ne aşteptam la această călcătură şchioapă, am vorbit deschis despre aceste aşteptări şi am tăcut atunci când ele s-au împlinit. După meciul de la Minsk, după ce am văzut cu câtă perseverenţă şi cu câtă meticulozitate îşi pregăteşte Răzvan Lucescu fiecare zbârceală, am renunţat să mai scriu. Două zile am luat pauză, gândindu-mă că şi aşa vor fi mulţi, foarte mulţi martori care vor dori să depună mărturie în acest caz. Cele două zile nu au fost însă suficiente pentru ca viitura scandalului să înregistreze vreo scădere de nivel. Şi, ca muritor de rând, mă recunosc învins. Nu mai pot să tac. Nu mai pot să tac, deoarece observ că nu ne-a învins doar fotbalul. Împlinim starea de rău prin urâciune omenească, reversând în peisaj sosul unei mizerii greu imaginabile.

Răzvan Lucescu nu a mutat greşit doar în acţiunile impuse de fişa postului. Gafele fotbalului au continuat la selecţioner prin cele comportamentale. În primul rând, Lucescu jr nu şi-a asumat responsabilitatea expunerii publice a punctului său de vedere după meciurile cu Albania şi Belarus. Referirile cu care selecţionerul a ieşit pe piaţă după cele două întâmplări n-aveau nimic comun cu analiza jocului. Am auzit doar înjurături. Înjurături care îi vizau pe imaginarii duşmani ai echipei naţionale. Juniorul ar fi avut poate dreptul şi la un astfel de discurs. Dar pentru ca atacurile să aibă o ţintă reală, Răzvan trebuia să vorbească în faţa unei oglinzi. În al doilea rând, Lucescu jr vrea să ne convingă de faptul că naţionala a avut evoluţii meritorii şi că toţi cei care au văzut altceva în meciurile de la Piatra-Neamţ şi Minsk sunt nişte defecţi.

E-n regulă. Poate că Răzvan are dreptate. Poate că porcul zboară, poate că raţa-mpunge. Dar, chiar şi aşa, apetitul dictatorial în impunerea cu orice preţ al punctului de vedere propriu, tentaţia de a stâlci sub pumn orice altă părere nu au nimic de-a face cu pretinsele pretenţii de eleganţă ale selecţionerului. Pupăză peste colac şi fără nici o legătură cu sărbătoarea de la Costeşti, cu prilejul sfintelor sărbători ale fotbalului românesc ne-a felicitat de mamă şi Mircea Lucescu. Discursul brunet, discursul cu arsură de smoală al seniorului i-a vizat pe toţi cei care au criticat evoluţia şchioapă a naţionalei. Vizaţi au fost toţi contestatarii. Nominalizaţi, mai puţini. Printre aceştia, şi Ienei. Despre care şeful de familie spune că a rămas în trecut, că e dus, că nu mai are nici o treabă cu fotbalul actual. Are dreptate seniorul Lucescu.

Emeric Ienei a rămas ca-n trecut. A rămas cum a fost. Un elegant, un om civilizat. Lucescu n-ar fi fost avantajat dacă rămânea cum a fost. Cooperator fruntaş cu ghete de aur. Dar nici în prezent nu-i prea iese. Dacă a vrut să-şi ajute fiul, a eşuat amarnic. I-a făcut mai mult rău. Iar finii din presă sau beneficiarii tichetelor cadou vor avea mult de lucru pentru scoaterea petelor de pe junior.