Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Adrian Mititelu a plătit cu bani grei capriciul de a se afişa public. Este adevărat că fotbalul, ascensorul care l-a cocoţat lângă bomboana de pe colivă, reprezenta pentru Mititelu o atracţie deosebită, fotbalul fiind probabil singura bucurie a unei copilării pe care împricinatul a petrecut-o din restanţă în restanţă. L-am cunoscut pe Adrian Mititelu încă din perioada în care sărăcia îl ajuta să fie un om sincer. L-am cunoscut într-o deplasare a Universităţii Craiova la un meci din cupele europene. Rodion Cămătaru îi făcuse rost de această bucurie de suporter. Şi nu aiurea. Cămătaru a găsit de cuviinţă să-l recompenseze astfel pe Adrian Mititelu, deoarece, în viaţa domestică, Adrian se aciuase ca băiat bun la toate pe lângă nişte afaceri ale fostului mare fotbalist oltean.
Descurcăreala l-a ajutat atunci pe Adrian Mititelu, descurcăreala l-a ajutat şi mai târziu, când a început să prindă cheag în dezordinea exemplară a liberei iniţiative. Agoniseala i-a ţinut partea câtă vreme întremarea sa financiară nu bătea la ochi, câtă vreme Adrian a lucrat sub interesele concurenţei. Dar, din păcate, pentru el, la un moment dat, avuţia şi fudulia au început să-i lucreze pretenţiile. Adrian Mititelu a vrut să devină mascul dominant şi prin încercarea de a-şi marca teritoriul a intrat în dispută cu alţi sălbăticiţi ai primitivismului capitalist. Luptă grea! Iar când în această luptă norocul a cerut sprijinul înţelepciunii, Adrian Mititelu a rămas fără apărare.
Sărăcia, în principiu, nu este boală a ultimului drum. Revenirile pot fi chiar spectaculoase atunci când deriva este evaluată cu chibzuinţă, atunci când gimnastica minţii nu-ţi joacă feste. Adrian Mititelu pare însă programat să-şi facă răul cât mai rău. Nimeni nu strânge laţul mai sârguincios pe gâtul condamnatului decât o face el însuşi, încercând să forţeze abilităţi pe care nu le are. Vorbeşte întruna când ar trebui să tacă, lansează tir bezmetic împotriva tuturor, chiar şi împotriva unora de la care, mai degrabă, ar trebui să ceară sprijin. Discursurile şchioape, trăncăneala prostească şi nesăbuinţa de a vedea în jurul său numai duşmani îl vor săpa pe Adrian Mititelu mai adânc decât sărăcia.
Nu mă aventurez să apreciez cât de buni sau cât de răi sunt fotbaliştii care au făcut faimă fotbalului craiovean. Pot crede însă că ei se bucură de un mare sprijin suportericesc în zonă. Or, atunci când Adrian Mititelu îi atacă pe aceştia, nu face decât să se situeze în zona de refuz a colectivităţii. Neghiobia în formă continuată s-a manifestat şi atunci când patronul oltean l-a atacat pe Dumitru Dragomir. Nu spun, Doamne fereşte, că Dumitru Dragomir este inatacabil, că este vreun reper al moralităţii. Dimpotrivă! Tocmai pentru că preşedintele LPF este aşa cum este şi cum lumea îl cunoaşte, dacă eşti măcar şmecher, aşa cum se pretinde Mititelu, mai bine taci. Nu-ţi faci duşman aiurea dintr-un personaj capabil să te ajute atât la vedere, cât şi pe sub masă. Ultima boacănă marca Mititelu o reprezintă atacul la Gigi Becali. Adică tocmai la omul care se oferise de bunăvoie să-i fie avocat la un moment dat. Mititelu şi-a refuzat astfel un apărător cu audienţă bună, debit extraordinar şi potenţiometru mereu poziţionat la maximum.
Sărăcia nu este o crimă. Săracul Mititelu este privit însă ca un răufăcător, deoarece prin comportamentul său împrumută Universităţii Craiova perspectiva dezastrului. Acesta este şi motivul pentru care îi reproşez lui Adrian Mititelu neghiobia şi greşelile de tact pe care le comite într-o mare veselie. De aceea îi sugerez să facă pace şi să salveze echipa chiar şi cu preţul retragerii în plan secund. Pentru că salvarea echipei ar genera reacţii de bunăvoinţă şi faţă de interesele sale particulare.
