x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Moldovenii sunt mai liberi la economie

Moldovenii sunt mai liberi la economie

de Gabriela Vranceanu Firea    |    06 Ian 2006   •   00:00
Moldovenii sunt mai liberi la economie

In functie de tonul ridicat al vocii, si mai putin de argumente, se creeaza anumite valuri de opinie publica. Asta si pentru ca, in general, cei care fac valuri mai mari sunt si cei mai interesati sa-si impuna ideile si parerile lor personale sa se transforme in opinii nationale.

Economisti, bancheri, politicieni, analisti, ziaristi si persoane cu alte meserii, dar preocupati de miscarea banilor in natura, se straduiesc sa laude sau sa ponegreasca economia noastra, in functie de pozitia pe care o ocupa si de interese.

In functie de tonul ridicat al vocii, si mai putin de argumente, se creeaza anumite valuri de opinie publica. Asta si pentru ca, in general, cei care fac valuri mai mari sunt si cei mai interesati sa-si impuna ideile si parerile lor personale sa se transforme in opinii nationale.

Sa incepem cu cei care cred ca in Romania lucrurile s-au "asezat" dupa un an de guvernare portocalie. Ca oamenii o duc mai bine, ca societatilor le este mai usor sa se strecoare demn, prin tenebrele tranzitiei, ca economia este si de piata, si functionala, nu doar de taraba.

Pentru ei, pentru acei care sunt mult prea optimisti, fata de cat am avea voie sa fim, potrivit realitatilor economice, a aparut studiul intocmit de Fundatia Heritage si Wall Street Journal - dus rece e putin spus!

Pe scurt: Romania este pe locul 99, din 157, in topul celor mai libere economii mondiale. Mediul economic de la noi este caracterizat drept neliberalizat. Scurt si sec. Si de-aici incep toate durerile noastre de masele de minte. Nu avem mediu economic liberalizat, deci avem frane legislative, administrative si politice, plus barierele financiare, care ne impiedica sa ne putem bucura ca suntem o natiune de oameni care traiesc decent, intr-un mediu economic solid si sanatos.

Se recunoaste, totusi, ca Romania a inregistrat un usor progres in 2005, aflandu-ne pe locul doi, dupa Pakistan, ca ritm de evolutie pozitiva, dar, cu toate acestea, ne aflam in urma unor tari precum Moldova, Senegal, Cambodgia si Mali. Da, ati citit bine! Fratii de peste Prut, carora le construiam poduri de flori, au un avans, fata de noi, in privinta coerentei mersului economiei. In cercetare se mai spune ca Romania a inregistrat un scor bun, in ceea ce priveste politica comerciala, in schimb, la indicele dreptului de proprietate, statul roman ofera un grad redus de protectie, in principal din cauza deselor schimbari legislative. Analiza este facuta pe baza a 10 indici, considerati esentiali: politica comerciala, cheltuielile guvernamentale, interventia statului in economie, fluxurile de capital si investitiile straine, dreptul de proprietate, politica monetara si sistemul financiar-bancar.

M-am referit, mai inainte, la optimistii incurabili din fire sau din necesitate, in privinta starii economiei romanesti. Sunt informatii utile si pentru cei pesimisti, desi evidenta le da mai mult lor dreptate.

In coada clasamentului economiilor libere se afla: Turkmenistan, Cuba, Libia, Venezuela, Zimbabwe, Iran, Coreea de Nord. Stam mai bine ca ei! Dar cifrele ne fac sa ne crape obrazul de rusine, mai ales fata de cele mai libere economii mondiale: Hong Kong, Singapore, Irlanda, Luxemburg, Islanda, Marea Britanie, Estonia, Danemarca, Australia, Noua Zeelanda si Statele Unite ale Americii.

Da, dar ce ne pasa noua de irlandezi, englezi ori americani? Noi am intrat in al doilea an de trait bine. Si asta ne face sa ne simtim si mai bine!
×
Subiecte în articol: editorial