Moaşte

Are dreptate Preafericitul Părinte Daniel, moaştele sunt salvarea! Păi ce-am fi însemnat noi, astăzi,  fără prea adormiţii părinţi Mircea, Ştefan, Corvin, Ţepeş, Mihai, Brâncoveanu, Cuza, Carol I şi toţi ceilalţi? Pe moaştele lor se sprijină cam toată mândria noastră de  români. Ele ţin această ţară în viaţă, ceea ce este destul de greu, chit că nu mai avem de luptat cu turcii şi nu mai dau chiar toată ziua năvală tătarii sau alţi cotropitori. Pericolul vine de la cei ce-au condus-o şi-o conduc. De la alde Vodă, adică. De aici şi greaua misie a voievozilor de ieri! Fiindcă, aşa morţi cum sunt, transformaţi în moaşte, adică, au de luptat cu voievozii de azi, care au avantajul, nefast pentru ţară, de a fi vii. În sens politic, nu biologic!

Este, dacă putem zice aşa, o bătălie crâncenă între moaştele de azi şi moaştele de mâine. Din mormântul de la Putna, Ştefan încă mai poate să ţină sabia dreptăţii în mână, aşa cum Mihai  încă mai poate să fluture, din mormântul său necunoscut, stindardul unităţii naţionale!
Întrebarea este ce-o să le mai rămână moaştelor de mâine de apărat? Aproape că mi se face milă când mă gândesc. Nu la ele, ci la cei ce vor trăi în vremurile acelea. La nepoţii şi strănepoţii noştri încă nenăscuţi. Nu-i vor găsi pe marii oameni de azi în vreun Pantheon, ci prin felurite muzee. Pe Klaus Iohannis, în Dumbrava Sibiului. Pe Ion Iliescu, în Dumbrava Roşie. Pe Traian Băsescu, în Muzeul Ţepelor. Pe Victor Ponta, în Muzeul Republicii de la Ploieşti. Pe Monica Macovei, în Muzeul Cătuşelor. Pe Elena Udrea, în Muzeul Poşetelor. Pe Dorin Cocoş, în Muzeul Figurilor Trimise să Ceară. Dar să ceară mult de tot! Iar pe Ion Cristoiu, în Muzeul de Etnografie şi Folclor, sub formă de exponat viu, căci va trebui să existe cineva care să vorbească la televizor despre toate acestea.