x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Moda filmelor cu jurnalişti

Moda filmelor cu jurnalişti

de Cristina Bazavan    |    10 Noi 2007   •   00:00

JURNAL DE CINEFIL
Veronica Guerin. Good night, and good luck. The Insider. L A Confidential. Zodiac. Fie că au avut in prim-plan lumea afacerilor, a Hollywoodului sau a infracţionalităţii, filmele ultimilor ani au scos in faţă o mulţime de jurnalişti. Afacerea e dublu rentabilă; mai intăi pentru că este promovată astfel o industrie prietenă (mass-media), care ajută serios la susţinerea filmelor; mai apoi pentru că (aparent) sunt livrate informaţii de culise din ceva ce menţine de multă vreme atenţia publicului, ceva ce are strălucire, implică celebritate şi la care visează mulţi: jurnalistul vedetă.


JURNAL DE CINEFIL
Veronica Guerin. Good night, and good luck. The Insider. L A Confidential. Zodiac. Fie că au avut in prim-plan lumea afacerilor, a Hollywoodului sau a infracţionalităţii, filmele ultimilor ani au scos in faţă o mulţime de jurnalişti. Afacerea e dublu rentabilă; mai intăi pentru că este promovată astfel o industrie prietenă (mass-media), care ajută serios la susţinerea filmelor; mai apoi pentru că (aparent) sunt livrate informaţii de culise din ceva ce menţine de multă vreme atenţia publicului, ceva ce are strălucire, implică celebritate şi la care visează mulţi: jurnalistul vedetă.

Se spune că presa e a patra putere in orice stat, dar după cum vine valul promovării de la Hollywood, influenţa jurnaliştilor e in creştere. Sau măcar a unora dintre ei.



Cel mai recent film despre jurnalişti (oarecum şi despre jurnalism) e cel produs de Brad Pitt, cu Angelia Jolie in rolul principal, A Mighty Heart. E povestea nevestei unui reporter de la Wall Street Journal răpit şi omorăt in Pakistan, eforturile femeii (şi ea reporter) de a-şi găsi soţul, dar şi povestea lumii din jurul ei. Filmul care in romăneşte are un titlu un pic patetic, deşi scenariul nu are nuanţa asta, "Speranţa moare ultima", este regizat de unul dintre cei mai rafinaţi regizori britanici, Michael Winterbottom. Acesta este regizorul care a făcut "Welcome to Sarajevo", acum zece ani, povestea unor jurnalişti aflaţi in fosta Yugoslavie şi care, printre bombe şi transmisii in direct, hotărăsc să adopte o fetiţă ca să o salveze din infernul războiului. Tot Winterbottom este cel care a făcut "The Road to Guantanamo", pe jumătate documentar, pe jumătate "film artistic".



In "A mighty heart", Jolie e minunată, trasformată după chipul şi accentul franţuzesc al nevestei care există in realitate şi care e faimoasă in America. Partea amuzanta e că prin rolul acesta, Jolie iţi aduce aminte că ştie să facă şi actorie, nu doar tumbe de Tomb Rider in faţa paparazzilor. Dar dincolo de Jolie sunt căteva nuanţe foarte fine in film, care arată un pic a manipulare. Winterbottom nu arată nici un detaliu al răpirii, chiar dacă prezintă in carne şi oase un posibil răpitor, transmiţănd astfel că jurnalistul a fost dus către un teritoriu aflat dincolo de valorile umane şi ale bunului-simţ. In plus, soţia jurnalistului nu are nici o clipă o atitudine isterică, nu plănge in faţa camerei, e controlată, calculată, calmă, gata să anticipeze orice mişcare pentru a-şi salva soţul. Dar, cum spuneam, e şi ea jurnalist.



Anul viitor mai vine un film despre jurnalişti, mai exact o peliculă inspirată de cazul unei reporteriţe de la The Times care, pentru că nu a vrut să-şi spună sursele, a făcut căteva luni de puşcărie. E evident că jurnaliştii sunt pe val in cinematografie, iar la Oscaruri, mai mult ca sigur că Jolie va merge alături de adevărata Mariane Pearl. Â

Prin comparaţie e uşor să ne găndim că ar fi uşor de adus ceva romăni in cinematografe cu o peliculă despre…, să zicem, proaspătul caz al afacerilor de milioane de euro ale editorialistului Bogdan Chiriac. In Romănia post-revoluţionară s-a incercat realizarea unui film care trecea uşor şi pe lăngă jurnalişti, Faimosul Paparazzo, dar in ciuda distribuţiei (Marcel Iureş in rolul principal) a fost o ratare. Deci, mai e loc de incercări.


×
Subiecte în articol: editorial jurnalişti jurnali