Moartea, un subiect de succes

Cand moare o personalitate, televiziunile au de lucru si fac audien­ta cateva zile. Cu un mort de sea­ma saptamanal, presa scrisa s-ar salva. Subiect mare e si vedeta care ucide sau schilodeste pietoni ori in­tra cu masina sa tip tanc pe contrasens si face un carnaj. Notorie­tatea ierarhizeaza mortii in pante­o­nul ultim al gloriei de cateva zile, intr-un chip in care vietile acestora n-ar fi anuntat-o.

Un coleg, intrigat de tam-ta­mul mediei la trecerea dintre vii a unei cantarete cam expirata, a conchis: Bai, frate-miu, da’ asta nu-i moarta de pagina-ntai. E de Mica publicitate!

Publicitatea, in faza finala, afecteaza toate criteriile de va­loare instituite de civilizatie cu multa responsabilitate si cu proba timpului. Fenomenul are si mo­men­te de abjectie in regim pu­blic. Daca un om cu bani sau cu faima in afaceri, in fotbal ori in show- bizz ucide din culpa un biciclist sau un batran ratacit in trafic, biciclistul si batranul devin simple detalii ale marelui subiect: crima omului celebru. E ca si cum crima vi­ne de la sine cu un beneficiu de pu­blicitate protectoare. La atata spectacol mediatic, e normal ca jus­titia sa nu-si faca treaba. In con­se­cinta, vinovatii isi duc mai de­par­te existenta, cu sentimentul ca cei trei ani cu suspendare primiti de regula pentru un omor triplu sunt o nedreptate. Altii au capatat, pentru aceeasi fapta, numai doi.

Sentimentul de vinovatie di­mi­nu­eaza in relatie cu efectele in­sotitoare ale notorietatii. Po­po­rul, si el naucit de publicitatea in ca­u­za mortii cu celebritatea, il pri­veste pe subiect cu un amestec de evlavie si frica. Daca n-ar fi ce e, gan­deste omul de rand, nu s-ar po­vesti. Nu numai omul de rand e blocat in dreapta judecata a si­tu­a­tiei. Cine indrazneste o vorba, o re­di­mensionare a evenimentului, nu critica si dezaprobatoare, ci de bun simt, risca oprobiul colectiv. Nu pentru ca n-ar avea dreptul si ar gresi in ce spune si gandeste, dar nu e momentul. Un mort cu aura de patrimoniu are, datorita pu­bli­citatii ori, mai bine zis, isteriei de­clansate in media, un statut temporar de moaste nationale. Din mul­ti­mile de gura casca, perindate pe langa catafalc, doar ca sa aiba ce istorisi acasa sau la o bere, cei care vin din pietate reala sunt pu­tini. Nu-ti e ingaduit sa suferi pier­derea unui prieten in solitudine, trebuie s-o faci cu fanfara militara in preajma.

Respectul pentru defuncti se transforma in opusul lui, intr-o afacere pentru cei care gestioneaza zilele de funeralii. Lumea afacerilor cu moartea nu e niciodata subiect de pagina-ntai, pentru ca media are oroare de practicile macabre ale investitiilor. Daca am sti cat se castiga din investitia in moarte, am muri de uimire. Si poate de invidie.

Citește pe Antena3.ro

Un criminal din SUA s-a supărat că autoritățile au decis să-l execute chiar de ziua lui. Pentru ultima masă a comandat un festin