Moș Niculăiță Minciună

Eram cuminte, dar Moșul nu-mi aducea niciodată nimic. Nu le aducea nici altor copii. Hai că unul ca Gilbert, care spărsese magazinul sătesc, nu merita, așa cum nu merita nici Ionel Țuicaru, fiindcă rămăsese repetent. Însă Moșul nu trecea pe la niciunul dintre noi. Ne lustruiam încălțările degeaba.Mai apoi, am început să înțeleg, nu venea de rușine, întrucât nu avea în sac pentru toți. Ar fi însemnat să le dea numai unora, iar altora, nu. Pe vremea acea Moș Niculăiță nu știa să mintă. Așa că era mai bine să nu treacă pe la nimeni, și nu trecea. Adevărul e că, în afară de lustruitul ghetelor, nici noi nu ne omoram prea mult cu așteptatul lui. Nu-mi aduc aminte să-i fi trimis cineva vreo scrisoare. Ce să-i ceară în ea? Că dacă se întâmpla să ningă, și se întâmpla de obicei, nu duceam lipsă de nimic. Nici măcar de nuielușă , care stătea tot timpul după ușă, ce să se mai obosească Moșul cu venitul? Oricum nu l-ar fi lăsat părinții noștri să ne atingă, asta era treaba lor, deoarece ei ne făcuseră!

Poate că Moșul s-a schimbat între timp cu altul, sau e același, dar s-a dat cu vremurile, învățând să mintă. Cum nu mai sunt copil, n-ar trebui, nu-i așa, să-mi pese. Până la urmă trăim într-o lume în care numai proștii spun adevărul, dar nu-i crede nimeni, așa cum nu-l credeau pe Niculăiță din povestirea lui Brătescu-Voinești, poreclindu-l Minciună și aducându-l în situația de a-și pune, la vîrsta adolescenței, capăt zilelor. Ceea ce nu se va întâmpla cu Moș Niculăiță, care e un mare mincinos, dar toată lumea crede că spune adevărul. Îndeosebi copiii, pentru că pe ei îi minte cel mai mult. Din pricina asta ar cam trebui să ne pese. Le zice, în ajunul venirii lui, să-i ceară tot ce își doresc, fiindcă el le va aduce. Sunt însă mii de prichindei de care uită. Ce-i drept, nici ei nu și-au lustruit ghetele, din simplu motiv că nu le au. Poate așa se și explică de ce pune Moșul, în ghetele celor ce au, mai mult. Nerușinat de mult, uneori. Nu faptul că ceilalți, uitați, i-au trimis, ca și aceștia, scrisori, mă face să clocotesc de revoltă, ci că Moșul nu ține cont de visele celor mici. Ele, nu scrisorile sunt ceea ce trebuie să conteze.

Puterea de a visa a copiilor e de multe ori invers proporțională cu puterea economică a părinților. Poate c-ar trebui găsită o cale de a le interzice copiilor foarte săraci dreptul de a visa! Ce spuneți, domnilor politicieni, încercați? Dacă nu, faceți măcar ca în dimineața sosirii Moșului, să ningă precum în visele copiilor săraci, și dați o lege care să-i oblige pe toți copiii, mai ales pe cei răsfățați și îmbuibați, să se joace, sub cerul liber, cu ninsoarea!