x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mititelu cutreieră aceleaşi gropi care l-au consacrat

0
Autor: Dan Dumitrescu 11 Mai 2011 - 20:35
Dinamo a băgat în faliment şi ultimele speranţe de supravieţuire a Universităţii Craiova în prima divizie. Înfrângerea oltenilor, echivalentă cu retrogradarea, l-a cotonogit pe Adrian Mititelu în cele mai ale dracului simţiri de care a fost vreodată capabil. Patronul Universităţii, aşa apro­ximativ cum este el, a umezit în lacrimă declaraţii de un patetism răvăşitor. Mititelu şi-a asumat în totalitate responsabilitatea eşecului şi i-a rugat pe suporterii echipei să-l ierte pentru că a greşit. O astfel de declaraţie, făcută la catafalcul iluziilor pierdute, poate argumenta graţierea parţială a vinovatului. Dar numai în condiţiile în care ea ar fi concepută într-o minte întreagă, numai în condiţiile în care asumarea eşecului ar fi pe deplin conştientizată de inculpat. Or, Adrian Mititelu demonstrează în continuare, prin toate întreprinderile sale, că nu îndeplineşte aceste condiţii. Patronul pârât calcă în continuare, cu repetiţie şi cu fermecătoare dezinvoltură, prin toate gropile care l-au consacrat.

Prima eroare pe care o comite Adrian Mititelu este aceea de a considera că retrogradarea din prima ligă este răul cel mai rău care i se putea întâmpla Universităţii Craiova. El nu realizează faptul că retrogradarea echipei nu reprezintă decât consecinţa firească a unei politici mana­ge­riale dezastruoase. El nu realizează faptul că Universitatea nu este pur şi simplu înfrânta unei competiţii sportive. Universitatea a fost răpusă de pricinile interne şi externe clubului pe care patronatul le-a cultivat cu remarcabilă hărnicie. Răutatea şi prostia au lucrat la dezastrul echipei mai abitir decât nepriceperea. Spun asta deoarece Adrian Mititelu, graţie unei fudulii fără cusur, a sabotat crunt interesele clubului cu care s-a împroprietărit. Omul, fiind un tip conflic­tual, şi-a făcut rost de multe adversităţi personale transferate pe parcurs şi către folosită ca instrument de şantaj. Altfel spus, Adrian Mititelu a făcut din falimentul personal un faliment al echipei. Reprezentanţii autori­tă­ţilor locale, oamenii de fotbal identificaţi cu trecutele momente de apogeu ale Universităţii, posibilii prieteni din structurile de conducere ale fotbalului şi, lucru foarte important, suporterii s-au dezis rând pe rând de Adrian Mititelu şi, implicit, de Universitatea Craiova. Adrian Mititelu a lăsat-o astfel pe Universitatea Craiova orfană de susţinere, orfană de o susţinere fără de care supravieţuirea este aproape imposibilă.

Adrian Mititelu nu minte atunci când spune că este suporter de suflet al Universităţii Craiova. Dotarea modestă nu exclude simţirea sinceră. N-am să cred însă niciodată că Adrian Mititelu poate avea capacitatea de a gestiona acceptabil interesele unui club de talia Universităţii Craiova. De aceea ideal ar fi ca patronul să renunţe la afacere, să vândă afacerea. Astfel ar avea şi el ce iubi ca suporter, astfel ar fi salvată şi Universitatea din ridicolul în care se află. Dar se pare că soluţia, unica soluţie, nu poate fi pătrunsă în înţelesul său de Adrian Mititelu. El declară că mai bine îşi taie o mână decât să renunţe la club. Păcat! Păcat şi de mână, păcat şi de club. Fiindcă mâna îi mai poate fi de folos lui Mititelu. Dar numai într-o altă libertate de acţiune şi în nici un caz pusă pe club.

Pariul pe decizia înţeleaptă a lui Adrian Mititelu pare unul pierdut. Încăpăţânarea-i este egală cu portretul natural. Într-o astfel de situaţie adevărul este unul trist. Echipa căruia-i sunt recunoscător pentru frumoase satisfacţii microbistice nu va renaşte decât după ce îşi va însoţi actualul patron într-un faliment şi mai profund decât cel actual. Iar pentru un astfel de dus-întors este nevoie de timp, de multă răbdare. Sau, poate, de ceva mai multă justiţie şi puţină puşcărie. Cel puţin aşa susţine fostul prieten al lui Adrian Mititelu, nimeni altul decât Dumitru Dragomir.

Serviciul de email marketing furnizat de